Cuplaj sub panou. SCMU Craiova și ACS Sepsi SIC, adversarele formațiilor timișorene

Cele două echipe de baschet de la SCM Timișoara joacă în această seară în cuplaj. De la ora 18 băieții au de apărat un avantaj de 6 puncte în returul cu SCMU Craiova, din primul tur al Cupei României. Fetele debutează în Liga Națională cu campioana ultimelor două ediții, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. Meciul feminin este programat de la 20, dar este probabil să înceapă la 20:30.

BC SCM Timișoara a câștigat sâmbătă prima manșă a dublei cu SCMU Craiova. Alb-violeții s-au impus cu 82-76 în deplasare și pornesc cu prima șansă în duelul din această seară. Tudor Gheorghe mai are de așteptat pentru a debuta oficial la noua formație.

Foto: Ionut Greere / sportuldoljean.ro

Antrenorul timișorenilor, Tudor Costescu, crede că formația sa pornește cu prima șansă, dar că oltenii nu au renunțat la ideea de a se califica și vor încerca să întoarcă rezultatul. „A fost primul meci oficial al sezonului. E important că am câștigat deși este dublă manșă. Ne așteptăm la un meci dificil și la Timișoara. Sunt convins că Craiova nu a renunțat la ideea de a se califica în final 8. Nu știm încă dacă va evolua Goran Martinic sau nu. Au atuurile lor și probabil că vor veni foarte deciși să încerce să întoarcă rezultatul. Sunt convins că și noi putem să ne consolidăm jocul. În general am făcut un joc bun la Craiova. Ne-am valorificat atuurile și cred că pornim favoriți și datorită rezultatului”, a declarat Costescu.

Craiovenii ar putea avea un plus pe faza ofensivă dacă îl vor folosi pe nou-venitul Goran Martinic, care în tur n-a jucat. Acesta a sosit de curând de la Târgu Mureș, după ce echipa s-a confruntat cu probleme financiare. „Nu știu cât de mult o să-și pună amprenta Martinic dacă joacă. Sigur, e un jucător de mare valoare care are mare experiență în campionatul României. Dacă va juca ne putem aștepta ca jocul lor să arate altfel, ne pregătim și pentru această variantă. Pe noi ne interesează mai puțin problemele sau avantajele adversarului, ci jocul nostru în mod special”, a adăugat Costescu.

În Cupă se joacă cu regula celor doi români pe teren pe tot parcursul meciului. S-a calificat deja la turneul final BCMU FC Argeș Pitești după ce a trecut cu 144-136 la total de BC Mureș Târgu Mureș. Fiecare echipă a câștigat meciul pe care l-a găzduit. A fost 72-63 la Pitești și 73-72 la Târgu Mureș. Astăzi se mai joacă returul dintre Dinamo București și Phoenix Galați, cu gălățenii având un avans mare, de 33 de puncte. Dubla dintre Poli Iași și Timba este amânată pentru 18 și 25 octombrie. Sunt calificiate din oficiu la turneul final cele patru participante în cupele europene: U BT Cluj-Napoca, Steaua CSM Eximbank București, CSM CSU Oradea și BC CSU Sibiu.

Debut dificil pentru fete

CS SCM Timișoara debutează în această seară în Liga Națională. Adversarul este campioana en-titre care va juca primul meci oficial al sezonului. „Sepsi este campioana ultimelor două sezoane. Ele vin după o pauză mai lungă, nejucând în cupă. Noi am avut și cele două meciuri de cupă. Cu siguranță orice echipă care va veni în sala noastră va trebui să transpire din greu ca să câștige. Fetele vor lupta până în ultimul minut și sperăm să facem un joc bun și să fie un meci frumos. În momentul în care îți vinzi scump pielea nu înseamnă că nu îți propui să câștigi. Noi ne propunem să câștigăm și cu Sepsi și cu orice echipă pe care o întâlnim. Probabil acest lucru nu va fi posibil întotdeauna”, a declarat antrenorul timișorencelor, Mihai Coldea. Acesta nu se poate baza încă pe veterana Monika Brosovszky. „Monika este în fază de reintegrare, să zicem, în jocul echipei. Ea deocamdată nu a putut fi folosită în joc. Vom vedea cum va evolua și, în jocurile viitoare, când va putea să fie aptă să intre pe teren”, a mai spus Coldea.

Formația din Covasna are dreptul să treacă pe foaia de joc 6 sportive străine, cu una mai mult ca celelalte echipe din campionat. Asta pentru că participă în EuroCup, competiție organizată de FIBA Europe. La Sepsi sunt legitimate experimentatele timișorence Ancuța Stoenescu și Annemarie Părău, care au contribuit la cele două titluri câștigate de verzi în ultimele două sezoane. În LNBF intră în vigoare regula care obligă echipele să folosească o jucătoare sub 22 de ani (născută în 1996 sau mai tânără) în primul sfert. Aceasta se adaugă la cea cu românca pe parchet tot meciul, fără limită de vârstă. Astfel, echipele vor avea două jucătoare autohtone în primul 5.

Meciul dintre BC SCM Timișoara și SCMU Craiova începe de la ora 18 la sala Constantin Jude și este televizat. Partida dintre CS SCM Timișoara și ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe este trecută de la ora 20, dar probabil va începe cu jumătate de oră mai târziu, în funcție de ce se întâmplă în partida masculină unde pot să fie și prelungiri. Intrarea la cele două partide este gratuită.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = treisprezece

 


Ultimele articole din categoria Baschet: