Franța, punctaj maxim în grupa A la EuroBasket Women 2015 după victoria cu Muntenegru. Valerie Garnier: „Este cel mai bun meci al nostru din prima rundă”. Celine Dumerc: „Nu am lăsat jucătoarele bune ale Muntenegrului să-și facă treaba”

Franța a plecat neînvinsă de la Timișoara, după cele cinci zile de competiție din prima fază a EuroBasket Women 2015. „Les bleues” au câștigat luni meciul decisiv pentru prima poziție în grupa A, 79-67 cu Muntenegru. Victoria permite vicecampioanei europene să intre în grupa principală cu maximum de puncte, 6.

DSCN0611Antrenoarea Valerie Garnier a apreciat că în derby-ul grupei A Franța a făcut cel mai bun joc din prima fază a competiției. „Este cel mai bun meci al nostru din prima rundă. Am încercat să ne facem jocul. Trebuie să ne apărăm și după aceea avem mingi ușoare să mergem spre coș”, a declarat Valerie Garnier, care are ca următor obiectiv accederea în sferturile de finală. „Urmează turul al doilea unde obiectivul este să ne calificăm în sferturi. Dacă ne calificăm de pe primul loc în grupă e foarte bine”.

Celine Dumerc. Copyright: FIBA/Ciamillo-Castoria/Bellenger

Celine Dumerc. Copyright: FIBA/Ciamillo-Castoria/Bellenger

Căpitanul Franței, Celine Dumerc, a considerat partida cu Muntenegru, cealaltă formație neînvinsă din grupa A, ca un test, după ce în meciul precedent România a pus probleme vicecampioanei europene și olimpice. „Desigur, primul sentiment este de bucurie pentru că în seara asta era important să mergem în runda a doua cu două puncte în loc de unul. Știam că eram deja calificate. Am fost puțin în dificultate în meciul precedent, așa că această partidă a fost ca un test pentru noi împotriva unei echipe foarte bune a Muntenegrului. Cred că defensiv am făcut o treabă bună. Nu am lăsat jucătoarele bune ale Muntenegrului să-și facă treaba. Este un sentiment foarte bun în seara asta și acum ne vom concentra pe runda a doua”, a declarat Celine Dumerc. Fundașul francez a jucat cu un bandaj pe mâna dreaptă. „A fost ok. Este doar de protecție dar când ești în meci uiți”, a mai spus Celine Dumerc.

Franța a obținut patru victorii din tot atâtea partide în grupa A de la EuroBasket Women 2015, găzduită de sala Constantin Jude din Timișoara: 79-55 cu Ucraina, 85-75 cu Cehia, 76-67 cu România și 79-67 cu Muntenegru. În faza a doua a grupelor Franța va juca la Debrecen unde va întâlni cele trei calificate din grupa B, de la Oradea. În clasament contează și punctele obținute în primul tur în meciurile cu formațiile calificate. Franța pornește cu maximum de puncte în grupa E, 4, la fel ca Belarusul. Muntenegru și Turcia au 3 puncte, iar Cehia și Grecia, câte 2.

Marți echipele au mers la locația fazei a doua a grupelor. Franța începe meciurile din grupa D cu Grecia. Cele două echipe s-au întâlnit într-o partidă amicală pe 26 mai și „les bleues” s-au impus clar cu 83-54. Meciul dintre Grecia și Franța se joacă pe 17 iunie la ora 20:30 (21:30 ora României) și închide prima zi din grupa E. După o zi de pauză Franța va întâlni medaliata cu bronz de acum doi ani, Turcia, și va încheia pe 21 iunie cu Belarusul.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × cinci =

 


Alte articole legate de acest subiect: