Consiliul Director al Federației Române de Baschet își face curaj: reprogramare a turneelor Cupei României

După ce, din ignoranță, lipsă de informare, necunoaștere dar și docil conformism, s-a racordat isteriei panicate a autorităților, decizând luna aceasta în regim de urgență suspendarea pe o perioadă nedeterminată a desfășurării turneelor preliminare ale Cupei României la baschet masculin prin invocarea ”motivelor de siguranță”, reacție supradimensionată a forului federal din capitală pe aceleași linii ale supralicitării ”stării de alertă” de către autoritățile ”de la centru” din întreg spectrul politic, executante ale unor ordine de ”și mai sus”, sucombându-se astfel în fața unor impuneri normative fără pic de justificare științifico-medicală cu caracter autentic și veritabil, hotărâre care nu făcea nimic altceva decât să saboteze propria activitate sub panouri, de parcă baschetul intern n-ar fi fost oricum suficient scurtcircuitat începând din martie, iată că Federația Română de Baschet și-a mai făcut ceva curaj săptămâna aceasta și a reprogramat respectivele întreceri pentru luna viitoare, în schimb fără nici cel mai mic indiciu în privința startului Ligii Naționale, campionat care în anii trecuți la vremea asta era deja în desfășurare. 

Ca urmare a apăsării butonului fricii de către grupări precum SCM Timișoara pe seama unor rezultate fără nici cea mai mică relevanță științifico-medicală și din sfera cercetării, doar pură inginerie socială testată pe pielea cursului firesc, normal, omenesc și natural al vieții pe pământ, anunțând non-combatul în turneul de la Sibiu la debutul Cupei României la baschet masculin dat fiind depistarea a 11 persoane ”pozitive” din 22 ”testate” în secția de baschet a clubului, ”izolare” și sistare a activității, Federația Română de Baschet decidea în regim de urgență suspendarea pe o perioadă nedeterminată a desfășurării acestor întreceri preliminare, șuntând și mai mult o activitate competițională grav compromisă în sezonul trecut, din martie, sub imperiul acelorași protocoale validând pretexte prefabricate.

Prin asemenea renunțări și amânări necaracteristice unui domeniu dinamic precum cel al sportului, lumea arenelor parcă nu-și mai pune la contribuție materia cenușie, lăsându-se în schimb captivă constrângerilor unor dictate semnalând fără echivoc conturarea unei tiranii exercitate sub false pretexte fără pic de dovezi reale de natură științifico-medicală, periculoasă cedare de teren, încuviințată cu naivitate și larghețe, în necunoștință de cauză, motivele de alarmă pe care ar trebui să le invoce arena sportivă ținând de cu totul altceva, în legătură cu apariția germenilor unui draconic control totalitar al vieții sociale, echivalând în viitor cu semnificativa restrângere a drepturilor și libertăților cetățenești, ceea ce inevitabil ar induce mari efecte negative în activitatea firească a jocului sub panouri. Iar odată ce unele drepturi legitime sunt erodate și știrbite sub pumnul impunerilor unor însetați de control social, acestea vor fi mult mai greu recuperate, cel mai probabil iremediabil pierdute, motiv pentru care modul de abordare al unui sector activ precum cel al sportului ar trebui să fie reactiv pozitiv, în apărarea propriilor interese.  

O realitate în sinistra stare actuală de fapt, gândirea de turmă sub imperiul unor impuneri normative trasate în canoanele înfricoșării populației, iar vorba unui celebru dicton, ”când toți gândesc asemănător, nimeni nu mai gândește prea mult”, gândirea de turmă poate degenera cu atât mai mult ca efect indubitabil nociv și cât se poate de detrimental din toate punctele de vedere al obligativității purtării măștii de către persoane clinic sănătoase în spații deschise, consecințele asupra creierului uman fiind nu altfel decât negative, așa încât adevăratele pericole sunt în creștere, motiv de abordare de către autoritățile sportive a unor măsuri care să apere însăși ființa lumii arenelor. Din colțul său, în care a fost constrâns fără probe veridice, sportul să spună nu dezumanizării vieții sociale, să se opună perturbării fățișe a normalității firești ale celor lumești pe pământ, sau de nu, va suporta inimaginabile consecințe regretabile… 

Un infim pas a fost efectuat de către cei din baschet prin reprogramarea startului Cupei României la băieți, dar este doar o picătură în ocean în raport cu necesarul reactiv la placarea colosalei manipulări înfipte pe gâtul vieții sociale, cea mai mare manipulare la nivel mondial din istoria omenirii. Dezvăluite prin sumedenia nesfârșită de evidențe științifico-medicale fără tăgadă, și care demontează sec și la obiect mincinoasa ”narațiune oficială”, tăind din scurt picioarele de lut ale propagandei purjate insistent și la foc continuu de prostituata de serviciu, mass-media, cu unele canale mai zeloase decât altele în a stimula implementarea așa-ziselor măsuri de combatere a pseudo-pandemiei, vizând asigurarea conformismului obedient al populației.

Noi seturi de documente oficiale cu referințe verificabile publicate de organizații cu impact mondial în actuala stare de fapt, precum însăși Organizația Mondială a Sănătății, care va să zică tocmai cea responsabilă cu implementarea și monitorizarea la scară largă a măsurilor în curs, dezvăluie implicit și în mod elocvent supralicitarea de către autorități a acestor ”stări” care au un alt rol în sine, ascuns și nedeclarat, decât cele diseminate publicului larg.

Astfel, esențial de asimilat este aspectul că deși mapamondul se bazează pe Real Time – PCR pentru așa-zisa ”diagnosticare” a infecției SARS CoV-2, știința e implacabilă: testul cu pricina nu se pretează scopului în sine. Amănunt cheie semnalat de însuși inventatorul tehnologiei reacției de polimerizare în lanț, pe scurt PCR, biochimistul Kary Mullis, laureat în 1993 al Premiului Nobel în chimie tocmai pentru această descoperire și decedat la vârsta de 74 de ani în 2019, care avertiza că PCR constituie o metodă improprie și neadecvată de detectare a unei infecții virale. Ceea ce demontează și chiar pulverizează încă din start, de la bazele sale, toată șandramaua abordării așa-zisei combateri a bolii COVID-19. Asta în condițiile în care stările de izolare și carantină, de urgență și alertă, dar și măsurile de igienă și ”distanțare socială”, sunt stabilite pe baza numărului cazurilor și a ratelor de mortalitate generate ca urmare a așa-ziselor teste destinate a identifica pacienții ”pozitivi”, cu mențiunea că și ”pozitiv” este eronat echivalat cu ”infectat”, o altă găselniță ”oficială” cât se poate de departe de adevăr.

Și să mai notăm cumva în plus și că una dintre secvențele primare ale testului PCR impus de O.M.S. se regăsește în ADN-ul tuturor oamenilor!?! Ceea ce înseamnă că dispozitivele de testare agreate de Organizația Mondială a Sănătății ar genera rezultate pozitive în cazul fiecărui locuitor al planetei. “CTCCCTTTGTTGTGTTGT” constituie o secvență primară existentă în documentul de protocol al O.M.S. pentru testarea PCR a ”coronavirusului”, dar exact aceleași 18 caractere, în aceeași ordine, se regăsesc și în cromozomul 8 al speciei umane în intervalul de la 63648346 la 63648363, numărul de identificare al secvenței fiind NC_000008.11, iar lungimea sa, 145138636.

În acest context, nu constituie deloc o scuză ignoranța pe pilot automat a vreunui diriguitor de club sau federal din sportul românesc în care parcă nu se mai raționează prea mult, repetăm, ”când toți gândesc asemănător, nimeni nu mai gândește prea mult”, în condițiile în care seria dovezilor mai mult decât implacabile și indubitabile în privința manipulărilor din ”narațiunea oficială” a devenit fără sfârșit, deși bine camuflată prin omisiune de marea majoritate a flancului mass-media.

Iar dacă tot nu se mai conștientizează prea mult, atunci oxigenarea adecvată a celulelor neuronale este imperativ necesară, implicând debarasarea de masca ”de protecție”, ale cărei efecte nocive la adresa populației sănătoase au fost semnalate și de medicul Margarite Griesz-Brisson (MD, PhD), neurolog consultant și neuropsiholog cu doctorat în farmacologie, activând pe liniile neurotoxicologiei, medicinei mediului, neuroregenerării și neuroplasticității. Este vorba despre nenumărate explicații și exemple semnalate de profesioniști onești din domeniul medical, strict pe baza studiilor de specialitate, ținând de inutilitatea și chiar efectul detrimental al așa-ziselor măsuri de combatere a răspândirii ”noului” virus, gen obligativitatea purtării măștii de către persoane sănătoase în spații publice închise sau eronat denumita ”distanțare socială”…

Griesz-Brisson ne pune elocvent în temă… “Respirarea aerului exhalat crează fără doar și poate o deficiență de oxigen corelată cu o alimentare cu dioxid de carbon. Ori se știe, creierul uman este foarte sensibil la lipsa de oxigen. Sunt spre exemplu celule nervoase în hippocampus care nu pot activa mai mult de 3 minute fără oxigen – nu pot supraviețui. Simptomele acute de avertizare sunt durerile de cap, moleșeala, amețeala, probleme legate de concentrare, încetinirea timpului de reacție – reacții ale sistemului cognitiv. Cu toate acestea, în cazul unei lipse cronice de oxigen, toate aceste simptome dispar, deoarece creierul se obișnuiește cu noua condiție. Însă eficiența sa va rămâne limitată iar subalimentarea cu oxigen a creierului va continua să progreseze. Mai știm și că bolile neurodegenerative iau de la ani până la decenii pentru a se manifesta. Iar dacă astăzi îți uiți numărul de telefon, înseamnă că decăderea funcțiunii creierului a demarat acum 20 sau 30 de ani. Te gândești că te-ai obișnuit cu purtarea măștii și cu respirarea aerului pe care tocmai l-ai expirat, dar procesul degenerativ al creierului se amplifică odată cu continuarea limitării accesului de oxigen la celulele creierului. A doua problemă constă în faptul că celulele nervoase din creier sunt incapabile a se autodiviza normal, așa încât celulele nervoase dispărute în perioadele purtării măștii nu se vor mai regenera vreodată, ce e dus, e dus… [..] Am nevoie de un cap limpede când îmi tratez pacienții, nu să fiu într-o stare de anestezie indusă de dioxidul de carbon. [..] Lipsa de oxigen este periculoasă pentru orice creier uman, fără excepție. Așa încât trebuie să fie decizia liberă a fiecărei ființe umane dacă dorește să poarte o mască absolut ineficientă pentru a o proteja de un virus. Iar pentru copii și adolescenți, măștile sunt un <Nu! Nu!> absolut. Căci ei dețin un extreme de activ și adaptabil sistem imunitar, așa încât au neapărată nevoie de o constantă interacțiune cu microbiomii pământești. Și creierul lor este de asemenea incredibil de activ, dat fiind că are într-atâtea de învățat. Creierul copilului sau al tânărului e setos după oxigen. Cu cât mai activ metabolic este organismul, cu atât mai mult oxigen necesită.  Iar la copii și adolescenți fiecare organ este activ din punct de vedere metabolic. A priva de oxigen creierul copilului sau al adolescentului, ori a-l restricționa în orice fel, nu este doar periculos pentru sănătatea sa, dar este absolut criminal. Deficiența de oxigen inhibă dezvoltarea creierului, iar paguba care s-a produs drept rezultat nu mai poate fi recuperată.Copilul are nevoie de creier pentru a asimila, iar creierul are nevoie de oxigen pentru a funcționa. Nu avem nevoie de un studiu clinic pentru așa ceva. Asta-i cât se poate de simplu, indiscutabil în plan psihologic.

În termeni comparativi, extinderea leziunilor cerebrale în lipsa oxigenului

Privarea conștientă și înadins de oxigen echivalează cu o periclitare absolut deliberată a sănătății și constituie o contraindicație medicală absolută. Iar așa ceva înseamnă în medicină că medicamentul, terapia, metoda sau respectiva măsură nu trebuie utilizată – nu e voie să fie folosită. Ori a obliga coercitiv o întreagă populație să apeleze forțat la o contraindicație medicală absolută, atunci trebuie să existe motive definitorii și serioase pentru așa ceva, iar măsurile trebuie înfățișate unor organizații interdisciplinare competente și independente pentru a fi verificate și autorizate. Când, în 10 ani, demența va crește exponențial iar tinerele generații nu-și vor putea atinge potențialul dumnezeiesc, nu va mai fi de nici un folos să constate atunci că <n-aveam de fapt nevoie de acele măști>”.

În aceeași idee, ca o nouă dovadă cu ștampilă oficială, rezultatele unui studiu efectuat de însuși Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), principală instituție guvernamentală din SUA responsabilă cu așa-zisa combatere a ”noului” virus, care au dezvăluit că 70,6% dintre pacienții respondenți depistați pozitivi au declarat că ”întotdeauna” au purtat măști în ultimele 14 zile dinaintea instalării simptomelor infecției iar 14,4% dintre respondenți ”adeseori”, mai exact, numeric vorbind, 108 dintre cei 153 de pacienți analizați declarând că purtaseră totdeauna masca în spații închise in cele două săptămâni înainte de a fi depistați cu COVID-19, în timp ce 22 au afirmat că o purtaseră deseori în spații închise. CDC a publicat într-o memorabilă dată cu semnificații aparte în privința manipulării opiniei publice, 11 septembrie, rezultatele studiului efectuat între 1 și 29 iulie 2020 în 11 spitale din diverse state ale SUA, chestionând 153 de pacienți externați cu privire la modul în care aceștia s-au conformat regulii de a purta masca în spații închise înaintea apariției simptomelor, referirea fiind nu doar la spații publice închise, ci și la întruniri private cu mai multe persoane. Iar rezultatul sondajului este devastator și elocvent în legătură cu ineficiența purtării măștii ca modalitate de prevenire și protecție, ineficiență dovedită deja înzecit, 70,58% dintre subiecți răspunzând că au purtat totdeauna mască în spații închise, 14,38% că au purtat-o deseori, așadar, cumulat, 84,96%, 11 semnalând că au purtat-o ”uneori”, adică 7,2% dintre respondenți, iar 3,9% ”rareori” și doar 6 externați ”niciodată”. În plus, referirea este strict doar la pacienții din lotul de studiu, nu și la cei din lotul de control, cu cifre similare, dar care sunt mai puțin relevanți, dat fiind că, deși au avut simptome de gripă, testele PCR au fost ”negative”. Corelate, cifrele celor două ”loturi” ar fi și mai zdrobitoare pentru zeloșii purtării măștilor…

Iar obligativitatea purtării măștii constituie doar un infim test cu caracter simbolic din micul plan intermediar ticluit sub forma ”noului” virus de către sforarii din umbră care împing spre desăvârșire marea schemă a lucrurilor ce ține de viitoarea tiranie ”roșie” la nivel planetar. Doar se distrage atenția publicului cu cele oneros puse la cale în 2020…

Căci însuși inventatorul reacției de polimerizare în lanț, abreviat PCR, descoperire pentru care a fost laureat cu Premiul Nobel în chimie, Kary Mullis, a avertizat că testul PCR nu poate detecta o infecție virală, nefiind destinat unui scop cu caracter de diagnosticare. În consecință, ”testul” COVID-19 este fără doar și poate o fraudă științifică și nimic altceva, dat fiind că PCR nu poate detecta infecția.

Care va să zică, la o examinare mai atentă și în detaliu a aspectelor de natură științifico-medicală, concluzia indubitabilă este că testele PCR sunt fără vreo însemnătate ca formă de diagnosticare pentru determinarea unei presupuse infecții induse de așa-zisul nou virus, deloc convingător ca fiind într-adevăr și ”nou”.

A fost de fapt declanșată o tiranie pseudo-medicală bazată pe transformarea publicului neavizat în ”suspect de serviciu”, ”suspect” până la disculparea sa cu dovezi că ar fi ”nevinovat”, ”suspect” sub eticheta de ”asimptomatic”, când pe însăși Maria Van Kerkhove a scăpat-o la începutul verii ”porumbelul” că respectivii nu sunt și transmițători, semnalare ulterior cât se poate de zelos înfundată sub colbul uitării.

Sâmburele răului a fost însămânțat în percepția colectivă a participanților în arena sportivă și poate face ravagii, sâmburele răului constând în adoptarea unor protocoale de desfășurare a competiției acceptate orbește și în necunoștință de cauză de către protagoniști, ignoranți în raport cu aspectul că respectivele decizii impuse cluburilor n-au nici cea mai mică justificare și acoperire în plan științifico-medical, sanitar și din sfera cercetării, fiind în schimb și nimic mai mult decât rodul nociv al unor inginerii sociale croite din timp și din umbră la nivel mondial și pe pielea sportului. 

Asta în vreme ce însăși organisme oficiale cheie din întreaga orchestrație mondială, de exemplu gen OMS sau CDC, dau publicității propriile documente cu referințe verificabile care pur și simplu demontează tezele intens vehiculate și în România pe post de ”sperietoare”. Astfel, Organizația Mondială a Sănătății, abreviat OMS, a confirmat în cele din urmă ceea ce studiile de specialitate și experții au semnalat în ultimele luni bune, că ”noul” virus nu este mai periculos sau mortal decât gripa sezonieră. Conducerea OMS a lansat acest anunț într-o reuniune specială din urmă cu exact două săptămâni a celor 34 de membri din comitetul său executiv, doctorul Michael Ryan, diriguitor al departamentului de urgențe la OMS, chiar repetând că virusul nu este nici pe departe într-atât de letal precum cu toții preziceau, cu estimări inițiale de 10% ca rată a infectărilor din populația globală de circa 7,8 miliarde de locuitori, ceea ce ar echivala cu 780 de milioane de ”cazuri”, ”cazuri” care nu înseamnă neapărat și ”infectări”, cu mențiunea că numărul oficial total al deceselor atribuite infectărilor cu Sars-CoV-2 doar depășește milionul de persoane. Mai precis, o rată de incidență a fatalității de aproximativ 0,14%, similară celei aparținând gripei sezoniere și pe liniile anticipate de experți autentici.

Semnificativ însă, acest 0,14% este de peste 24 de ori mai scăzut decât “cifrele provizorii” date publicității de OMS în luna martie, prefigurând o rată de 3,4%, pe baza căreia s-au stabilit modelele de abordare utilizate pentru a justifica stările de urgență și alte politici draconice. Mai mult și de fapt, dat fiind atribuirea suplimentară a unor decese tot ”noului” virus, indicele ratei de fatalitate ar putea fi chiar și mult mai scăzut decât 0,14%, ceea ce ar demonstra fără dubii că Sars-CoV-2 a fost mai puțin periculos decât gripa sezonieră.

Faptul că însăși OMS admite în cele din urmă, fie și abia în 5 octombrie 2020, că ”noul” virus nu este mai periculos sau mortal decât gripa sezonieră, spulberă toate justificările proptite pe picioare de lut în privința instituirii unor ”stări de urgență” sau ”de alertă” împănate cu varii măsuri pe cât de absurde, pe-atât de nelegale, neconstituționale în raport cu drepturile și libertățile civile.

O altă raportare oficială, prin prisma unui document oficial al Centrului pentru Controlul și Combaterea Bolilor, abreviat CDC, organizație guvernamentală a SUA responsabilă cu monitorizarea situației în curs, documentul din 13 iulie tocmai dat publicității fiind intitulat CDC 2019-Novel Coronavirus (2019-nCoV) Real-Time RT-PCR Diagnostic Panel., și specificând la pagina 39, în cadrul secțiunii “Caracteristici de performanță”, că “din moment ce nu există la dispoziție cuantificat nici un virus izolat de 2019-nCoV, testele diagnostice desemnate pentru detectarea 2019-nCoV RNA au fost efectuate cu stocurile caracterizate in vitro prin transcrierea întregii lungimi a ARN”. Orice obiect existent poate fi măsurat, mai precis spus ”cuantificat”, utilizarea acestei terminologii în documentația celor de la CDC echivalând cu faptul că nu există la dispoziție o cantitate măsurabilă a virusului, în absența acestuia, sau altfel spus, că CDC nu deține virusul, nici un virus izolat neexistând la dispoziția autorităților de profil. Mai pe înțelesul tuturor și mai presus de limbajul de lemn tipic unor asemenea documente, nimeni nu deține de fapt un specimen izolat al ”noului” virus, semn că nimeni n-a izbutit izolarea sa, iar drept concluzie, nu poate fi dovedită existența sa.

”Detectarea de ARN viral poate să nu indice prezența unui virus infecțios sau că 2019-nCoV este agentul cauzal al simptomelor clinice”, aspect cheie și edificator stipulat în nota ”Diviziei de boli virale” din cadrul CDC:

Dar și…

”Acest produs este utilizabil doar pentru cercetare și nu este destinat pentru diagnosticare”, produsul fiind ”SARS-CoV-2 Coronavirus Multiplex RT-qPCR Kit”.

Dacă ar mai fi așadar ceva de zis pentru cei în cunoștință de cauză și care chiar înțeleg mersul lucrurilor!? CDC admite de fapt că nu poate dovedi existența acestui virus, din moment ce testul PCR de diagnosticare a detectării virusului este efectuat în absența izolării unui specimen al său, testul căutând ARN presupus a proveni dintr-un virus care n-a fost identificat ca existând.

Pe scurt și la obiect, în condițiile în care rata mortalității și-a consumat vârful la orele primăverii, în urmă cu circa 6 luni, altă ”sperietoare” la adresa publicului n-ar mai fi decât cea a numărului de ”cazuri”, insistent aduse repetitiv în discuție, deși se bazează pe ”testări” care n-au însă nici cel mai mic fundament științifico-medical. 

Testul PCR reprezintă o tehnică de multiplicare a ADN-ului, ideal de fapt experimentelor de laborator pentru generarea unor secvențe de interes ale studiului de cercetare. A-l utiliza însă cu rol de diagnosticare nu generează mai mult decât… iluzia unei infecții, dat fiind că este într-atât de tehnic încât induce în mod extrem în eroare, excelent așadar pentru a înfige pe gâtul populației pseudo-medicina actuală și impuneri fără pic de justificare.

Testele COVID-19 conțin o varietate de note informative care protejează producătorul de acuzații, note precum “a nu fi folosite pentru diagnosticare”, “nu dovedesc infecția”, “nu dovedesc cauza bolii”…

Kary Mullis, inventator al reacției de polimerizare în lanț, abreviat PCR, pentru care a fost laureat cu Premiul Nobel în chimie, a fost contrariat și și-a exprimat totala dezaprobare pentru utilizarea la scară largă a invenției sale în scopuri pentru care nu era nicidecum desemnată, precum testarea încărcăturii virale în cazul HIV.

Mullis a subliniat apăsat că ”PCR cantitativ constituie o contradicție în termeni”, și tocmai pentru că, prin natura sa, PCR nu se pretează pentru estimarea numerică, ori testele sunt aplicate cu intenția de a identifica substanțele în termeni cantitativi. S-a generat însă falsa impresie că testele de încărcătură virală ar contabiliza numărul virușilor din sânge, când de fapt aceste teste nu pot detecta deloc viruși.

Testul COVID-19 se presupune a detecta codul genetic al virusului, ceea ce echivalează în consecință cu necesitatea de a deține codul genetic al virusului, pe care cercetătorii l-ar putea avea la dispoziție doar în urma izolării virusului, ori tocmai în acest aspect constă problema, și anume că COVID-19 încă n-a fost cu adevărat izolat.

Pentru detectarea codului genetic al virusului, testul utilizează mici fragmente din ARN care se potrivesc ARN-ului virusului, mici fragmente identificate ca fiind primare, cu mențiunea esențială că unul dintre fragmentele primare nu corespund nici unui virus, ci tocmai cromozomului 8, material genetic din compoziția organică a oricărei ființe umane. Cu alte cuvinte, orice om testat într-un anumit moment poate apărea ca fiind ”pozitiv”, ceea ce n-are însă nici cea mai mică relevanță în cazul detectării unui anumit virus, în cazul în speță, al celui mult vehiculat în ultimele nici 12 luni.

În primul rând, însuși creatorul testului avertiza încă din capul locului că PCR este neadecvat pentru detectarea infecției virale: inapt scopului în sine. Fapt indubitabil și de netăgăduit. 

În al doilea rând, fie și dacă – să presupunem prin absurd – aceste teste și-ar avea cumva rostul, precizia lor ca grad sensitiv și de specificitate n-are un termen valid de comparație la un necesar standard ca unitate de măsură reper, acel vital ”gold standard” unanim acceptat în atâtea alte cazuri specifice, nu doar în domeniul medical. Alt fapt indubitabil și de netăgăduit. Cu alte cuvinte, cât de ”pozitiv” poate fi un test ”pozitiv” și cum poate fi cu adevărat ”tradus”!? Oricum, aspecte separate în sine… Și într-adevăr ”infectat” sau doar ”pozitiv”? ”Infectat” să fie, dacă așa vor sistemul și structurile… Respectiv cât de ”negativ” poate fi un test ”negativ” și cum poate fi cu adevărat ”tradus”!?

Așadar, în al treilea rând, detaliul că un test așa-zis ”pozitiv” nu înseamnă nici pe departe că respectiva persoană testată ar fi și infectată cu SARS-CoV-2 sau bolnavă. Alt fapt indubitabil și de netăgăduit, subliniat în repetate rânduri de cadre medicale cu integritate și curaj, una dintre ultimele voci în nota adevărului și realității factuale obiective aparținând recent doctorului Luis de Benito, în linia I la spitalul El Escorial de Madrid, care, în cursul unui interviu în direct pe un post TV iberic de mare audiență, a pus punctul pe i în slujba corectitudinii și actului medical autentic. Iar asta într-o națiune care chiar a fost țintită în primăvară de scenariul simulării experimentale pe viu a unei situații de criză induse voit prin lansarea unui virus de laborator de oculta satanică mondială ce posedă omenirea, căci pe scurt despre asta și este vorba…

”Avem trei pacienți și peste o sută de paturi destinate lor în spital, înțelegeți? Și sunt într-adevăr bolnavi sau doar testați pozitiv!? Deoarece datele pot fi înșelătoare și crea confuzie! Căci în centrele medicale administrăm numai teste PCR, așa încât vor apărea mulți pozitivi. Și mai mult, acum spitalizăm oameni testați în propriile vehicule. Și clasificăm aceste teste pozitive PCR drept COVID-19, deși e vorba despre oameni testați în trafic. Și creăm confuzie anunțând că numărul de cazuri este în creștere, ceea ce nu-i adevărat. Dacă există o creștere a cazurilor, o fi, dar nu în ceea ce privește pacienți cu patologia COVID-19 – aceea a fost în primăvară, când spitalele noastre au fost într-adevăr aglomerate. Acum, creșterea cazurilor apare ca urmare a creșterii numărului de testări. Iar a avea un test pozitiv PCR nu înseamnă neapărat a fi bolnav… Iar apoi, e întotdeauna profitabil să vorbești despre un vaccin, în special după inocularea fricii, să crezi că ar fi necesar, pentru că trebuie să se vândă. Întrebarea e dacă avem nevoie de vaccin, dacă e sigur, fără pericole, și dacă e eficace. Dar în primul și în primul rând, este vaccinul necesar sau nu? Căci dacă e adevărat că contagiozitatea a afectat deja o mare masă de oameni, atunci de ce ar fi necesar să vaccinezi întreaga populație!? Primul lucru care trebuie făcut ține de vaccinarea împotriva fricii, ca urmare a întregii panici create. Noi, medicii, suntem în stare de perplexitate la toată această panică creată. Luați în seamă numărul infecțiilor cu Helicobacter Pylori, 50% din populația Spaniei! E o bacterie agent carcinogen de tip 1 conform clasificării de către OMS, iar așadar jumătate din populația Spaniei riscă cancerul la stomac. Este aceasta o situație gravă? E periculoasă? Mass-media nu pomenește despre ea… Nu, pentru că nu e o urgență. Doctorii cu care mă consult, vreo 200-300, înțelegem că măsurile au fost trasate pentru septembrie să-i facă pe oameni să creadă că s-au purtat iresponsabil în vară. E o strategie interesantă, pentru că e mai profitabil ca oamenii să nu primească îngrijire în centre primare de tratament. Strategia funcționează, dar nu credem că e corect sau practic dintr-un punct medical de vedere. Desigur, nu ne așteptăm la un nou val. Era potrivit dacă evidențiați în primăvară că spitalele au fost suprapopulate și a fost nevoie să punem pacienți în hoteluri, atunci era de zis, căci era o pandemie, dar acum nu mai este, și tot se vorbește despre ea la ore de maximă audiență. E de neînțeles! Analizarea datelor n-a fost corectă…”

Cu alte cuvinte, isteria ”Testare! Testare! Testare!” este nefondată, pe picioare de lut undeva în afara sferei științifice, expusă însă în forță la înaintare prin mesajul din miez de martie al directorului general al Organizației Mondiale a Sănătății, un african pe post de paiață prin constrângere în raport cu trecutul cu care poate fi avut facil la mână, nonșalanța manipulării la scară mondială fiind sugestivă în ceea ce privește planurile cusute cu ață albă pe fondul ignoranței publicului, planuri premeditat prestabilite cu mult timp în urmă. Credibil prin forța sa de diseminare dinspre vârful O.M.S., mesajul contrafăcut a căpătat aura unei valide dogme de nezdruncinat în țările destinatare, echivalând implicit unui postulat ca și intolerant în fața oricărei contradicții. Repetat papagalicește pe pilot automat, s-a fortificat în conștiința colectivă, fiind asimilat drept literă de lege. Iar astfel se cam scrie în general istoria…

Literă de lege aplicată fără filtrul rațiunii și în sportul românesc, împotriva binelui fiecărei discipline în parte, în consecință periclitată. Grupări în grija unor creduli conformiști care pur și simplu sunt incapabili a deduce că sunt manipulați și duși de nas în ultimul hal printre jaloanele unor măsuri emanate din manualele ingineriilor sociale, dar fără nici cea mai mică justificare de ordin medical-sanitar, științific sau din cercetare. Măsuri de combatere a așa-zisei ”pandemii” care n-au pic de acoperire și eficiență, care nu sunt câtuși de puțin susținute de vreo dovadă sau un argument pertinent. O foarte mare mascaradă cu și mai mari semne de întrebare în dreptul tuturor reperelor sale, tip ”măști”, ”distanțare socială”, ”tuneluri de dezinfectare”, ”teste”, ”carantină”, ”pozitivi”, ”izolare la domiciliu”, ”intubare”, câte și mai câte. O lege marțială medicală ca pretext și acoperire a unor malefici pași ce urmează a fi efectuați în ideea desăvârșirii noii ordini mondiale, un draconic totalitarism marxist sub pecete ocultă.

Chit că nimeni nu le pretinde să fie mari învățați, autodidacți sau cu spirit de investigație în lumina realității factuale obiective, cât de naivi și puerili pot fi destui conducători de cluburi din sportul românesc încât să îngreuneze însăși supraviețuirea economico-financiară și continuitatea respectivelor grupări în competiții prin a da crezare unor protocoale fără acoperire, justificare și argumentație pe baze științifico-medicale!? Nu doar că procedurile sunt fără rost și temei, așadar ineficiente, dar și complicate și costisitoare, perturbând din multe puncte de vedere activitatea echipelor, menținând o stare de permanentă incertitudine. Și la ce bun!? Absolut nici cel mai mic folos, doar bătăi de cap și consum nervos, și asta pentru că așa vor niște odioși tehnocrați care pesemne n-au fost detectați ca fiind psihopați în toată regula. Dar pesemne că respectivii conducători de federații și cluburi sunt într-adevăr ignoranți de-a binelea, căci, dacă s-ar raporta strict la știință, orice om cu căpătâi n-ar accepta nici în ruptul capului actualele impuneri și ”măsuri” filtrate de la nivel înalt. Există o incompatibilitate totală între pretenția de a fi profesionist în sport și a te raporta teleghidat prin aplicare unor asemenea prevederi de un diletantism absolut, fără repere și fundament, însă prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul, din moment ce destui diriguitori s-au luat ”în serios” când vine vorba despre testare și protocoale, mărturisire emanând ce-i drept din fotbal. S-au întrebat oare dacă merg la sigur pe urmele dubioaselor impuneri normative ori bâjbâie cu crezul tipic celui fără dubii pe mâna grijii ”Fratelui cel mare”? 

Fără doar și poate, F.R.B. este nevoit să adopte poziția echer în fața Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății, complice executant fără crâcnire, iar lanțul slăbiciunilor este lung, zornăind pe verticală: un parlament trădător și de paie indiferent de coloratura politică sub bocancul ordonanțelor de urgență guvernamentale, conturate pe firul roșu scurt în funcție de impunerile parvenind dinspre ”centru”, a se citi politicile de inginerii sociale internaționale, aplicate și de Uniunea Europeană, în acest caz sub pumnul de fier al ”aripii medicale” a Organizației Națiunilor Unite, și anume Organizația Mondială a Sănătății. Iar mai presus de toate cele și având întreaga turmă în buzunar, cu tot cu ale sale cozi de topor, oculta satanică mondială care posedă omenirea, tăvălindu-se în hohote de râs la ușurința cu care împinge populațiile spre prăpastie. Ordine de pe urma haosului, iar haosul este pe cale de amplificare, sub nasul oamenilor neavizați.

Sporttim, cotidian independent și absolut apolitic, total dezinteresat de orice altceva decât relevarea realității factuale obiective, fără nici cel mai mic interes în plan economico-financiar de pe urma acestei stări de fapt speculate de atâția, își asumă responsabilitatea de a atrage atenția celor care se iau ”în serios” pe cele mai greșite urme și căi că nu acestea sunt abordările necesare protejării sportului în ”stare de alertă” și că tot ceea ce întreprind decidenții din lumea arenelor nu va conferi efecte benefice pe termen mediu și lung, bazaconia cu sacrificarea prezentului în numele unei viitoare siguranțe colective asociate revenirii la normal fiind doar parte a colosalei manipulări în care a fost târâtă omenirea, captivă îndoctrinării și spălării pe creier prin intermediul prostituatei de serviciu cu portavoce, mass-media. Care omite sau chiar pulverizează fundamentul științific, discreditat în aceste vremuri ale haosului informațional cu fake news subtil ambalat tocmai de către prostituații astfel remunerați pentru a striga ”Fake news!” la adresa surselor alternativ independente și loiale actului jurnalistic. Iar istoria doar se repetă, ignoranți cei care n-o iau în seamă, memoria colectivă fiind cât se poate de scurtă, cu reamintirea unui aspect punctat de Gina Kolata în consemnarea sa din The New York Times în 2007 sub titlul ”Crezul în testul rapid duce la epidemia care n-a fost”, ca un semnal de alarmă în timp că declararea unor pandemii virale bazate pe teste PCR poate avea consecințe nefaste. Dorite însă cu bună știință de unii, la cât de cunoscut dar totuși omis este un asemenea aspect fundamental.

Chiar și mai fundamental, testele uzitate pentru identificarea pacienților cu COVID-19 prin presupusa infectare cu așa-zisul SARS-CoV-2 nu au un termen valid de comparație, reper decisiv prin prisma căruia necesara evaluare a preciziei testului să fie determinată fără echivoc. Precizie ca grad de senzitivitate și specificitate, cântărită în raport comparativ cu un necesar standard ca unitate de măsură reper, echivalent metodei de cea mai mare acuratețe existentă la dispoziție. Standard însă inexistent, crucială absență în ciuda căreia s-a marșat totuși pe linia PCR, fie și declarată improprie pentru detectarea virușilor prin remarca însuși inventatorului ei. Și-atunci nu se poate oare suspecta o monumentală fraudă ca abordare a ”pandemiei” în curs, de colosale proporții!?! Căci tocmai un aspect cheie, cel al testării, este neadecvat, în afara oricărui cadru probat științific! Cert este că pentru COVID-19 nu există un reper standard de testare. Și în orice caz, n-a venit nici ciuma, nici holera, ci o gripă sezonieră atipică prin conotațiile sale artificiale, mai puternic resimțită de către unii oameni în general în vârstă, expuși în centre de îngrijire a bătrânilor, și de către cei afectați de maladii cronice. ”Cazurile” sunt nerușinat umflate cu pompa și oricum complet irelevante, decesele sunt înregistrate prin asociere COVID-19 deși cauza morții n-are de-a face cu SARS-CoV-2 ci cu bolile cronice ale pacienților care mai aveau oricum puțin de trăit, rata mortalității de la coronavirus este absolut insignifiantă și spre coada ierarhiei cauzei deceselor, numai unul-doi morți cu așa-zisa mortală boală și fără comorbidități sunt înregistrați zilnic în România conform anunțurilor oficiale ale autorității guvernamentale desemnate, respectiv – bomba bombelor! – nici 10.000 de decese fără comorbidități de la începutul ”pandemiei” în țara cea mai afectată de actuala stare de fapt, SUA, conform anunțului oficial al organismului guvernamental cu autoritate în acest sens, Center for Diseases and Control (CDC), recentă reevaluare și mărturisire printre rânduri, cu gălușca în gât, asta după instaurarea cu destul timp în urmă a transei și psihozei colective cu ”milioane de cazuri”, pe care se pedalează de luni bune inclusiv în România.  

S-a ajuns așadar până într-acolo încât fie și publicații cu vad precum The New York Times au dezvăluit că 90% dintre testele efectuate și înscrise în baza de date în SUA s-au dovedit a fi fals pozitive, dezvăluire pliindu-se pe mărturisirea mult întârziată cu lunile a CDC, printre rândurile unui document oficial, publicat pe propriul portal, că aproximativ 90% dintre decesele atribuite COVID-19 în SUA n-au survenit de la ”noul” virus, media numărului comorbidităților care au condus la trecerea în neființă a pacienților înregistrați și cu COVID-19 fiind una semnificativă, mai exact 2,6, pentru a nu mai pomeni de media foarte ridicată de vârstă a celor decedați, superioară până și mediei de vârstă a deceselor de ordin general. Numărul total al celor decedați strict ”de la” COVID-19 nu era așadar nici pe departe de ordinul sutelor de mii, ci chiar sub zece mii la ieșirea din vară, după luni de ”stări de urgență” și ”stări de alertă”. Și este vorba despre înscrisuri oficiale, omise însă tacit dar cu bună știință de brațul propagandistic al ”narațiunii oficiale”, mass-media, atât cea de peste Oceanul Atlantic cât și cea de mai mare jena din bătătura mioritică.

”Testare! Testare! Testare”, ce mai manipulare, în condițiile în care testele RT-PCR n-au nici cea mai mică însemnătate din punct de vedere științific, esențial aspect complet trecut cu vederea în expunerea mediatică, deși întreaga suflare se bazează pe această metodă de așa-zisă “diagnosticare”, în ciuda faptului relevat științific că nu este aptă pentru scopul în sine, însuși creatorul testului PCR indicând că este neadecvat pentru detectarea infecției virale. Așadar, absolut incredibil dar din păcate cât se poate de adevărat, deși mapamondul se bazează pe Real Time – PCR pentru așa–zisa ”diagnosticare” a infecției SARS CoV-2, știința e implacabilă: testul cu pricina nu se pretează scopului în sine. Punct. Aspect cât se poate de grav, în condițiile în care stările de izolare și carantină, de urgență și alertă, dar și măsurile de igienă, sunt stabilite pe baza numărului cazurilor și a ratelor de mortalitate generate ca urmare a așa-ziselor teste SARS CoV-2, destinate a identifica pacienții ”pozitivi”, ”pozitiv” echivalând uzual cu ”infectat”, o altă nuanță care comportă discuții.

Rememorând Postulatele lui Koch, este necesară evidența stabilirii legăturii etiologice cauzale între microb și boala pe care o cauzează. Astfel, ca prim criteriu de definire a unui agent patogen, micro-organismul trebuie observat în leziunea unei boli, fără prezențe în organisme sănătoase. În al doilea rând, să fie izolat de la gazda infectată și crescut într-o cultură pură. Apoi, în al treilea rând, inocularea unui asemenea agent într-o altă gazdă sănătoasă ar trebui să inițieze aceeași boală. În fine, în al patrulea rând, microbul să fie recuperat din nou de la a doua gazdă.

Doar că, după cum remarcă doctorul Thomas Cowan, ”este o situație nebună, căci niciunul dintre Postulatele lui Koch, standard medical în lumea întreagă de mai bine de o sută de ani pentru a dovedi cauza unei boli sub forma unui virus sau micro-organism, nu a fost bifat, ceea ce lovește în plin în tot ceea ce știm despre virologie și cauza infecțiilor. O eșuare a comunității bolilor infecțioase de a urma actualele legi și reguli pe care le-au stabilit pentru a dovedi etiologia infecțioasă, cauzalitatea. Nu există un test de acuratețe pentru COVID-19, acest RT-PCR care este folosit e un test surogat, nu poate dovedi nimic, și chiar inventatorul său a spus explicit că nu poate fi folosit pentru a dovedi fie etiologia infecțioasă sau fie pentru a diagnostica o boală infecțioasă. Diagnosticele pozitive sunt stabilite pe baza unor amplificări arbitrarii ale unei secvențe ARN pe care fiecare o are în corp și pot rezulta diagnostice pozitive în cuantum de 100% raportat la persoanele testate. Oamenii sunt testați pozitiv într-un moment, apoi negativ în următorul, ori noi ar trebui să fim cel puțin sceptici, dacă nu chiar să stabilești cum dovedești existența unui virus…” 

Și mai tăios s-a arătat a fi colegul său de breaslă Andrew Kaufman, semnalând pe baza unor consemnări medicale publicate în legătură cu COVID-19 că ”nici Postulatele lui Koch și nici măcar adaptarea mai laxă a lui Rivers, care oricum nu poate fi folosită pentru a evidenția decisiv cauzalitatea, n-au fost bifate în cazul COVID-19. O majoră violare etică în acest caz, consemnările conțin minciuni curate, referințele listate ca și conținând evidențe pentru COVID-19 în sensul de agent cauzal al pandemiei nu există de fapt în realitate în sursele care sunt citate. Asta ar trebui condamnat, faptul că sunt utilizate pentru a dicta politici mondiale, în condițiile în care știința nu le confirmă!” Într-o cu totul altă ordine de idei, Cowan a mers chiar mai departe prin a sublinia apăsat, în rând cu alți specialiști cu experiență din domenii conexe, dar mai ales cu integritate și foarte lucizi, că boala este indusă pe fondul dezvoltării tehnologice printr-un salt cuantic, la ora actuală 5G, testată pilot în 2019 în Wuhan, cu consecințele deja știute în ceea ce privește sănătatea locuitorilor, așa cum după primul război mondial se lansau undele radio, inducând ”gripa spaniolă”, cu un număr ridicat de decese tocmai după aplicarea vaccinării, iar ulterior, nu mult după cel de-al doilea război mondial, sistemele radar, generând o altă epidemie. Sensibilitatea electromagnetică își face resimțite din plin efectele, oricât s-ar zbate de ceasul morții apărătorii narațiunii ”oficiale” să infirme o cât de mică legătură între transmițătorii tehnologici și cei virali.

Alte adevăruri, conform realității factuale obiective din domeniul științei și cel medical, sunt în egală măsură cu totul diferite în raport cu aberațiile ”oficiale”, fiind imperios necesar ca pericolul public ce-l instigă decidenții prin demersurile detrimentale sănătății fizice și psihice a populației, fibrei sociale și economiei, să nu fie și mai mult întreținut printr-o cât se poate de naivă pasivitate obedientă a lumii arenelor, ”Să trăiți, am înțeles, executăm!”, ci din contră, placat fățiș.

Una peste alta și într-o idee, profesioniștii de bună credință din domeniile științific, medical, sanitar și de cercetare pun pe tapet și dau în vileag în ciuda întregii cenzuri și a ignorării ori chiar discreditării lor uriașa diferență între pe de-o parte realitate și adevăr, și pe de altă parte ”narațiunea oficială” pe picioare de lut, plină ochi de minciuni sfruntate, ușor însă de îngurgitat de către un public neavizat, neinformat și dezinformat, dar mai presus de toate înfricoșat.

Iar frica în necunoștință de cauză stă la baza greșitei abordări actuale din sportul românesc, prizonier propriilor slăbiciuni, corupției, intereselor interne de tot felul și dependenței de anumite pârghii din direcția autorității statului, context în care este cu atât mai susceptibil manipulării. Iar manipulat din plin este la ora actuală, complotiștii trebuind că abia se mai țin cu mâinile de burtă la hohotele de râs pe seama constatării că uriașe sunt rândurile turmei idioților utili care se iau prostește în serios. 

Consemnarea de mai sus vine în completarea altor articole publicate în timp de Sporttim întru demontarea ”narațiunii oficiale” pe marginea celei mai mari manipulări manevrate din umbră de oculta mondială, complot de astă dată la o scară net superioară celor precedente, tot dintre însemnările apărute luna aceasta în paginile cotidianului fiind și http://sporttim.ro/fotbal/documente-oficiale-cu-referinte-verificabile-inregistrarea-pe-13-octombrie-2015-a-patentului-inventiei-sistemului-de-testare-denumit-atunci-covid-19-uniunea-europeana-principal-im

Pentru conformitate, iată decizia de pe al doilea și ultimul punct pe ordinea de zi a Consiliului Director al Federației Române de Baschet de marți 27 octombrie 2020, în baza votului exprimat online de 13 membri ai Consiliului Director, și anume că ”(2.) Se aprobă cu majoritate de voturi ca turneul preliminar al CRM sa fie reprogramat sa se desfăsoare in perioada (08) 10-13 noiembrie 2020, înaintea ferestrei lotului national de seniori”, cu mențiunea Sporttim că hotărârea este reprodusă întocmai, conform editării sale pe portalul oficial al FRB, așadar pe alocuri fără diacritice.

Primele meciuri care n-au mai avut loc în play-off după întreruperea în martie a campionatului și clasamentul elitei la vremea respectivă, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Baschet în Sporttim.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 2

 


Ultimele articole din categoria Baschet: