Ca la Farul, „Urşii” dansează şi în fieful codaşei Dinamo

Nou-promovata BC Timba Timişoara a arătat şi în această seară, la Bucureşti, că este net superioară nivelului unei codaşe ameninţate cu retrogradarea, dispunînd de ultima clasată CS Dinamo cu 94:65 (47:34), chiar mai clar decît în prima deplasare a sezonului, cînd se impunea cu 83:56 în fieful omoloagei nou-promovate Farul Constanţa.

Dinamo - Timba 65:94... Horton, 15 puncte în contul "Urşilor" Timişoarei

Iar accesibilitatea deplasării din runda a 25-a a Ligii Naţionale i-a permis tînărului antrenor Bogdan Murărescu să apeleze la toţi cei 12 convocaţi şi în mod uniform în special la principalele piese ale echipei, Glynn, cu 33 de minute pe parchet şi autor al unui double-double, 16 puncte şi 15 recuperări, Kicking Stallion (26´), Brown (25´), Horton (24´) şi Johnson, cu peste 22 de minute jucate, cei 5 marcînd fiecare între 13 şi 17 puncte.

„Urşii” n-au reuşit într-adevăr să treacă decît o dată de un club de care sunt devansaţi în clasament, şi anume Energia Rovinari, învinsă la Timişoara, deşi au fost la numai o secundă de înfrîngerea liderului CS Municipal Oradea, chiar pe Crişul Repede, însă şi astăzi au demonstrat că sunt relativ departe de temerile retrogradării, un alt test mai edificator în acest sens urmînd cît de curînd la Miercurea Ciuc, pe 14 martie.

Pînă atunci însă, elevii lui Bogdan Murărescu, fără Florin Popa, şi care au izbutit 52 de recuperări şi cu 21 în plus faţă de gazde, pot savura o a şasea victorie în 2012-2013, printr-un net 94:65 la Dinamo, cu avantaje în fiecare sfert, 18:11, 29:23, 27:16 şi 20:15. Iar problema învingătoarei nu s-a pus deloc, gazdele, cu timişoreanul Leonard Filip ca al doilea marcator al roş-albilor, cu 12 puncte dar şi 7 recuperări ca integralist, conducînd doar vreme de 26 de secunde, în primul sfert.

Început de oaspeţi cu Huckaby, Horton, Brown, Glynn şi Kicking Stallion, înlocuit cu Mihuţi, care avea să acumuleze 5 greşeli personale, şi încheiat cu cel mai mare avantaj de pînă atunci, 11:18.

Avans care avea să crească în minutul 16 la 23:41, cel mai mare din prima jumătate a jocului, după ce sfertul secund era început cu Johnson în locul lui Huckaby, utilizat în cele din urmă ceva mai puţin duminică.

Mergîndu-i jocul, BC Timba a marcat după pauza mare şi 13 puncte la rînd, cu care s-a desprins la 42:66, după care avantajul avea să crească şi la peste 30 de puncte, cu 3 minute înainte de final.

Care i-a adus un triumf la 29 de puncte diferenţă, încurajator înaintea ultimelor 5 jocuri din retur, pe 9 martie acasă cu CSU Atlassib, în 14 la Miercurea Ciuc, pe 23 cu BC Timişoara, în 28 la CSU Ploieşti, iar la început de aprilie acasă cu Gaz Metan.

***

BC Timba Timişoara: Johnson 17 puncte, Glynn 16p (15 recuperări), Horton 15p, Kicking Stallion 14p (9 recuperări; 4 greşeli personale), Brown 13p, Huckaby 6p, Costa şi Pătru, cîte 4 puncte, Cormoş 3p, Andrieş două puncte.

Au mai jucat Mihuţi, care a acumulat 5 greşeli personale în 14 minute, şi Czmor.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− sapte = 1

 


Ultimele articole din categoria Baschet: