Marcel Ţenter, după BC Timişoara – Gaz Metan Mediaş 91:79: „Mă gândesc mai întâi la o autoanaliză serioasă, pentru că este pentru prima oară în cariera mea, ca jucător sau antrenor, să nu obţin calificarea în play-off!”

Marcel Ţenter, cândva elev al lui Dragan Petricevic, a spus după jocul cădere de cortină BC Timişoara – Gaz Metan Mediaş 91-79, din ultima rundă a returului Ligii Naţionale, că este foarte probabil să nu mai continue la cârma câştigătoarei Cupei României în 2013. Gaz Metan se impunea anul trecut în Cupă tocmai aici, la Timişoara, iar apoi devenea unica grupare din LNBM care să dispute două tururi în fazele grupelor EURO Challenge 2013-2014, însă a sfârşit prin a rata destul de clar intrarea în play-off…

Marcel Ţenter

 

 

„Este destul de trist când două echipe de tradiţie se luptă la final de sezon pentru locurile 10-11 însă trebuie să acceptăm realitatea şi să analizăm ce s-a întâmplat căci este păcat pentru fanii ambelor echipe”, a spus Ţenter, totodată selecţioner naţional al României.

„Astăzi aşa a fost să fie, când joci în 5-6 oameni 40 de minute, îţi scade spre final forţa şi prospeţimea. Am încercat să facem un joc bun dar şi azi am evoluat doar cu 3 străini. Am încercat să ieşim cu capul sus din fiecare meci! Azi Timişoara a jucat mai bine şi îi felicit!”

„Este o mare probabilitate să nu mai continui la Mediaş, încă nu ştiu sigur, nu ştiu care va fi viitorul Mediaşului, nici în privinţa mea. Mă gândesc mai întâi la o autoanaliză serioasă, pentru că este pentru prima oară în cariera mea, ca jucător sau antrenor, să nu obţin calificarea în play-off!”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × = douazeci unu

 


Ultimele articole din categoria Baschet: