Derby-ul BC Timba Timișoara – BC Timișoara, în etapa a 4-a, în octombrie, dar pînă atunci, în optimile Cupei României, Timba – CSU Ploiești și Steaua – BCT

Derby-ul Timișoarei, BC Timba – BC Timișoara, va avea loc déjà în etapa a IV-a a ediției 2013-2014 din Liga Națională, în luna octombrie, conform definitivării programului competițional al viitorului sezon în elita masculină, întocmit astăzi la sediul F.R. Baschet, dar și al Cupei României, întrecere în care ”violeții” au dat în optimi de Steaua iar ”Urșii” galben-negri, de campioana CSU Asesoft Ploiești.

Sistemul competițional al Cupei României a fost modificat față de precedenta ediție, fără a mai permite primelor clasate în trecutul campionat să intre în focuri abia în sferturi. În consecință, potrivit tragerii la sorţi de astăzi, în optimile de finală, BC Timba va juca pe teren propriu cu prahovenii, în vreme ce pentru BC Timișoara prima manșă cu Steaua va fi în Bucureşti, la 21 septembrie, iar returul patru zile mai târziu, pe Bega. Celelalte date ale Cupei României sunt, în cazul turului II / sferturi de finală, 8 și 12 ianuarie 2014, iar turneul final de 4 pe 11-12 aprilie, adică mai târziu decît în precedentele ediții, în care BCT ajungea în Final Four.

Tot în septembrie, pe 28, va începe campionatul, al cărui tur se va încheia în 4 ianuarie 2014, returul fiind programat între 18 ianuarie și 5 aprilie 2014, cu prima etapă a play-off-ului și play-out-ului stabilită pe 25 aprilie iar ultima etapă a finalei în ziua de 12 iunie. Va fi așadar mult pînă departe…

În prima etapă a Ligii Naţionale, BC Timişoara, care se va reuni sub comanda lui Tudor Costescu la 5 august, va primi vizita formaţiei Farul Constanţa, în vreme ce BC Timba va debuta la Sibiu, cu CSU Atlassib, după care, pînă la derby-ul local, va mai da piept cu CSM Oradea, acasă, respectiv la Târgu Jiu, cu CS Energia Rovinari.

Dar iată programul alb-violeților în turul campionatului: etapa I, BC TIMIŞOARA – Farul Constanţa / 28 septembrie; Etapa II, BC Mureş Tg Mureş – BC TIMIŞOARA; Etapa III, BC TIMIŞOARA – Steaua; Etapa IV, BC TIMBA TIMIȘOARA  – BC TIMIŞOARA; Etapa V, BC TIMIŞOARA – CSU Ploieşti; Etapa VI, Gaz Metan Mediaş – BC TIMIŞOARA; Etapa VII, BC TIMIŞOARA – CSS Giurgiu; Etapa VIII, Concordia Chiajna – BC TIMIŞOARA; Etapa IX, BC TIMIŞOARA – CSM Bucureşti; Etapa X, CSU Sibiu – BC TIMIŞOARA; Etapa XI, BC TIMIŞOARA – CSM Oradea; Etapa XII, Energia Rovinari – BC TIMIŞOARA; Etapa XIII, BC TIMIŞOARA – BCMU Piteşti; Etapa XIV, BC TIMIŞOARA – Universitatea Cluj; Etapa XV, SCMU Craiova – BC TIMIŞOARA.

Mîine își vor afla țintarul competițional și baschetbalistele de la BCM Danzio Timișoara.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ doi = 5

 


Ultimele articole din categoria Baschet: