Fără Olah, SCM Timișoara pierde sfertul 2 la 19 puncte și e eliminată din play-off după două jocuri la Oradea

Baschetbaliștii Timișoarei n-au răsturnat calculele hârtiei nici în cel de-al doilea meci în 48 de ore din sferturile de finală ale fazei play-off în Liga Națională pe terenul favoritei CSM CSU Oradea, care nu s-a mai lăsat deloc condusă miercuri seară, desprinzându-se la 19 puncte la pauză după un prim sfert remizat și calificându-se astfel în semifinale din două întâlniri acasă, fără a mai fi nevoită să joace vineri pe Bega.

CSM CSU Oradea cucerea acum 3 săptămâni bronzul în Europe Cup în Israel, unde gazda Ironi Ness Ziona obținea trofeul într-o finală cu polonezi

În marea majoritate a timpului la conducere în primele 3 sferturi ale partidei inaugurale a sferturilor de luni seară, pierdută în sala ”Antonio Alexe” în ultimele nici 10 minute cu 84:74 (35:36), CS SCM Timișoara n-a mai făcut față gazdelor bihorene la revederea din această seară, ”violeții” resimțind pierderea pivotului Alexandru Olah, pe când ocupanții locului 2 au gestionat mult mai bine în întregul ei dubla manșă pe teren propriu, tocmai pentru a evita un al treilea joc decisiv poimâine în ”Constantin Jude”.  

Vicecampionii sezonului regular i-au imitat astfel pe vecinii fruntași clujeni, calificați încă de ieri în semifinale tot după meciuri acasă, U-BT trecând de ultima calificată în play-off la diferențe identice de 23 de puncte, 92:69 după 95:72 cu CSM Galați duminică, iar CSM CSU Oradea își știe deja și adversara din penultimul act pentru calificarea în finală, și anume FC Argeș Pitești, elevii selecționerului Tudor Costescu câștigând și astăzi la Sibiu, cu 65:77 după cele 8 puncte diferență de alaltăieri, care va să zică ”violeții” din Trivale de pe locul 6 au scos din cursă a treia clasată, de pe Cibin.

Iar semifinalele după sistemul “3 victorii din 5 meciuri” n-au răbdare, căci marți și joi 25 și 27 mai se vor juca primele partide pe terenul echipei mai bine clasată, așadar la Oradea, după care în 31 mai și 2 iunie 2021 pe terenul echipei mai slab clasată, din Pitești, 5 iunie fiind data unei eventuale întâlniri decisive în ”Antonio Alexe”.

Unde astăzi scorul a luat proporții în sfertul 2, 48:29 la pauză, după 19:19 în primele 10 minute și 29:10 în următoarele zece, desprindere decisivă a roșu-albaștrilor lui Cristian Achim. ”Violeții” se pot consola că n-au pierdut sferturile 3 și 4, 22:24 și 17:17, însă partida era ca și jucată iar calificarea în buzunarul finalistei Cupei României, dublă campioană la zi a ultimelor două ediții pline, în 2018 și 2019, care a condus în partea secundă cu un avantaj maxim de 22 de puncte… 87:70 (48:29).

În alcătuirea de start Watson – cpt., Holt, Fometescu, Zekovic, Valeika, gazdele au dominat cel mai clar în decisiva primă parte la recuperări, 22-13 în absența lui Olah de la ”violeți”, izbutind chiar și 3 recuperări ofensive pe același atac. Fometescu a fost cel mai prezent în joc până la pauză, 17 minute, ceilalți 4 titulari fiind cronometrați între 11 și 13 minute, cu completări de pe margine, Green, Moore și Broussard aproape 10 minute fiecare, pe când Nicolescu și Marinău sub 5.

Iar orădenii au fost mai preciși din exact același număr de aruncări din acțiune în prima jumătate a meciului, 52% și 46% față de 47% și 30% din câte 19 încercări de două puncte de fiecare parte respectiv 13 de la distanță, marea diferență consemnându-se la ”libere”, 10 din 12 bihorenii, una singură obținută de alb-violeți.

Care n-au mai condus absolut deloc și n-au înscris până la pauză nici un punct de pe bancă, pe când principalul marcator al învingătorilor în prima parte, același Broussard, cu 9 puncte, a intrat de pe bancă, reușita timișorenilor fiind de a egala grație unui run de 10 puncte la finele sfertului 1, de la 19:9 la 19:19.

Ceea ce i-a pus în gardă pe orădenii preveniți după întâlnirea de luni, amfitrionii legând un run de 8 puncte și detașându-se pe greșelile vizitatorilor, pe contraatacuri dar și pe fructificarea celui de-al doilea atac.

Petricevic în schimb n-a avut de ales și, cu excepția lui Mijajlovic, i-a jucat aproape tot timpul până la pauză pe ceilalți componenți ai 5-ului de start, Mocrițchi, căpitanul Brown, Komatina și Mirkovic, completați de Pesakovic și Gajic aproape 10 minute, în vreme ce Lazar, Dragoste și Banciu au intrat foarte puțin.

Tonul l-a dat Holt în primul minut iar Valeika în cel de-al doilea, 5:0 la care Mijajlovic a marcat primele puncte ”violet” după exact două minute, tot Valeika și Holt înscriind apoi pentru gazde, la care a intrat Pesakovic, Mocrițchi ratând aruncări consecutive, Komatina și Watson fructificând următoarele atacuri, 11:4, cu intrarea lui Lazar.

Watson, Komatina și Broussard au marcat în această ordine pentru 16:6, Mocrițchi și același Broussard înscriind ”trițe” pentru 19:9 după 7 minute și jumătate.

Timeout cu reintrarea lui Mijajlovic și ”triță” Brown, Mirkovic completând cu două coșuri revenirea timișorenilor, care egalau cu 7 secunde rămase din sfertul inaugural… 19:19.

Gazdele cu Nicolescu, SCM cu Gajic la debutul celui secund, elevii lui Achim legând un run de 8 puncte cu ”trițele” lui Broussard și Fometescu după primele două-trei minute, la care a reintrat Pesakovic dar tot gazdele au înscris, prin Moore, abia după 3 minute și jumătate punctând și bănățenii, ”triță” Mirkovic: 27:22.

Pentru ultima dată când ”violeții” au fost cât de cât aproape, fără a putea însă forța surpriza și implicit transformarea zilei de vineri într-un festival de baschet în ”Constantin Jude”, unde de astăzi a început turneul final național feminin sub 18 ani, cu meciuri zi de zi până duminică, primele rezultate fiind CS Olimpia Rapid – ACS Champions București 64:56, CSU Politehnica Timișoara – LPS Satu Mare 52:72, CSȘ4 București – ACS NBS Cluj 54:74 și Liceul Teoretic Nagy Mozes Târgu Secuiesc – CSU Brașov 60:53, iar junioarele alb-violet bănățence fiind implicate joi și vineri de la orele 17 respectiv 15 cu oponente bucureștene, Olimpia Rapid și ACS Champions.

Valeika din aruncări libere și Fometescu de la distanță au majorat avantajul favoritei, vizitatorii efectuând în schimb o dublă înlocuire iar Komatina înscriind pentru 32:24 la mijlocul sfertului 2.

Minutele dinaintea pauzei, și mai clar controlate de orădeni, parțial de 16:5, Zekovic punctând din ”libere” dar și Watson. Alt timeout timișorean și o triplă înlocuire, Brown înscriind de la distanță, după care replicile lui Green, de 3 puncte și coș cu fault.

Tot Brown a marcat pentru oaspeți, dar apoi din nou Watson și Green din libere, Holt stabilind la sirenă scorul pauzei din semicerc, după o recuperare ofensivă: 19 puncte avans.

”Violeții” au redus ceva din handicap în primele minute ale sfertului 3, cu Dragoste la reluarea jocului, un prim parțial de 2-6 și o ”triță” Brown după două minute și jumătate, 52:38. 

Dragoste a micșorat și mai mult diferența la 12 puncte înaintea mijlocului sfertului 3, însă gazdele au înscris 5 la rând, run întrerupt de Brown, doar că Holt completa refacerea avantajului bihorean de 19 puncte fie și fructificând o singură liberă, cu două minute și jumătate rămase din penultimul sfert.

Încheiat cu aruncarea lui Brown de la distanță, câștigătoare a sfertului, 22:24. Dar și 70:53 înaintea ultimelor 10 minute, irecuperabil pe terenul favoritei pe drumul spre semifinale.

Și într-adevăr, Broussard cu o ”triță”, Green și Holt i-au distanțat cel mai mult pe orădeni, 77:55 cu 7 minute înainte de final, avantaj maxim, la adăpostul căruia gazdele și-au permis să remizeze și cel de-al doilea sfert al întâlnirii. În care au tranșat doar sfertul secund, suficient însă.

Sherwood Brown a fost coșgheterul meciului, cu 18 puncte în 28 de minute, între cei 9 marcatori ai învinșilor Komatina și Mirkovic înscriind câte 12 puncte în 36 respectiv 33 de minute, iar Mijajlovic 10 în 21 de minute. Dragoste 6 puncte în 13 minute, Pesakovic 5 puncte și 7 pase decisive în 19 minute, Mocrițchi 3 puncte în cele 18 minute până la pauză iar Gajic și Lazar câte două, sârbul în 19 minute.

Garlon Green și Aaron Broussard au fost principalii marcatori ai câștigătorilor, cu 17 respectiv 16 puncte în câte 23 de minute, primul – și cu 8 recuperări, Watson și Bobe Nicolescu înscriind câte 12 puncte iar Holt 10, Valeika 8, Fometescu 6, Zekovic 4 și Moore două puncte, fără puncte dar cu minute fiind și Marinău, Petrescu și Baciu, așadar tot efectivul favoriților reintrați și în acest sezon în semifinale.

În care clujenii vor da piept cu CSO Voluntari, și aceasta calificată după două meciuri acasă cu craiovenii, 78:68 în această seară. Nici un sfert de finală n-a avut nevoie de cel de-al treilea duel decisiv, surpriza conferind-o ”violeții” lui Tudor Costescu la Sibiu, ocupanți ai locului 6 după sezonul regular care i-au scos din cursă pe galben-albaștrii de pe podium. 

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei × = 12

 


Ultimele articole din categoria Baschet: