Liga Națională de baschet feminin a ajuns la etapa a 3-a. Liga 1 debutează în week-end cu modificări de regulament față de ediția precedentă

Liga Națională de baschet feminin programează în acest final de săptămână etapa a 3-a. Patru formații au reușit până acum să obțină maximum de puncte din primele două partide, două au o victorie și o înfrângere și alte patru echipe așteaptă să simtă gustul succesului în această ediție de campionat. Biljana Pesovic, straniera care a jucat cel mai mult la Timișoara în ultimul deceniu, conduce în clasamentul celor mai bune marcatoare, iar timișoreanca Annemarie Părău este pe doi la pase decisive. Tot în acest week-end pornește la drum Liga 1 cu noua echipă de pe Bega debutând la Arad.

Ediția 2016-2017 a Ligii Naționale de baschet feminin a început cu o amânare. După retragerea celor de la BCM Danzio Timișoara (locul 9 anul trecut) și a vicecampioanei CSU Alba Iulia, federația a păstrat în prima ligă ultima clasată de anul trecut, CSM Satu Mare care în acest sezon are un lot mult mai competitiv și este văzută printre favoritele campionatului. Ca și la masculin s0a redus numărul stranierelor de la 6 la 5.

img_1300

Imagine de la meciul din prima etapă a Ligii Naționale dintre Univ. Goldiș ICIM Arad și CS Phoenix Galați. Sursa foto: http://baschetarad.ro/

După ce LNBF a rămas cu doar 10 echipe la start federația a refăcut programul tras la sorți inițial, dar și sistemul competițional. S-a luat decizia trecerii la un sistem asemănătr cu cel din campionatul masculin, cu două faze sezonului regulat, prima cu toate echipele și a doua cu grupe valorice, urmate de play-off. Unele cluburi și-au arătat nemulțumirea pentru creșterea baremului oficialilor, dar și pentru schimbarea sistemului din mers, pentru că aceste decizii au fost anunțate prea târziu și nu au fost cuprinse în buget. Majorarea baremurilor va fi aplicată până la urmă de la 1 ianuarie. Cupa României trebuia să deschidă sezonul fetelor la mijlocul lunii septembrie, dar după retrageri a fost amânată pentru începutul anului viitor, astfel că meciurile oficiale au început cu două săptămâni mai târziu decât se anunța în vară.

Dacă în sezonul trecut ACS Sepsi a dominat clar, mai ales după colaps-ul de la Arad, alb-verzile sunt cotate printre marile favorite și în acest sezon după ce și-au păstrat o parte importantă din nucleul care obținea dubla în sezonul trecut. Cu două timișorence experimentate în componență, Ancuța Stoenescu și Annemarie Părău (pe doi în topul paselor decisive cu 10 assist-uri), Sepsi a câștigat cu 76-69 duelul din prima etapă, acasă cu Alexandria. Formația din Covasna a avut însă o prestație foarte slabă în atac în al doilea meci din campionat, reușind doar 36 de puncte pe terenul rivalei de la CSM Târgoviște care s-a impus cu 49-36.

Poate fi considerată o primă mare surpriză având în vedere că fosta campioană are în continuare interdicție la transferuri și poate să aducă doar jucătoare care au evoluat în campionat în ultimii ani, având o arie foarte mică de selecție. Cu un lot făcut pe ultima sută de metri, dâmbovițencele sunt în grupul de patru care au obținut două victorii după ce în prima etapă au câștigat în deplasare la Politehnica Național Iași cu 79-61.

Universitatea Cluj-Napoca, antrenată de Dragan Petricevic, și-a întărit lotul în această vară și speră să revină în fruntea ierarhiilor unde a fost formația studențească în urmă cu mulți ani când domina întrecerea internă și avea performanțe notabile și în Europa. Două victorii au obținut alb-negrele în debutul sezonului: 79-45 acasă cu ACS BC Sirius Târgu Mureș și 75-71 la Arad după un meci destul de strâns.

Olimpia CSU Brașov, cu Biljana Pesovic, Andra Haas și Dora Ardelean în lot, a început din nou foarte bine campionatul, la fel ca anul trecut când a încheiat pe doi sezonul regulat. Brașovencele au câștigat cu 65-58 duelul de acasă cu CSM Satu Mare și s-au impus clar la Târgu Mureș cu nou-promovata BC Sirius, 80-51. Pesovic este pe primul loc în clasamentul marcatoarelor cu 38 de puncte în două etape, la egalitate cu Stroman de la Arad.

CS Phoenix Galați este a patra formație cu un start perfect de sezon după 76-73 la Arad și 68-59 acasă cu CSBT Alexandria. La Phoenix s-a dus Alexandra Dumitrache, fundașul care în ultimii doi ani a jucat la Timișoara. Gălățencele deschid etapa a 3-a în meciul U Cluj, vineri la ora 18, astfel că una din cele două formații va suferi prima înfrângere. În drumul spre Ardeal autocarul cu care se deplasau jucătoarele de la malul Dunării a fost lovit de o mașină intrată pe contrasens. Componenții echipei de baschet au scăpat cu bine în urma incidentului.

CSM Satu Mare este a doua echipă cu un bilanț de o victorie și o înfrângere, la fel ca și campioana en-titre. După înfrângerea de la Brașov sătmărencele și-au luat revanșa acasă cu Poli Iași, scor 63-57. Formația încheia sezonul trecut pe ultima poziție cu un lot de junioare după doi ani în care conducătorii au condamnat-o la anonimat și a retrogradat pe teren, dar lipsa de echipe din primul eșalon a făcut federația să invite înapoi fosta vicecampioană. Cu o conducere nouă și cu un lot cu multe localnice de valoare alături de care sunt și străine cu experiență în Liga Națională, CSM este cotată printre formațiile care vor avea un cuvânt de spus în actuala ediție de campionat.

Universitatea Goldiș ICIM Arad a readus două din stranierele de anul trecut, printre ele Jefimija Karakasevic care debuta în campionatul românesc la Danzio și impresiona cu o serie de double-double-uri. Chiar dacă sunt într-o situație mai bună ca în a doua jumătate a sezonului trecut, arădencele nu au cunoscut încă gustul succesului după ce au  pierdut acasă în primele două  etape la 3, respectiv 4 puncte. Galben-albastrele au adus a 5-a stranieră după meciul din prima etapă și așteaptă prima victorie într-un campionat în care nu mai pornesc cu ambiții atât de mari ca în anii precedenți.

Tot două înfrângeri sub zece puncte are și CSBT Alexandria care a renunțat la strategia din sezonul trecut când a avut doar 2 straniere, ceea ce i-a permis să nu înscrie echipă satelit în liga secundă. În acest an formația lui Mădălin Piperea are cinci străine, printre ele Ivana Grbic care a contribuit la salvarea pe teren de la retrogradare a lui Danzio anul trecut. Formația din Teleorman se confruntă în continuare cu probleme în ceea ce privește locul de desfășurare al meciurilor. Se lucrează în continuare la sala din oraș și echipa trebuie să găsească o altă sală unde să-și dispute partidele. Anul trecut CSBT Alexandria a jucat la Craiova.

Politehnica Iași a pierdut ambele partide disputate până acum, acasă cu Târgoviștea și la Satu Mare. Patru straniere au început sezonul sub comanda lui Ioannis Tsirogiannis, tehnician care a antrenat sezonul trecut o formație de Euroligă, din Spania. Se spunea că la Iași va veni și o jucătoare care a evoluat în WNBA, Lia Galdeira. Aceasta nu a venit încă din cauza problemelor financiare care au apărut la echipă. Presa din oraș  scria că clubul a început să dea bani către jucătoare. Rămâne de văzut dacă echipa va încheia cu bine sezonul din punct de vedere financiar sau oficialii clubului s-au întins mai mult decât își permiteau la revenirea pe prima scenă după sezonul 2011-2012 când campionatul feminin se numea încă Diviza A.

ACS BC Sirius Târgu Mureș, cealaltă nou-promovată, este singura formație care a pierdut la diferență mai mare de 20 de puncte ambele partide disputate până acum (45-79 la Cluj și 51-80 cu Brașovul). La Târgu Mureș a fost o pauză de un an fără baschet feminin de primă ligă după retragerea lui CS Nova Vita după sezonul 2014-2015. Clasamentul și meciurile din următoarea etapă le găsiți pe coloana din dreapta.

În acest final de săptămână începe și Liga 1 unde este înscrisă și noua echipă din orașul de pe Bega. A apărut pe site-ul federației și regulamentul pentru această competiție cu schimbări importante față de sezonul precedent. S-a ridicat numărul de jucătoare străine permis echipelor de sine stătătoare la 2. Pe foaia de joc trebuie să fie minim 5 jucătoare sub 20 de ani și una tot timpul pe teren. S-a scos în schimb prevederea care obliga echipele din Liga 1 să aibă antrenori români.

CS SCM Timișoara va juca primul meci oficial duminică 16 octombrie, de la ora 16, la Arad cu Universitatea Goldiș ICIM 2.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Baschet: