Cu Raul Covaciu integralist şi autor a 26 de puncte şi 14 recuperări, coşgeter cu double-double, BC Timişoara 2 mărşăluieşte spre turneul final U20: 65:57 cu LPS CSŞ Bihorul Oradea, la Cluj

La doar 16 ore după ce a debutat cu bine, duminică după-amiază, în turneul semifinal al Campionatului Naţional de baschet masculin sub 20 de ani, BC Timişoara 2 a plusat astăzi înaintea prânzului cu încă un succes în patrulaterul de la Cluj-Napoca, 65:57 (36:32) cu LPS CSŞ Bihorul Oradea, în faţa căreia Raul Covaciu a reuşit un double-double în cele 40 de minute jucate.

BC Timișoara, prezentare oficială la Bastion, la Jazzissimo Lounge, înaintea ediţiei 2013-2014: bine ai venit Raul Covaciu, campionul cu CSȘ Bega!

 

Cină, somn, mic dejun şi din nou baschet a fost programul junilor alb-violeţi după victoria la debut de ieri, contra craiovenilor, de această dată, în primul meci al zilei secunde, de la ora 10, trecând cu 22:16, 14:16, 15:15 şi 14:10 de cei de pe malurile Crişului, învinşi ieri după prânz la 6 puncte de gazda U Mobitelco.

În cinciul de start Szekely, Sabău, Diaconu, Căta, Covaciu, formaţia pregătită de Cristian Bota a controlat jocul în marea sa majoritate, încheindu-l excelent, cu 6 puncte la rând, dintre care 4 ale play-makerului Vlad Szekely şi două în contul lui Raul Covaciu, care au înlăturat orice dubiu, după ce bihorenii se reapropiau la două puncte, de două ori, în ultimele două-trei minute.

Deşi au fost uşor dominaţi la recuperări, cu 41-37, timişorenii n-au mai fost conduşi pe tabelă după ce răsturnau scorul de la 4:9 la 15:9, cu Spînu intrat deja din primul sfert, în locul lui Diaconu. La începutul celui de-al doilea intra şi Borca, în locul lui Căta, BCT 2 ajungând şi la 27:16 dar intrând la vestiare, după 4 minute mai bune ale orădenilor, cu doar 4 puncte avans.

Care s-au menţinut şi la finele sfertului 3, în cursul căruia bihorenii au egalat în minutul 22 la 36, meciul curgând totuşi în favoarea timişorenilor.

Pe lângă Raul Covaciu, autor a 26 de puncte şi 14 recuperări, au mai fost utilizaţi în mare măsură şi Szekely, 38 de minute, în care a marcat 13 puncte, Sabău, cu 9 puncte în 32 de minute, Diaconu (8p / 34 minute), Borca (4p / 25 minute), Spînu (5p / 15 minute) şi Căta, care a acumulat 5 greşeli personale în 15 minute efective de joc. Şi orădenii, pentru care coşgeter a fost Ciordaş, cu 24, i-au avut pe Lung şi Varga cu 5 greşeli personale.

Timişorenii vor juca marţi de la ora 12 pentru câştigarea patrulaterului semifinal clujean, în compania gazdei U Mobitelco, câştigătoare azi cu 102:76 cu SCM U Craiova, urmând a evolua apoi la turneul final al Campionatului Naţional U20.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + = 11

 


Ultimele articole din categoria Baschet: