Dragan Petricevic, înaintea lui BC Timişoara – U Mobitelco Cluj-Napoca (sâmbătă, 17,15): „Clubul are echilibru şi suntem cu toţii uniţi, conducători, antrenori, jucători, să încheiem sezonul la modul foarte serios, ca o pregătire a sezonului viitor”

Dificil examen, sâmbătă de la ora 17,15, şi nu 17, cu alb-negrii în formă şi fără eşec în campionat în 2014 de la „U” Mobitelco Cluj, din etapa a 22-a a Ligii Naţionale masculine, test înaintea căruia Dragan Petricevic n-a ascuns faptul că în sânul lotului există o „foarte mare apăsare, supărare”, dar şi ca un bun semn că sportivilor săi le pasă, însă repetându-se totodată în privinţa spiritului şi mentalităţii de învingătoare a Timişoarei, „nu suntem obişnuiţi cu înfrângerile”, care n-au cum să implice îmbrăţişări şi felicitări reciproce la eşecuri chiar şi la limită, în ultimele secunde.

Anevoios şi neplăcut început de 2014 pentru alb-violeţii lui BC Timişoara, înfrânţi pe linie în ultimele 5 dispute directe, care contau cu adevărat, în compania unor alte aspirante la calificarea în play-off, dintre care două chiar pe teren propriu, la 6 puncte diferenţă în faţa târg-mureşenilor respectiv la 7 luni seară, cu Energia Rovinari, iar contrastul este cât se poate de evident în comparaţie cu forma recentă a clujenilor, învingători pe linie în 2014, începând cu un 70:69 acasă cu CSM Oradea, care ne reaminteşte că elevii lui Petricevic cedau în ultima deplasare, în Bihor, la numai un punct.

Ardelenii pregătiţi de Dorin Pintea, care decideau practic despărţirea Timişoarei de Tudor Costescu, în urma unui 90:72 consemnat în 25 noiembrie 2013, în tur, au adăugat triumfului cu vecinii orădeni alte 6 succese, 72:70 la Târgu Jiu, 97:60 cu Concordia, 92:68 cu pe-atunci liderul CSU Atlassib, 92:80 la Timişoara, cu BC Timba, 96:86 cu SCM U Craiova şi 87:83 cu BCM U Piteşti. Ultim succes în care shooting guard-ul Darius Hargrove a izbutit 24 de puncte, într-o formulă restrânsă, cu 8 baschetbalişti utilizaţi: Medvedj, Cuic (Kuburovic), Silvăşan (Sparks), Baciu (Lalovic).

Aşadar ex-„violetul” Branko Cuic, sosit pe Bega de la pe-atunci campioana „U” Mobitelco, care mai era încoronată de 3 ori în deceniul X, tot de 3 ori devenind recent vicecampioană, în 2006, 2008 şi 2010, revine cu colegii săi în sala „Constantin Jude”, unde Clujul nu se impunea extrem de convingător în urmă cu 3 săptămâni, în dauna resuscitatei BC Timba, suficient însă pentru a plusa la un bilanţ actual depăşit doar de sibieni, cu numai 4 înfrângeri în cont, tot câte 5 având şi CSM Oradea respectiv CSU Asesoft.

Înaintea examenului de sâmbătă după-amiază, azi dimineaţă, la finele antrenamentului, Dragan Petricevic a subliniat că „suntem conştienţi că avem un singur, unic obiectiv, victoria, obiectiv pe care îl avem mereu, dar acum este unul special, ca şi club şi spirit al Timişoarei, transmis către toţi jucătorii care doresc să evolueze la Timişoara în viitorul sezon, şi anume că nu suntem obişnuiţi cu înfrângerile! Suntem un club serios, bine organizat, unit, cu planuri cât se poate de serioase, în pregătire pentru viitoarea ediţie”.

Antrenorul principal al alb-violeţilor a repetat că, în ciuda înfrângerilor de dată recentă, printre care şi în deplasările la Ploieşti, după două perioade de overtime, la Bucureşti, cu Steaua CSM, şi la Oradea (59:58), în sânul clubului se păstrează un echilibru al simţămintelor şi trăirilor forurilor interioare, fără a se transmite o stare neprielnică pe fondul lipsei rezultatelor pozitive, „nu facem o dramă”, dar şi fără gratuite felicitări fără rost la capătul unor prestaţii bune dar cu finish nefericit, după risipirea şanselor printre degete. Petricevic chiar a insistat pe seama acestui ultim aspect.

„Trebuie să recunoaştem că nu debordăm de entuziasm, există o foarte mare apăsare şi supărare iar eu sunt dezamăgit că n-am reuşit să mut echipa câteva poziţii în plus. Există însă şi un mic motiv de bucurie la această supărare, înseamnă că ne pasă. Ne creăm presiunea singuri, nu ne obligă nimeni, nu ne crează o stare de disconfort”, a sugerat Petricevic că BC Timişoara trage şi se aşteaptă la cât mai multe victorii.

Ceea ce n-a fost însă cazul nici luni seară, când, pe fondul unei evoluţii mai nesigure decât în precedente jocuri cu grupări din zona 1-8, BC Timişoara a înregistrat şi cea de-a 12-a sa înfrângere, pasiv la care se regăseşte pe acelaşi calapod doar ca Gaz Metan Mediaş dintre primele 11 clasate, rezultatul fiind similar celui de la ultimul meci acasă cu Costescu pe bancă, atunci 79:87 cu CSM Oradea. De această dată, fără Lee Ingram şi, desigur, de mai multă vreme, fără Panic, a fost 78:85.

„Nu pot să spun că avem calmul, dar echilibru. Clubul are echilibru şi suntem cu toţii uniţi, conducători, antrenori, jucători, să încheiem sezonul la modul foarte serios, ca o pregătire a sezonului viitor. Am reuşit în ultimele luni să trezim mişcarea”, a explicat Petricevic, reamintind ca puncte pivotale pe parcursul ultimei perioade disputa pierdută pe final, acasă, cu SCM U Craiova, abordată „cu 5, nu 6 străini”, şi „meciul care se anunţa crucial, cu BC Mureş, atunci în formă maximă şi cu un lot evident superior valoric nouă”.

În altă ordine de idei, întrebat apropo şi de expirarea contractului lui Zlatko Jovanovic la încheierea sezonului în curs, Petricevic a temporizat lucrurile, lăsându-le la timpul lor: „N-am discutat la club componenţa pentru sezonul viitor”.

Până atunci, duelul cu clujenii, urmat de deplasarea la Sibiu, luni 17 martie, de la ora 18, în etapa a 23-a, după care va veni derby-ul local cu BC Timba, din antepenultima rundă a returului.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × = saizeci patru

 


Ultimele articole din categoria Baschet: