Baschetbaliştii Timişoarei au încheiat cu încă o victorie o săptămână a celui de-al treilea succes la rând acasă repurtat marţi pe scena internaţională, triumful din campionat fiind şi mai necesar după o serie de 4 înfrângeri în Liga Naţională, depăşită fiind graţie unui zdrobitor 35:14 în sfertul 3, în care „violeţii” au legat un run de 19 puncte în a doua jumătate a sa, trupa roş-alb dinamovistă din calea elevilor lui Petricevic spre prinderea fazei următoare, Top10.
Nou-promovata din Braşov se impunea în sala „Constantin Jude” pe mijlocul unei săptămâni, la fel şi Rapid în overtime, însă n-a mai făcut-o şi concitadina sa CS Dinamo în întâlnirea de la ora 19, deşi i-a condus la pauză pe bănăţeni cu 41:43, într-o întâlnire a fluctuaţiilor şi căderilor în joc, începută cu stângul de localnici, care şi-au găsit totuşi cât de cât cadenţa după mijlocul sfertului inaugural, insuficient însă pentru a prelua controlul în cel de-al doilea, adjudecat la un coş de bucureşteni: 20:20, 21:23.
Alta era abordarea timişorenilor după pauză, desprinşi entuziasmant pentru cele câteva sute de spectatori de la 55:52 la 74:52, şi câştigând sfertul 3 la un scor descurajant pentru trupa lui Manolopoulos, 35:14, gazdele permiţându-şi la adăpostul celor 19 puncte avans la startul sfertului final să cedeze nonşalant din diferenţă, până la doar 7 puncte, la care un timeout binevenit şi reintroducerea lui Dimitrijevic şi Mirkovic a anihilat orice tentativă bucureşteană de revenire în joc: 91:82.
„Violeţii” au câştigat un singur sfert, pe cel de-al treilea, suficient însă pentru a da uitării seria nefastă din campionat, completată pe drumuri la Cluj şi Voluntari, la ultima apariţie acasă înaintea unor ieşiri atât în Alpe Adria Cup, peste hotare, respectiv la startul returului Grupei A în preliminariile Ligii Naţionale, peste munţi, la Galaţi.
Deşi a rulat mai puţini componenţi, 10 faţă de cei 11 ai „roşilor”, dintre care Scott-Grayson doar 3 minute, Petricevic a putut din nou marşa pe mâna omniprezentului Nikola Gajic, care a jucat cu cel puţin 10 minute în plus faţă de coechipierii săi, înscriind 22 de puncte, cu 6 recuperări şi două pase decisive în 37 de minute pe teren, în care a încercat de 11 ori de la distanţă, intrându-i 4 aruncări, secondat ca prezenţă de Petrescu, peste 26 de minute în joc, cu 5 puncte şi 6 recuperări, peste 24 de minute jucând Mirkovic şi Schipor, sârbul cu 13 puncte, tânărul timişorean cu 3 dar şi 4 recuperări.
Luka Mitrovic avea a fi al cincilea cel mai utilizat jucător de Petricevic, aproape 21 de minute, cu 15 puncte, 5 recuperări şi 4 pase decisive, dar fără succes de la distanţă, ratându-le pe toate cele şase, „triţe” intrându-le în schimb bucureştenilor, 12 din 26, cu care au contracarat până la un punct precizia sporită a „violeţilor” din semicerc, cu 25 de reuşite din 38 de tentative, câte 3 ratate de fiecare parte survenind de la linia de libere.
Dimitrijevic a mai jucat aproape 20 de minute şi-a marcat tot 13 puncte, precum Mirkovic, un alt component al 5-ului de start şi cu Năsturescu, Gajic şi Petrescu, iar tocmai reintrarea spre final a lui Dimitrijevic şi Mirkovic a stopat revirimentul dinamovist şi „liniştit apele”.
Năsturescu jucând 16 minute în care a înscris 5 puncte, Kesar marcând 14 puncte, cu 5 recuperări în peste 15 minute în joc, după ce marţi era coşgheter împotriva cehilor, iar căpitanul Lazar punând umărul 13 minute şi jumătate.
Tot 6 străini şi-ntre „roşii”, totalul celor 11 învinşi incluzându-l şi pe „repatriatul” ex-timişorean Maticiuc, cu 4 puncte în 11 minute jucate, Andre Jones detaşându-se cu 20 de puncte în 24 de minute, pe când Edwards şi căpitanul Mandache, din acelaşi trio la pupitru pentru oaspeţi, cu peste 32 de minute fiecare pe teren, marcatori a 13 respectiv 8 puncte, Edwards şi cu 9 pase decisive, Evans şi Grasu contribuind sub panouri cu 9 puncte dar şi 11 recuperări nord-americanul, în 30 de minute, respectiv 8 puncte în 24 de minute baschetbalistul autohton.
Dintre cei intraţi de pe margine doar Duric jucând mai bine de jumătate din durata meciului, aproape 22 de minute, drept al doilea marcator al învinşilor, cu 13 puncte, fără a evita şi al cincilea eşec bucureştean în totalul celor 8 apariţii din tur, desăvârşit pentru oaspeţi, nu însă şi pentru alb-violeţi, cărora le-a mai rămas restanţa de la Târgu Jiu, lăsată pe ianuarie 2024, scoasă din programul săptămânii vitoare.
Cea în curs s-a încheiat cu bine deşi timişorenii au început ezitant, 0:4, egalând la 4, dar fiind avertizaţi că nu va fi un meci floare la ureche, 4:6, la care Dimitrijevic şi Gajic au conturat preluarea în premieră a conducerii, 8:6, reactivată la 10:8, la care Năsturescu a plusat cu o „triţă”, 13:10, fără însă ca localnicii să mai înscrie apoi o vreme din acţiune, doar Mitrovic de la linia de libere, chiar de 5 ori. Pătru replicând pentru vizitatori cu o „triţă”, iar Duric preluând din nou conducerea pentru Dinamo, 18:20 la care Gajic a stabilit scorul sfertului I cu 3 secunde rămase de jucat, egalitate restabilită: 20:20.
Sub semnul echilibrului, cu un uşor avantaj bucureştean, derulându-se şi sfertul secund, abordat de timişoreni şi cu Igor Kesar, care şi prelua conducerea după numai 12 secunde.
Duric însă din nou, 22:23, iar tot el înscria şi de la distanţă pentru 25:26, Schipor finalizând de aceeaşi manieră atacul următor. La care cei din capitală îl scoteau la rampă pe Jones, „triţă” şi 28:31, tot el în mână şi 36:38, Grasu stabilind cel mai mare avantaj al vizitatorilor, 39:43.
Dar tot timişorenii înscriau şi ultimul coş al sfertului 2, prin Dimitrijevic, cu 4 secunde rămase de jucat, recuperând la 41:43.
Cu Schipor, Mitrovic, Kesar şi Lazar la reluarea meciului după pauză, alături de Gajic, bănăţenilor le-a venit niţel mai greu până au spart gheaţa, după încercarea lui Gajic de la distanţă, fructificată pe recuperare de Igor Kesar, 43:43 după un minut şi jumătate de joc.
Jones a mai preluat o dată avantajul pentru Dinamo, 43:45, dar Gajic a semnat o „triţă” pe atacul următor, iar cu încă o „triţă” a sârbului, 51:47 după libere bucureştene, timişorenii au căpătat brusc tot mai multă încredere.
Urmând mai multe coşuri ale lui Mitrovic, completat de Gajic, care au iniţiat un descurajant run de 19 puncte, desprindere categorică a „violeţilor” de la mijlocul sfertului 3.
Stopat abia cu 52 de secunde înaintea încheierii sale de căpitanul oaspeţilor, Mandache, de la distanţă la 74:52.
La adăpostul a 19 puncte înaintea ultimelor 10 minute, elevii lui Petricevic au uitat momentan de Duric, cu 5 puncte succesive deja în primele 100 de secunde ale sfertului final, completat fiind de Maticiuc cu încă 4, 76:66 după cel mai legat run al învinşilor.
Retezat de Mitrovic şi Petrescu, doar din a doua sa liberă, suficient însă pentru a-i redresa pe localnici. O altă „triţă” a lui Jones şi coşul lui Evans realimentau speranţele deşarte ale bucureştenilor, 81:74 cu 3 minute şi 39 de secunde rămase de jucat, la care Petricevic a solicitat timeout şi i-a introdus aşadar pe Mirkovic şi Dimitrijevic, acesta calmând rapid spiritele cu două coşuri, celălalt ai întâi cu unul din acţiune, altele de la libere, 89:74.
Meci jucat…
Rezultatele rundei a 8-a şi programul etapelor 8-9 la finele turului în Grupa A, pe coloana clasamentului la zi al secţiunii Baschet.