GALERIE FOTO. BC Timişoara, numărată dar nu încă bătută

La exact 8 luni de la debutul noii echipe a alb-violeţilor în actualul sezon, cu un succes acasă în dauna mureşenilor, pe 17 septembrie, în Cupa României, BC Timişoara a ajuns cît de departe cu putinţă, pînă în finala Diviziei A, a cărei al doilea joc în zile succesive în „Constantin Jude” i-a dezamăgit însă şi mai mult pe fanii lui Jovanovic&Co., „Leii” deveniţi bieţi mieluşei fiind constrînşi la a înscrie doar cu o „boabă” în plus faţă de cel mai mic număr de puncte înregistrat în cele 54 de partide jucate în 2011-´12, 64, în eşecul din Cupă, în deplasare la… ploieşteni. A fost 65:78 (14:23, 15:18, 15:25, 21:12). Şi… 0-2 CSU Ploieşti.

Nici fotoreporterii n-au mai avut libertatea de mişcare de miercuri (clic pe foto pentru mărirea pozei), nici atmosfera n-a mai fost de calibrul celei de ieri, şi nici timişorenii nu prea şi-au regăsit forma din cursul unei campanii în care încheiau cu două locuri şi doar un punct în faţa Ploieştiului, iar galeria degeaba a trecut de la „atomic zlatko” miercuri la…. „asehoţi” joi, căci mai trebuie să fie vorba şi de autocenzură din partea jucătorilor, ori unii au fost mai atomici şi mai roşii ca racul în a contesta decizii de arbitraj decît de a se concentra la joc. Cu efectele de rigoare: imprecizie în aruncări, cu atît mai evidentă prin prisma exactităţii oaspeţilor.

Dacă în primele faze din play-off Cepulis şi compania s-au impus cu avantaje relativ mici, de două, 5 şi 8 puncte cu orădenii, respectiv de două, 4 şi opt în semifinala cu Gaz Metan, cîştigînd de fiecare dată cu 3-0, în schimb prahovenii pleacă de pe Bega cu 15 respectiv 13 puncte avans, instalîndu-se de-acum drept favoriţi la recucerirea trofeului, după ce la un moment dat, în cursul acestei seri, s-au detaşat şi la 38:64, neverosimil pentru acest nivel al întrecerii. Gazdele au dat speranţele unei revanşe doar vreme de 20 de secunde, în minutul 2, cît au condus cu 3:0, ceea ce s-a dovedit a fi însă un foc de paie, de această dată ieşind în replică la rampă Arvydas Cepulis, autor inclusiv a 5 „triţe”, şi Darius Hargrove, care au adunat peste o jumătate din reuşitele vizitatorilor…

Zlatko Jovanovic, evoluînd în ciuda unei accidentări, a fost din nou coşgeterul „violeţilor”, cu 16 puncte, şi singurul cu mînă sigură de 3 puncte, în replică Arnautovic permiţîndu-şi pe final luxul de a rula întreaga bancă, 12 componenţi. Timişorenii au mai marcat sub 70 de puncte în actualul sezon şi la Cluj, în etapa a doua a Diviziei A, şi anume 68, la Târgu Mureş, tot 68, în returul optimilor Cupei României, respectiv 69 în eşecul la limită de pe teren propriu, în campionat, cu piteştenii.

Iar ceea ce se dorea a fi începutul unei mari sărbători bate momentan pasul pe loc, la stadiul de cruntă dezamăgire. BC Timişoara a mai revenit totuşi şi în sferturi, de la 0-1 şi 1-2 cu CSM Bucureşti, însă este obligată acum să cîştige măcar o dată în Prahova pentru a nu ceda înainte de limită, ceea ce ar dubla numărul disputelor finale pierdute în 2012, Piteşti şi Ploieşti începînd a rima neplăcut.

Finala se reia miercurea şi joia viitoare, pe 23-24 mai, în fieful lui CSU Ploieşti, mai apoi, jocurile 5, 6 şi 7 fiind programate luni 28 mai, la Timişoara, pe 1 iunie înapoi în Prahova iar pe 5 iunie pe Bega.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× noua = 36

 


Ultimele articole din categoria Baschet: