CSO Voluntari 2005 a insistat şi a câştigat, cucerind la Bratislava trofeul European North Basketball League, în finala turneului patrulater pentru titlu, după ce anul trecut pierdea la Aarhus ultimul act cu Bakken Bears.
Acum, după ce Justice le-a… făcut dreptate cu o „triţă” în ultimele 9 secunde ale semifinalei de marţi seară, dominată şi cu 23 de puncte avans dar în pericol în ultimele faze la 103:102 pentru gazda Inter Bratislava, ilfovenii au triumfat în Final4 prin a doborî în Slovacia „Vulturii” din nord-estul Albionului, Newcastle Eagles, care dispuneau aseară în penultimul act de Dziki Varşovia.
A rezultat un inedit ultim act anglo-român, perfect egal până la pauză, pe sferturi 22:22 şi 24:24, dar ale cărui frâie au fost preluate de elevii lui Bajatskis fără timişoreanul Olah în componenţă, cu 21:15 în sfertul al treilea şi chiar mai clar pe final, 28:21.
Nemaifiind cu emoţii pentru trupa de podium din Liga Naţională, precum în seara anterioară.
Caffey cu punctele, 22, iar Skinner şi Elder Davies cu recuperările, 9 respectiv 11, au dus greul câte 30 de minute jucate, valorificându-l sub panou pe centrul Sullivan, intrat 24 de minute şi devenit coşgeter al învingătorilor, cu 23 de puncte.
Ilfovenii au condus şi cu 15 puncte graţie unui procent ridicat al reuşitelor din semicerc, 70%, mai exact 28 ochite din 40 de şuturi, insularii antrenaţi de Steutel ratând chiar de şapte ori de la libere dar nereuşind a conduce cu mai mult de cinci puncte.
Cu o rotaţie mai lungă, câştigătoarea în februarie a Cupei României şi-a adjudecat şi acest trofeu, cu 95:82, reuşind în schimb o a doua parte şi mai bună, după ce în semifinala serii precedente începea în forţă însă risipea după pauză întreg avantajul.
Seara finalei aducând şi o prezenţă totuşi mai îndelungată pe teren pentru căpitanul Nicoară, 16 minute, Tohătan irosind însă şase aruncări din cele 7 efectuate în sfertul de oră jucat.