EXCLUSIV pentru sporttim.ro. Dan Ionescu, sărbătoritul zilei, despre cariera sa de baschetbalist: „Am debutat într-o deplasare la Iași. A fost și primul meci al Elbei în Divizia A”

Numele lui Dan Ionescu se leagă de baschetul timișorean al ultimelor trei decenii. Fostul jucător al Elbei și omul care a avut o contribuție esențială la reapariția unei echipe de senioare în Timișoara își sărbătorește astăzi ziua de naștere, ocazie cu care îi urăm La mulți ani! Dan Ionescu ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre cariera sa de jucător, dar și bornele din postura de antrenor. Astăzi vă prezentăm prima parte a materialului despre omul de baschet timișorean, cea despre jucătorul Dan Ionescu, urmând a reveni mâine cu partea secundă, despre singurul tehnician care a antrenat toate cele trei prim-divizionare de seniori care sunt la ora actuală în prima ligă.

Dan Ionescu a fost îndrumat spre baschet de profesorul său de sport, în clasa a 5-a. „Primul contact cu baschetul a fost în clasa a 5-a. Eram la Școala generală 21. Îl aveam profesor de sport pe regretatul Lugojan, cunoscut și sub porecla de „Conu”. Conul Lugojan, îl știa toată lumea baschetbalistică timișoreană. Și, bineînțeles, când am participat la ora de educație fizică, el, văzându-mă mai înalt, a zis: băiete știu care e șmecheria cu tine, tu trebuie să mergi la baschet, că n-ai alte șanse. A urmat încercarea de convertire de la fotbal spre sportul cu mingea la coș, episod pe care Dan Ionescu și-l aduce aminte și astăzi. „Eu, cum la vremea respectivă, ca orice băiat de cartier, jucam fotbal, am zis: dumneavoastră n-aveți nici o șansă, că eu joc fotbal. Și el zice: eu zic să te mai gândești, că mai ai patru ani de școală generală și te mai gândești. În plus de asta, trebuie să te mai gândești și la următorul aspect: tu ești înalt și după cum văd calitățile tale fizice, cred că vei face față la baschet și, dacă e așa cum spun eu, probabil vei ajunge și la lotul național, iar ajungând la lotul național, cu siguranță ai să pleci în Australia, iar când ai să te întorci de acolo, ai să vii cu o geacă din piele de cangur de o să le cadă la toți părul din nas. Asta a fost o anecdotă care mi-a rămas în minte și până acum”.

Jucator minibaschet 1978

Jucător minibaschet în anul 1978. Dan Ionescu este cel cu numărul 4 de la echipa „vărgată” (poze din arhiva personală)

După primul antrenament de baschet a fost redirecționat spre grupa domnului Bolcu, antrenor care a influențat decisiv cariera de jucător a lui Dan Ionescu. „Azi așa, mâine așa, până într-un final am ajuns la primul antrenament de baschet. L-am avut cu profesorul Bakoș Ștefan, dar dânsul, având o generație cu doi ani mai mare ca mine, a trebuit să mă redirecționeze către domnul Bolcu, la care am ajuns în 1978 și, până am terminat activitatea baschetbalistică, tot cu dânsul am lucrat, pe lângă alții care au fost și pe la lotul național”.

După rememorarea primilor pași spre acest sport, l-am întrebat pe „profu” ce crede că ar fi făcut dacă nu baschet, iar răspunsul a fost simplu. „Nu m-am gândit. Probabil eram un băiat de cartier, la fel ca toți prietenii mei cu care am copilărit”.

*

Perioada junioratului la CSS Timișoara…

terminarea junioratului la CSS loc II 1986

Terminarea junioratului la CSS. Loc II 1986

„Pot să spun că am avut noroc de o generație bună și aproape în fiecare an am fost protagoniștii campionatului, ajungând să luăm medalii, cred că am luat de vreo șase ori locul 2, de vreo două ori locul 3, dar din păcate, ca jucător, niciodată nu am reușit să ies campion”. La acea vreme, „la nivel de juniorat erau cam patru, cinci centre foarte importante. Aș vrea să enumăr pe SS4 București, Școala Sportivă din Constanța, Școala Sportivă din Cluj, noi și din când în când, datorită unei generații de excepție, Școala Sportivă din Mediaș”.

junior la Steaua Buc 1987 loc II

Junior la Steaua București. Loc II în 1987

 

Înainte de debutul pe prima scenă a baschetului românesc, pentru încă juniorul timișorean a urmat un intermezzo la Steaua București. „Perioada la Steaua a fost mai mult pe perioada armatei. Era mult mai simplu să mergi să joci baschet decât să faci instrucție dimineața și astfel am ales varianta jocului. Dar nu trebuie să uităm că în perioada aia am fost și component de lot național, mai mult timp l-am petrecut pe la lotul național, mai puțin prin cazarmă, și oricum după un an, în momentul când s-a putut, m-am transferat la Timișoara”.

*

34 de puncte înscrise pentru Elba la debutul în Divizia A

Joc Campionat sezon 87-88

Joc în campionat, sezon ’87-’88

În sezonul 1987-1988 Elba a urcat în Divizia A și de atunci nu a mai căzut din primul eșalon. Echipa se baza pe jucători localnici și l-a „repatriat” contra cronometru și pe Dan Ionescu, jucător care a debutat în prima ligă, sub comanda lui Mihai Bolcu, de-odată cu echipa de a cărui nume se leagă cariera sa de sportiv, Elba Timișoara. „Acasă e acasă. Nu se pune problema. Știu că a fost și o, nu știu dacă luptă, dar a fost o chestie contra cronometru. Ca să ajung la Timișoara, trebuia să fiu prima oară detașat la Târgu Jiu. Înainte să ajung la Timișoara am fost racolat de către cei de la Elba, în special de domnul Vermeșan, și dus direct la Iași unde am debutat în divizia A. A fost și primul meci al Elbei în Divizia A. Toată chestia asta se petrecea în sezonul 1987-1988, atunci am debutat la Iași, contra Politehnicii, și în meciul de debut, așa, ca să fiu modest, știu că am marcat 34 de puncte”. Despre sistemul de desfășurare al campionatului, își amintește că „în momentul în care am debutat în Divizia A se juca deja cu aruncări de trei puncte, dar ca formă de campionat, fiecare meci era dublu. Era o etapă dublă, jucai și sâmbăta, și duminica, împotriva aceleiași echipe”.

Jucator ELBA sezon 87-88 (primul de div A personal si echipa)

Jucator la ELBA în sezonul ’87-’88. Primul de div A personal și pentru echipă

Extrema timișoreană a jucat 12 ani pentru Elba, cu o pauză de un sezon în 1995-1996. Cele mai bune performanțe au fost două locuri 3, într-o perioadă în care Steaua, Dinamo și Universitatea Cluj își disputau supremația. „Am prins o generație de jucători timișoreni pentru că în momentul respectiv, Elba nefiind o echipă de tradiție în Divizia A, a apelat la forțele proprii. Printre colegii mai experimentați, pot să-i enumăr pe Ilie Costel, care era un produs al școlii timișorene, era și căpitanul nostru de echipă, Victor Scaletschi, Octavian Isaicu, Dan Duțu, Titus Becea, dar și mai tinerii Cristian Bota, David Titus și Bobroczkyi „Zsiga” Zsigmond. Jucători care au marcat baschetul timișorean în perioada cât ei au evoluat atât la nivel de juniori, cât și la seniori. Am avut în mare parte jucători români. Ulterior, după revoluție, la vreo 3-4 ani când a fost moda aducerii jucătorilor străini, am avut și colegi din Serbia, cu care și acum dialoghez, am rămas prieteni în continuare. Atunci străinii erau foarte puțini, erau unul, maxim 2 pe echipă. Cele mai notabile rezultate au venit în deceniul 9, în sensul că în 93-94 și ulterior în 95-96 am luat de două ori locul trei într-o perioadă în care baschetul românesc era dominat de Steaua, Dinamo, Universitatea Cluj și, pe alocuri, dacă nu mă înșel, chiar au câștigat și titlul, echipa din Sibiu”.

04.02.1995 ELBA DINAMO 86-64

ELBA – Dinamo 86-64, pe 4 februarie 1995

Cele două clasări pe podium le-au dat dreptul timișorenilor să participe în competițiile continentale. „Ocupând de două ori locul 3 am primit dreptul de a juca în Cupa Korac. Bine, am ieșit din primul tur de ambele dăți. Prima oară am jucat cu Albacomp Szekesfehervar și a doua oară am jucat cu Fenerbahce Istanbul. Ca nivel de echipă românească, ne-am înscris pe aceeași traiectorie ca și cele de acum. Adică, depinde de șansa pe care o ai la tragerea la sorți”.

*

Timp împărțit între studii și baschet

În perioada 1986-1995, așa cum apare în CV-ul său, Dan Ionescu a fost încadrat la Întreprinderea Electrobanat Timișoara, ca sculer. „Așa era mersul în perioada respectivă, pentru că majoritatea echipelor aparțineau de vreo fabrică, vreun institut. Toți jucătorii de la noi, de la Elba, erau angajați la secția sculerie de la Elba. Mai mergeam și semnam un pontaj și… (râde). A urmat cursurile Universității de Vest, specializându-se în Educație Fizică și Sport, între anii 1991-1995. Cum își împărțea timpul între facultate și baschet? „Foarte greu, dar mi-a plăcut să fac și una și alta. Partea a doua, cea cu școala, mi-a plăcut mai mult nevoit, pentru că știam că odată și-odată se va termina cu baschetul ca jucător și trebuia să mă gândesc la viitorul meu. Am avut și note mari. Datorită acestor note am ajuns și să fiu primit la Universitatea Politehnică și se pare că am avut o alegere bună, o opțiune bună”.

Extrema timișoreană a luat o pauză în sezonul 1995-1996, dar nu a stat departe de baschet, luând primul contact cu antrenoratul, la formația feminină a orașului. „În sezonul 95-96, imediat după ce m-am însurat, am făcut o pauză. Am avut ocazia să fiu asistentul actualului antrenor al clubului din Alba Iulia, Miroslav Popov, iar ulterior, când echipa a rămas pe butuci, am revenit ca jucător încă trei sezoane, urmând să-mi închei activitatea în 1999”. Vom reveni asupra perioadei când a fost secund la Avanpost Timișoara și cum a ajuns în această postură în a doua parte a materialului dedicată antrenorului Dan Ionescu.

Din 1996 și până în prezent este încadrat la Universitatea Politehnică din Timișoara, la catedra de educație fizică și sport și la ora actuală este director al acestui departament. Cum se împărțea între orele la Poli și orele de antrenament în ultimii ani ai carierei? „Foarte greu dar aveam înțelegere și de la conducerea catedrei și puteam să mai îmi pun orele în afara programului de antrenament, iar în momentul în care m-am lăsat de joc, atunci a fost mult mai simplu”.

Jucator ELBA sezon 98-99 (ultimul ca jucator in div A)

Ultimul sezon ca jucător în Divizia A. ELBA, ’98-’99

Revenind la jucătorul născut pe 10 februarie 1968, acesta a pus punct evoluțiilor în prima ligă în anul 1999, când a trecut direct pe banca echipei la care a evoluat 12 ani. „Multă lume m-a întrebat de ce am încheiat. Aveam 31 de ani, încă mai puteam să joc, dar mi s-a oferit șansa să fiu antrenor la echipa la care am evoluat tot timpul, prin intermediul domnului Brațo (vicepreședintele executiv ELBA) sau Blagoe Lazarov, care era liantul dintre jucători și conducerea Elbei și în momentul respectiv lor li s-a părut cea mai bună opțiune încadrarea mea, sau trecerea din teren pe bancă”.

*

Loturile naționale

De-a lungul carierei, baschetbalistul bănățean a trecut pe la toate loturile naționale, iar pentru echipa de seniori a României a evoluat până în 1996. Și în anii junioratului său, ca și acum, se organizau trialuri pentru loturile naționale de juniori. „Erau trialuri pe generații. Știu că am participat la un trial la București și atunci președintele Federației era domnul Chiraleu Gelu și la un trial din acesta m-a văzut, i-am plăcut și din momentul în care am ajuns acolo n-am mai plecat până în 96, când a fost ultimul meci de seniori împotriva Croației, la Zagreb”.

Palmares sub tricolor… „La nivel de seniori n-am prea avut rezultate pentru că așa era tendința baschetului românesc. La nivel de juniori, am participat la câteva Balcaniade, știu că am luat și locul 3. Vreau să spun că în perioada respectivă la Balcaniade juca Iugoslavia mare, Grecia, Turcia, deci nu era de ici, de colo, să iei o medalie. Am participat la un campionat european. Atunci nu era Divizia A sau Divizia B. Nu mai știu ce loc am luat, cred că 7, 8, nu mai știu exact. Iar rezultate mai notabile, o finală la Cupa Prieteniei a fostelor țări socialiste, inclusiv Cuba, știu că am jucat-o în România, parcă la Târgu Jiu, și atunci am luat locul 2”.

Jucator LN juniori 1987 polonia

Jucător LN juniori 1987, în Polonia. Al treilea din stânga este actualul președinte al FRB

Printre amintirile de la loturi, primul loc îl ocupă medalia de la acea Balcaniadă. „La națională întotdeauna nu mi se părea așa frumos ca acasă. Mergeam mai cu inima strânsă, dar, bineînțeles, cea mai plăcută amintire, sau rezultat, a fost când am obținut locul 3 la Balcaniadă”. L-am întrebat care ar fi colegii cei mai reprezentativi cu care a jucat la naționala mare, dar de teama umplerii cu mesaje de reclamație, am primit un răspuns mai generalist. „Cam tot cea avea baschetul românesc, spuma baschetului românesc din perioada respectivă. Jucători consacrați gen Ghiță Mureșan, din păcate nu l-am prins, el fiind mult mai tânăr, dar sunt mulți și ar fi o pierdere de timp să-i enumăr doar pe câțiva și să-i scap pe restul, după să mi se umple facebook-ul: băi, pe mine nu m-ai trecut. Actualul președinte al Federației Române de Baschet s-a numărat printre coechipierii timișoreanului la națională, cei doi fiind colegi de cameră. „Chiar m-am uitat pe niște poze și l-am revăzut acolo. El fiind puțin mai mic ca mine, am avut această șansă și onoare, onoare prin prisma faptului că e președinte, să împărțim aceeași cameră” (n.n.: în vara anului 1987, în cantonament la Timișul de Sus).

Dan Ionescu nu a pus definitiv „ghelete în cui” după retragerea din 1999, când s-a dedicat băncii tehnice a Elbei. „După perioada de antrenorat la Divizia A am mai jucat în Campionatul Municipal, atunci așa se organizau campionate municipale. Am mai jucat în Divizia B la echipele care au fost în Timișoara”. În Divizia B a fost antrenor-jucător la RIPS, dar despre acea perioadă tot în continuarea de mâine. De asemenea, mai participă la meciurile de streetball organizate pentru „old-boys”, dar consideră că acestea sunt „o ocazie de a avea unde să plecăm spre o repriză a 3-a. Nu se pune problema strictă a jocului, e un întreg turneu, de fapt ăla e scopul, hai să ne vedem ca să avem de unde să plecăm”.

L-am întrebat pe fostul jucător cum vede evoluția baschetului de pe „vremea lui” până în ziua de azi. „Baschetul a evoluat și prin tendința regulamentului. Acum totul se petrece mai rapid. Atunci atacurile erau de 30 de secunde, acum de 24, ulterior de 14 (după recuperarea ofensivă), tot se urgentează atacul, apărările sunt mult mai agresive decât atunci. Cred că dacă jucam în perioada de acum, nu reușeam să mă demarc. Este mult mai spectaculos prin prisma aducerii jucătorilor străini, care au calități fizice mult mai bune decât jucătorii români”. Despre eterna întrebare legată de campionatul românesc, cât de benefic e un număr mare de străini, „pe tema asta se tot discută, dar din punctul meu de vedere, ca om de sport român, consider că nu este prea înțeleaptă ideea pentru că dacă tragem linie și socotim, avem jucători de lot național care nu intră titulari la echipa de club”.

În loc de încheiere… am vrut să aflăm părerea lui Dan Ionescu despre jucătorul Dan Ionescu. „Un jucător plin de nerv. Era, în opinia mea, un jucător altruist. Un jucător căruia nu-i plăcea să nu se apere, nu fugea de responsabilități și un bun coechipier în teren și în afară”. Nu avea o schemă preferată, deoarece „nu prea erau atunci multe scheme. Era perioada baschetului boem, în care se juca din plăcere, din fantezie proprie”. Antrenorul cu care a lucrat de la debut până la finalul activității baschetbalistice, Mihai Bolcu, i-a marcat cariera. La acest capitol îl mai amintește pe „domnul Liviu Călin, de la lotul național, și pe alții n-aș putea să-i enumăr că au pus un umăr vârtos la împlinirea mea ca jucător”. Iar ca jucător preferat, sau model… „În perioada respectivă toată lumea urmărea și era îndrăgostită de Drazen Petrovic”.

– VA URMA –

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet, Exclusiv și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 1 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Baschet: