În urmă cu 8 ani, în pregătirea întâiului turneu final continental de baschet feminin atribuit de FIBA Europe în co-organizare la două țări, România și Ungaria, site-ul oficial al forului internațional identifica până și prin prisma geolocației drept sală gazdă în Timișoara a EuroBasket Women 2015 incinta sportivă nefinisată încă nici astăzi din strada ”Prof. Dr. Aurel Păunescu-Podeanu”, federația continentală neavând atunci de ales și acceptând compromisul ca meciurile grupei de pe Bega să se joace în vechea ”Constantin Jude”, colac de salvare al singurelor partide disputate de ”tricolorele” Federației Române de Baschet la ultimele 7 turnee finale ale Europei, după 2007, unică prezență în virtutea organizării competiției în țara noastră. De folos în ”blitz-ul” 11-15 iunie 2015, bătrâna fostă ”Olimpia” a fost răsplătită ulterior și cu o altă apariție a ”Acvilelor”, în preliminariile trecute, în urmă cu exact 3 ani, când România se alegea tocmai în Banat cu unica sa victorie în 6 apariții în grupă, 70:55 în noiembrie 2019, așa încât ”tricolorele” revin la Timișoara și în calificările în curs, joia viitoare contra Ungariei.
Așadar, după aproape 7 ani și jumătate de la disputarea în vechea sală ”Constantin Jude” a uneia dintre grupele primului turneu final feminin EuroBasket organizat în comun de două țări, în România și la Oradea, în Ungaria în 5 localități, iată că Timișoara poate găzdui încă un meci de calificare din preliminariile Campionatului European tot în același edificiu sportiv cu o tribună, ”tricolorele” urmând a sosi sâmbătă pe Bega în pregătirea întâlnirii maghiarelor joi 24 noiembrie de la ora 18, în etapa a III-a și ultima a turului în grupa patrulater reunind și numărul 2 mondial în ierarhia FIBA, Spania, respectiv Islanda.
Preliminariile au început în urmă cu un an, ”Acvilele” Federației Române de Baschet fiind doborâte cu 107:52 pe 14 noiembrie 2021 în Spania, după ce se impuneau cu 65:59 la București cu Islanda, învinsă ulterior în insulă cu 58:115 de către Ungaria, depășită cu greu de Spania cu 62:66 la Szekszard.
Care vor fi raporturile de forțe după scurgerea unui an de zile, va rămâne de văzut săptămâna viitoare, când, după primirea maghiarelor, ”tricolorele” vor juca în Islanda, urmând a completa programul grupei în februarie 2023 acasă cu Spania și în returul din Ungaria, dar cert este că România a abordat seria patrulater de pe ultima poziție în urna a cincea valorică, în virtutea locului ocupat la vremea aceea în ierarhia FIBA, mai exact 47, superior doar celui ai islandezelor, antepenultimele în ultima urnă valorică, a opta, clasate fiind pe treapta a 68-a la nivel mondial.
Iar o scurtă radiografiere a situației la zi sub panourile interne sugerează că ”tricolorele” pornesc cu șansa a doua în ”dubla” de joi și din februarie 2023 cu vecinele maghiare, în disputa pentru locul secund în grupă, în condițiile în care doar prima clasată în cele 10 serii și strict doar 4 ocupante ale pozițiilor secunde cu cel mai bun bilanț în fața echipelor de pe locurile 1 și 3 vor obține biletele pentru turneul final de anul viitor din Slovenia și Israel.
Statistic vorbind, pentru ultimul turneu final, de anul trecut, din Franța și Spania, România n-a avut nicio șansă în calificări, rămânând cu o singură victorie în preliminarii, acel sus amintit 70:55 la Timișoara cu Danemarca la debutul din noiembrie 2019, Tunde Kilin ”rezistând ca ultim mohican” în bolta peste cei 3 ani – și a se vedea GALERIA FOTO a acelui joc aici, iar campania s-a încheiat tulburător, 52:100 acasă cu Cehia în februarie 2021, anul trecut.
”Acvilele” încasând apoi suta și spre sfârșitul lui 2021, la începerea unei noi campanii europene, însă explicațiile decăderii postdecembriste și sub panourile feminine se regăsesc în bătătura internă.
În regresie numerică în ceea ce privește participarea la zi în prima divizie de senioare a țării, cu 11 cluburi implicate în ediția 2022-2023, față de cele 13 din sezonul trecut, a cărui finală la titlu a fost adjudecată de Sepsi Sfântu Gheorghe cu 3-2 la jocuri câștigate în fața celor din Arad 3-2, baschetbalistele din Satu Mare cucerind medaliile de bronz în finala mică împotriva celor din Constanța, însă durerea mai mare poate fi detectată prin absența cu desăvârșire a unui eșalon secund divizionar, elita fiind care va să zică suspendată în neant, în lipsa unei structuri competiționale adecvate. Dar și văduvită de întreceri consistente valoric și numeric la categoriile juvenile mari de vârstă, competiția sub 20 de ani a ediției trecute reunind numai și numai 5 cluburi care s-au întâlnit în cadrul a 3 tururi de campionat, așadar cu 12 jocuri pentru fiecare echipă, toate fiind câștigate în cazul celor de la CSȘ Alexandria. Cât despre Cupa României, actuala ediție nici n-a fost încă programată, un indiciu în sine că este doar de umplutură și pentru a fi bifată, impresionarea sponsorilor și finanțatorilor efectuându-se pe filiera succeselor în cupe europene, salvare a aparențelor pe mâna străinelor care fac jocul, chelului tichie de mărgăritar sau furtul propriei căciuli, cum vreți mai bine.
Cert este că, apropo de preliminariile europene, turneul final fiind criteriu de calificare la ”Mondiale” și ediția de vară a Jocurilor Olimpice, poduri prea îndepărtate pentru F.R. Baschet, româncele nu s-au mai calificat la cele 3 ediții ale EuroBasket desfășurate înaintea celei găzduite în 2015 la Oradea și Timișoara, așadar după 2007, dar nici la cele 3 ediții ulterioare, din 2017, 2019 și 2021. O calificare din oficiu le-a asigurat aerul tare în ultimii peste 15 ani.
Însă constatarea daunelor în timp poate fi mai clar identificată doar într-un plan comparativ, prin prisma faptului că în anii postbelici România s-a calificat la 18 ediții din 21, în 15 cazuri la rând și fără excepție până în 1987, iar în 3 turnee finale consecutive încheind pe locul 4, mai precis în anii 60, ultima oară pe teren propriu în 1966. Dar ”tricolorele” mai obțineau și alte clasări pe locurile 5-6 la turneele finale și în cel mai rău caz pe 9 în acele decenii, până la mijlocul anilor 80.
Ulterior, în anii 90 și în noul mileniu, s-au mai reușit numai 4 calificări la EuroBasket, cu clasări pe locurile 12 sau 13 – conform poziției înregistrate în 2007 în Italia.
Și era încă bine. O, Tempora!
”Acasă”, la Timișoara, România a încheiat a 19-a și penultima EuroBasket Women 2015, numai cu înfrângeri, la 18 puncte diferență cu Muntenegru, 7 cu Ucraina, 9 cu Franța și 11 cu Cehia, sugestiv în acest sens fiind aspectul că mai treceau doar câțiva ani iar o altă întâlnire acasă cu Cehia, anul trecut în februarie, se încheia cu deranj mare în preliminarii, 52:100.
Un eșantion al reculului.
Pe-atunci, la ”Euro 2015”, doar România, Polonia și Regatul Unit au sfârșit fără victorie, ”tricolorele” însă pe teren propriu, iar numai insularele au avut un coșaveraj și mai șifonat.
Cam asta ar fi starea națiunii, capac la toate, ”Acvilele” având parte de o grupă dificilă, în condițiile în care Spania este triplă campioană continentală conform ultimelor 5 ediții ale turneelor finale, iar Ungaria cu tradiție la panourile feminine, având două medalii de argint și 5 de bronz la EuroBasket Women.
De fapt, și prin prisma podiumului la zi din elita internă feminină, majoritatea cluburilor sunt din zona secuimii, din Covasna și Harghita, campioana Sepsi fiind lider imbatabil, invincibile fiind și arădencele tot după 5-6 jocuri din noul tur de campionat, urmate de Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc, cu 4 succese și un eșec.
Ce au vecinii și n-au românii, ne putem doar întreba, însă cert e că, între națiunile medaliate cu aur la EuroBasket feminin se numără și Bulgaria, Serbia și Ucraina. Ar fi 20 de selecționate federale care au urcat peste ani pe podiumul EuroBasket Women, iar după dezmembrarea URSS, care-și adjudeca 21 de ediții ale turneului final, Spania și Rusia și-au împărțit supremația cu câte 4 succese finale, urmate de Franța și Serbia cu câte două trofee, sârboaicele păstrând tradiția fostei Yugoslavia, cu 4 medalii de argint și două de bronz la europenele feminine, pe când Bulgaria, Ucraina, Cehia – pe urmele fostei Cehoslovacii, care strângea 7 locuri secunde și 8 medalii de bronz, precum și Polonia, Lituania și Italia au cucerit o dată titlul continental.
Serbia în premieră chiar la turneul româno-maghiar din 2015, atunci când tranșa cu 76:68 finala cu Franța, Spania încheind a treia în Ungaria, cedând așadar trofeul adjudecat cu o ediție înainte tocmai în dauna gazdei Franța, în 2013, Serbia clasându-se la vremea aceea a patra.
Și tot Serbia la ultimul turneu final, cel de anul trecut, și tot la franțuzoaice acasă, împotriva acestora în finală, 63:54, Belgia dispunând de Belarus în finala mică. Cu încă 2 ani înainte, la turneul final din 2019 din Letonia și Serbia, Spania spulbera Franța în finală, la fel și sârboaicele pe britanice, după ce în 2017, în Cehia, tot ibericele tranșau favorabil finala cu Franța, urmată pe podium de Belgia.
Franțuzoaicele cu amarul lor, vicecampioane ale Europei la ultimele 5 ediții consecutive, dar nu și campioane în acest răstimp, ”Acvilele” cu limitările lor, ultima calificare la turneul final EuroBasket fiind adjudecată pentru întrecerile din 2007, în Italia. Unde româncele cedau pe rând la 7 puncte Germaniei, 17 Lituaniei și doar 3 Belgiei, după ce o conduceau la pauză, de la 43:36 la 71:74.
O, Tempora!
La ora actuală, revenirea în cadrul preliminariilor pentru EuroBasket 2023, de astă dată din nou cu un selecționer român la cârmă, Dan Calancea, după periplul mai multor tehnicieni străini pe la timonă naționalei feminine, Miroslav Popovic în urma alinierii ”tricolorelor” în 2015 la Timișoara cu Florin Nini pe bancă, ulterior cu Dragan Petricevic între 2017 și 2019, mai apoi cu turcul Ayhan Avci, de la care a preluat Calancea. Care le-a convocat pentru ”dubla” cu maghiarele și din Islanda pe Tunde Kilin, Ecaterina Armanu, Bianca Nan și Delora Pricop – toate 4 de la Olimpia CSU Brașov, trioul constănțean cu o timișoreancă în cadru, Alina Podar, Bianca Fota și Dora Ardelean, două campioane de la Sepsi-SIC, și anume Ioana Ghizilă și Anamaria Pop, respectiv câte o sportivă de la Agronomia București (Mihaela Panait), Rapid (Laura Vaida) și de la un club străin, Esperides Kalliotheas din Grecia, și anume Anamaria Vîrjoghe.
Apropierea geografică de Ungaria a adus Timișoarei un nou meci al ”Acvilelor” în vechea ”Olimpia”, însă o măsură a inerției lucrurilor în capitala Banatului ține și de faptul că trecut-au 8 ani de la anunțul entuziast al FIBA Europe în legătură cu găzduirea grupei turneului final în noua sală polivalentă din zona Bazei II – UPT însă până și astăzi colacul de salvare e aruncat tot de bătrâna ”Constantin Jude”. Orașul florilor n-are nicio vină dar atâția și atâția oameni ai săi sunt purtători ai unei vine colective ca urmare a relelor semințe plantate în aceste locuri, și firesc la nivelul atât de limitat al conștiinței individuale și de grup.
Intrarea în tribuna sălii ”Constantin Jude” va fi liberă la jocul România – Ungaria, difuzat în direct de DIGISport, cablagii între difuzoarele care pur și simplu au ”ucis” postdecembrist în România sportul împărtășit pe viu la fața locului. Așadar, dacă amatorii de baschet de pe Bega tot n-au parte de o grupare prim-divizionară feminină, după acel ”puseu” de-un sezon al CS SCM Timișoara în ediția 2017-2018, măcar să vadă pe teren ”tricolore” și senioarele unei naționale străine.
Până atunci, un joc prim-divizionar masculin pe același teren, în etapa a V-a din ”Conferința B”, vineri de la ora 18, SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara – CS Dinamo București. Programul și ierarhia întrecerii, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Baschet.
