CS SCM Timișoara debutează în Cupa României acasă cu FCC ICIM Arad

CS SCM Timișoara joacă astăzi de la ora 19 primul meci din scurta sa istorie în Cupa României. Alb-violetele primesc vizita vecinei FCC ICIM Arad în ceea ce se anunță un duel echilibrat, în care nici una dintre echipe nu și-a văzut adversarul la lucru. Arădencele au în palmares două cupe. Patru dueluri sunt prgramate în primul tur al competiției eliminatorii, iar câștigătoarele și cele mai bune două învinse vor obține biletele pentru Final 8. În cupă este obligatorie folosirea a două românce pe tot parcursul meciului. La turneul final sunt calificate deja ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și Olimpia Brașov.

Imagine de la ultimul meci din cadrul turneului de promovare găzduit de Timișoara. În urma victoriei cu Agronomia, timișorencele au obținut accesul în primul eșalon

Meciurile de astăzi, din primul tur al Cupei României la feminin, deschid seria partidelor oficiale interne. Câteva formații masculine au jucat deja în calificările pentru cupele europene. În mod normal Supercupele ar fi trebuit să deschidă noul sezon pe plan intern. La masculin U BT Cluj-Napoca a făcut eventul și nu a mai fost cazul. La feminin urmau să se întâlnească ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, câștigătoarea titlului, cu CSM Târgoviște, deținătoarea cupei. CSM-ul s-a retras din Liga Națională și s-a înscris în Liga 1, din cauza sancțiunilor și interdicției la transferuri cu care se confruntă ca urmare a procesului cu antrenorul Dikeoulakos. Din cauza retragerii dâmbovițencelor nu s-a mai disputat nici Supercupa fetelor.

11 echipe au fost în urnă când s-a tras la sorți programul primului tur al cupei. ACS Sepsi a primit automat dreptul de a participa la turneul final de 8 pentru că joacă în FIBA EuroCup. Pentru că era un număr impar de echipe s-a tras la sorți cine să fie formația norocoasă care se califică la Final 8. CSM Târgoviște ar fi fost, dar s-a retras din campionat. În cupă pot participa doar formațiile angrenate în Liga Națională. Olimpia Brașov ar fi trebuit să joace cu Politehnica Iași. Și clubul moldovean s-a retras și olimpicele avansează fără joc.

În eceste condiții, celelalte 8 echipe rămase se vor lupta pentru cele 6 locuri disponibile. Câștigătoarele dublelor avansează, alături de cele mai bune două învinse. Situația din acest an, cu o echipă retrasă și una calificată deja la final 8, nu este nouă. S-a întâmplat la fel și sezonul trecut când ACS Sepsi a fost norocoasa la tragerea la sorți, iar CSM Târgoviște s-a calificat mai departe profitând de retragerea formației din Alba Iulia.

Prima manșă se dispută astăzi:

Ora 18 CSBT Alexandria – UPM BC Sirius Târgu Mureș

Ora 19 CS SCM Timișoara – FCC ICIM Arad

Ora 19 CS Phoenix Galați – CS Universitatea Alba Iulia

Ora 19 Universitatea Cluj-Napoca – CS Municipal Satu Mare

CSBT Alexandria și Sirius Târgu Mureș s-au întâlnit la turneul final din luna februarie și a fost un meci cu două reprize diametral opuse. Prima a fost controlată de formația din Teleorman, care conducea cu 18 puncte spre finalul sfertului secund. A doua le-a aparținut mureșencelor care s-au impus la 14 lungimi.

Phoenix Galați și CSU Alba Iulia se întâlnesc doar pentru a doua oară în competiția eliminatorie. Primul duel a fost în 2013 când echipa gălățeană accedea în primul eșalon și debuta în cupă cu ardelencele. Atunci formația mai experimentată s-a impus clar. De această dată CSU vine din postura de nou-promovată. Ambele echipe au schimbat radical lotul în această vară, iar la Galați sunt probleme cu finanțarea. Și la Alexandria sunt astfel de probleme. U Cluj și CSM Satu Mare nu s-au întâlnit până acum în cupă. Deși sătmărencele conduc cu patru victorii în plus la întâlnirile directe, ultimele șase partide le-au revenit clujencelor.

Revine derby-ul vestic Timișoara – Arad și pe prima scenă a baschetului feminin

Timișoara are din nou formație de senioare în prima ligă după ce Danzio (Tymes) a renunțat să mai participe în 2016. Înființată în vara trecută, CS SCM Timișoara a promovat. Și confortul oferit de apartenența la clubul municipalității se vede în buget și în condițiile existente la club. Au venit câteva jucătoare importante și aspirațiile sunt destul de mari. Din lotul de anul trecut au rămas Brosovszky, Badi, Pop, Ivășchescu, Bota, Lupu și Pane. Au revenit în oraș localnicele Ardelean și Stoiedin, plus alte 6 nune noi: Filip, Conwright, Lloyd, Burdgess, Young și Kirienko. Mihai Coldea a fost adus să conducă echipa la primul sezon în elită. Stoiedin mai are de așteptat până își va termina recuperarea și va reveni treptat pe teren. La duelul cu Aradul este puțin probabil să joace Monika Brosovszky, cea care a obținut  multe trofee în galben-albastru.

Ca o schimbare față de perioada fostei prim-divizionare, meciurile se vor juca în jurul orei 19, aproape de ora de antrenament. Primul meci oficial din istoria noii echipe timișorene se leagă tot de Arad. Mai precis de satelitul ICIM-ului pe care l-a întâlnit toamna trecută în deplasare. Se întâmpla la mijlocul lunii octombrie. Pe atunci formația nou-înființată juce cu echipamentele de la CSȘ Bega, era pregătită de Veronica Gavrilă și avea în componență multe jucătoare locale, majoritatea junioare. Între timp au venit și echipamente alb-violete, „rectificarea butegară”, jucătoare cu nume și cu salarii mai importante și promovarea. Au rămas în lotul primei echipe doar patru dintre acele junioare. Au revenit, în schimb, senioarele timișorene Stoiedin și Ardelean.

FCC ICIM Arad a încheiat pe 5 în Liga Națională și a făcut destule schimbări în lot. Au rămas patru senioare (Zidaru, Hadzovic, Mercea, Nagy) plus tinerele Gădărici, Ebervein sau Spinean. Timișoreanca Christina Zidaru va veni pentru prima dată în postura de jucătoare a echipei vizitatoare la sala Constantin Jude. Au fost aduse: Ferenczi, Ciotir, Montgomery, Vernet, Wingate și Tavic. Antrenorul Bogdan Bulj continuă la gruparea galben-albastră. ICIM-ul a câștigat Cupa României în 2011 și 2014. Ambele echipe s-ar califica în premieră la turneul final de 8 după ce arădencele au ratat anul trecut accederea la F8 în urma unei duble cu U Cluj.

Timișorencele s-au reunit cu două săptămâni înaintea adversarelor din cupă, ceea ce poate reprezenta un avantaj important, mai ales în condițiile multor nume noi de ambele părți. Cele două formații au avut ceva probleme cu sala în perioada de pregătire, cu CS SCM mergând în cantonament la Buziaș când s-au lungit lucrările la parchetul de la sala Constantin Jude.

Alb-violetele au avut parte și de trei amicale în plus. Nici una din echipe nu a jucat meciuri de verificare acasă. În cele 5 meciuri de pregătire timișorecele au obținut patru victorii cu colege de campionat: 82-61 la Târgu Mureș, 77-44 la Alba Iulia, 72-67 și 69-52 la Satu Mare. Înfrângerea a venit în primul amical, la Peac Pecs, 63-79. Arădencele au jucat doar două partide în presezon, cu adversari pe care timișorencele i-au întâlnit cu câteva zile înainte. Galben-albastrele au pierdut cu 67-88 la Pecs și s-au impus cu 69-63 la Alba Iulia.

Cum echipa de pe Bega este la prima apariție în primul eșalon, nu sunt dueluri directe între cele două echipe. Timișorencele s-au impus în cele două partide jucate sezonul trecut cu satelitul arădean. Senioarele galben-albastre au jucat de două ori în primul tur al cupei cu o echipă timișoreană în ultimul deceniu. În primul duel dintre Danzio și ICIM, din competiția eliminatorie, au fost două meciuri strânse,  cu victorii arădene la 11 și 13 puncte. Era începutul sezonului 2011-2012 când pe Bega au venit mai multe straniere. În 2015 s-au întâlnit din nou cele două echipe și victoria arădencelor a fost mult mai clară, +64 în cele două jocuri.

Meciul dintre CS SCM Timișoara și FCC ICIM Arad, contând pentru primul tur al Cupei României, se dispută astăzi de la ora 19 la sala Cosntantin Jude. Returul este programat sâmbătă 30 septembrie de la ora 18, la sala Victoria din Arad.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 6 = zero

 


Ultimele articole din categoria Baschet: