Cehia a debutat cu o înfrângere la EuroBasket Women 2015, 52-71 cu Muntenegru. Michaela Stejskalova, de la formația cehă, a fost cea mai bună marcatoare a meciului și consideră că formația sa a avut probleme la recuperare când adversarele au jucat cu 4 oameni mari. Antrenorul Lubor Blazek vede formația din Muntenegru în primele patru echipe europene și crede că înfrângerea de azi reflectă realitatea din baschetul ceh.
Cehia a avut un procentaj de 29% la aruncările din acțiune. „Am sperat că vom face un rezultat mai bun în primul meci. Putem să jucăm mai bine ca azi. Am luptat dar cu procentaje la șuturi de 29% nu poți să joci cu o echipă bună ca Muntenegru. Nu este o tragedie, trebuie să vedem situația reală. Muntenegru a jucat bine azi, a jucat mai bine decât noi. Suntem acum în situația schimbărilor și în a găsi viitorul. Am fost o echipă mică azi și sper că putem să începem drumul spre pozițiile pe care am fost în anii trecuți. Din punctul meu de vedere Franța, Spania, Serbia și Muntenegru sunt astăzi echipele de top din Europa. Suntem în situația în care au fost Rusia, Spania și alte echipe acum câțiva ani. Nu mă uit la „boxscore”. Situația noastră e realitatea de azi din Cehia”, a declarat Lubor Blazek.
Michaela Stejskalova a fost coșghetera partidei cu 16 puncte, dar formația sa nu a reușit să-și adjudece nici un sfert în primul meci jucat la Timișoara. „Rezultatul, la 20 de puncte, e prea mult pentru noi. Credem că în a doua repriză am jucat mai bine și rezultatul putea fi mai bun pentru noi. Când am înscris coșuri rapide adversarele au făcut la fel, așa că ne-a fost foarte greu. Muntenegru este o echipă foarte bună, s-au luptat foarte tare și au fost bune azi cu jucătoarele mari. Când au avut 4 jucătoare mari în teren am avut probleme la recuperare pentru că am pierdut la recuperări cu 10”, a declarat jucătoarea cu numărul 5 din formația Cehiei.
Cehia joacă în a doua zi a competiției cu Ucraina, cealaltă formație care a început cu o înfrângere partidele din cadrul grupei A. Meciul din a doua etapă „e unul din cele mai importante meciuri pentru noi. Dacă vrem să mergem la Debrecen trebuie să câștigăm acest meci. O să ne concentrăm pe acest joc mâine”, a adăugat Michaela Stejskalova.
Partida dintre Cehia și Ucraina se joacă vineri 12 iunie de la ora 18 la sala Constantin Jude.