Jocul BCM Bega Danzio Timişoara – ICIM Universitatea „Vasile Goldiş” Arad s-a disputat într-o atmosferă frumoasă, într-un vacarm permanent, cum nu prea suntem obișnuiți. Acest lucru s-a datorat și celor două galerii. „Echipaciii” gazdelor au avut o tobă şi au folosit-o permanent. De partea cealaltă, membrii galeriei Aradului au purtat, fiecare, cel puţin un fular în culorile galben- albastre. Suporterii ICIM-ului au abordat 7 steaguri pe balustrada din sala numită în trecut „Olimpia”. Dintre ele, trei reprezentau ţările care au reprezentante în cadrul echipei: Statele Unite ale Americii, Bosnia-Hercegovina şi, desigur, România – un drapel cu semnăturile jucătoarelor.
De altfel, doi reprezentanţi ai suporterilor din Arad au oferit flori, la începutul partidei, unor jucătoare de la Timişoara care şi-au sărbătorit recent ziua de naştere: Anca Stoenescu (născută la 1 ianuarie 1980) şi Corina Moroşan (la 12 ianuarie 1983). Mai mult, toate sportivele de la Arad le-au dat colegelor lor de la Timişoara câte un calendar, tot la începutul jocului.