CSU Ploieşti egalează dramatic scorul semifinalei cu U Mobitelco, la Cluj

CSM Oradea, care s-a impus cu 3-0 în semifinala cu BC Mureş, mai are de aşteptat până luni seară, 26 mai (ora 20), pentru a-şi afla adversara din finala play-off a Ligii Naţionale de baschet masculin, după ce campioana CSU Ploieşti a egalat scorul semifinalei cu U Mobitelco, în jocul 4, disputat la Cluj-Napoca.

Învinşi ieri sub Feleac, cu 75:74, prahovenii n-aveau vineri altă variantă decât să se impună în cel de-al doilea meci la rând în Ardeal, ceea ce au reuşit graţie a 7 puncte la rând fără replică, în ultimele 3 minute de joc: 85:87, la pauză 54:42, pe sferturi 24:25, 30:17, 16:23, 15:22.

CSU Ploieşti învingea şi în jocul doi, pe teren propriu, după ce disputa inaugurală era adjudecată de alb-negri.

Clujenii au avut şi 7 puncte avans la începutul ultimului sfert dar au cedat treptat teren, în condiţiile în care majoritatea punctelor le-au furnizat pentru gazde doar 3 jucători, Silvăşan, cu 32, Hargrove, cu 25, şi Kuburovic, cu 23. Cu mai multe variante, campioana are acum prima şansă, găzduind luni seară disputa decisivă, pentru ploieşteni înscriind în special Flowers, 24 de puncte, Mohammed, 14, Popovic, 13, respectiv Burlacu şi Krapic, câte 10 puncte.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × 1 =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: