Fără Horga, accidentat, SCM Timișoara pierde acasă cu bihorenii și la juniori mari dar se califică în turneul final alături de alte 7 echipe din 4 centre din țară, București cu 4, Cluj, Oradea și Târgoviște

După ce la sfârşitul lunii martie juniorii sub 15 ani ai Timișoarei au jucat în turneul final național cu 12 echipe de la Târgovişte, unde au pierdut toate meciurile, iată că sâmbătă la matineu colegii lor juniori mari de la CS SCM OHMA s-au calificat pe teren propriu la turneul final pe țară al categoriei U18, cu 8 cluburi, dintre care 4 din capitală. Deși fără Horga, accidentat, ”violeții” sub 18 ani au câștigat cu târg-mureșenii și bucureștenii de la Colegiul Național ”Aurel Vlaicu”, bănățenii mergând mai departe în ciuda eșecului cu LPS Bihorul CSM 1 Oradea. 

CS SCM OHMA Timișoara califică la turneele finale naționale de băieți a doua grupă de vârstă în ediția 2021-2022, după ce juniorii sub 15 ani au jucat în întrecerea la titlu din Dâmbovița, reunind 12 cluburi, unde au pierdut luna trecută cu ACS Alpha Sport Team Sibiu și ACS Transilvania Brașov, iar apoi, în partida de clasament din zona codașă 9-12, și cu LPS Bihorul CSM Oradea, cu 75:43. La Târgoviște, campioană a României la U15 a devenit ACS Dan Dacian ”Portocaliu” București, 67:56 în finala cu ACS Academia de Baschet Phoenix Galați, în vreme ce CSȘ Ploiești a obținut locul 3, 68:44 în finala la ”bronz” cu ABC Leii București, urmată pe pozițiile 5-6 de învingătorii bănățenilor, din Sibiu și Brașov, iar pe 7 de CSȘ Târgu Jiu, care a dispus de Laguna București. De fapt, mai bine de jumătate dintre finaliste au provenit din 3 centre, mai exact 3 cluburi din București și câte două din Ploiești respectiv Sibiu.

La juniorii mari, sub 18 ani, chiar jumătate dintre cele 8 finaliste ale turneului la titlu de luna viitoare provin din București, calificate în weekend din seriile semifinale, laolaltă cu reprezentante ale centrelor Cluj, Oradea, Târgoviște și Timișoara, echipa de baschet juniori sub 18 ani de la CS SCM OHMA Timișoara continuând astfel parcursul în Campionatul Național U18 al FRB. Vor participa la finale LPS Bihorul CSM 1 Oradea, ABC Laguna București, Dinamo CSȘ 6 București și CSS A Târgoviște – în calitate de câștigătoare ale grupelor din faza a patra a campionatului, respectiv SCM OHMA Timișoara, CSU Știința Slam A București, Steaua București și U-BT Cluj – calificate de pe locurile secunde. Turneul final al categoriei de vârstă U18 se va disputa în perioada 11-15 mai, într-o localitate ce urmează a fi stabilită.

Succesul ”violeților” a venit în urma turneului disputat zilele trecute în sala ”Constantin Jude”, unde CS SCM OHMA Timișoara s-a înclinat cu 57:70 în faţa grupării LPS Bihorul CSM 1 Oradea, dar apoi a învins CSM Târgu Mureş cu 88:43 şi C.N. ”Aurel Vlaicu” Bucureşti cu 68:60, urcând pe locul secund al grupei A1, poziție ce duce la turneul final.

Bihorenii au fost primii în ierarhia seriei, cu victorii și 12 puncte, iar celelalte trei formații au încheiat la egalitate de puncte – câte 8, cu departajarea făcându-se la meciurile directe și avantajându-i pe alb-violeți. Calificarea este cu atât mai prețioasă cu cât a fost obținută în absența unuia dintre jucătorii importanți ai echipei, Șerban Horga, accidentat.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + = sase

 


Ultimele articole din categoria Baschet: