N-a „dansat” în alb-violet nici măcar o iarnă, Adem Mekic debutând pe 14 ianuarie la SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara în deplasarea pierdută de bănăţeni cu 77:71 la Bucureşti cu Dinamo, pentru ca în preziua jocului în Trivale de mâine seară de la ora 19:45, încheind apariţiile celor de pe Bega în turul Top10, clubul municipalităţii să anunţe despărţirea de macedonean, plecat să tragă la medalii în campionatul croat, cu KK Zadar, din „careul de aşi”. Sau un semn că traseul „violeţilor” spre un loc cât mai bun e împotmolit după primele 4 apariţii pierzătoare din grupa I valorică, 5 cu tot cu eliminarea din Cupa României.
Cooptat în ianuarie de la campioana Macedoniei, Mekic dus este după doar două luni în Croaţia, sau un crâmpei din tarele baschetului românesc, tributar lipsei de continuitate ce nu serveşte cauzei omogenizării efectivului şi îmbunătăţirii relaţiilor de joc. Iar dacă nu ne „uităm în curtea vecinului”, căci poate pe la alte cluburi din Liga Naţională nu se procedează tocmai aşa, şi ne limităm strict raportării la gruparea de pe Bega, iată un eşantion al metehnelor trupei municipalităţii.
Şi-atunci să se mai mire clubul timişorean, pe fondul acestei scandaloase lipse de apartenenţă, fără pic de ataşament faţă de culorile grupării, pur mercenariat fără noimă şi nimic mai mult, manifestat în cazul trecerii pasagere a lui Mekic pe Bega, că prim-divizionara n-are de fapt „lipici” la spectatori şi suporteri!? Lumea nu vrea să vadă şi s-audă de-aşa ceva, ieri acolo, azi aici, mâine dincolo.
Dar aşa-i când reflexul condiţionat al cooptării din mers în plin sezon e cu atât mai păgubos prin achiziţionarea unui jucător la prima sa experienţă în Liga Naţională, adus pentru a avea de unde să plece. Iar atâţia „Mekic” s-au perindat pe Bega încât, dacă s-ar face evidenţa la sânge, lungă ar fi lista, supărător de lungă.
Să fi fost alb-violeţii în cărţi pentru a trage, precum KK Zadar în Croaţia, la un loc pe podium, şi „acest” Mekic probabil s-ar mai fi gândit. Timişoara, doar un intermezzo în periplul său ex-iugoslav.
Însă nu-i de vină cel care cere, ci cel care dă, în acest caz SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara, club al municipalităţii, cu buget din dările contribuabililor, al cărui management la secţia de baschet lasă de dorit şi prin prisma „cazului Mekic”.
Dar este unul şi acelaşi manageriat care ieşea recent cu un „comunicat” pompieristic din senin, de „susţinere” pentru antrenorul principal Dragan Petricevic, şi foarte frumos ca decidenţii să-şi susţină staff-ul tehnic!, doar că se puncta în acele rânduri că Petricevic îşi va duce la bun sfârşit contractul pe 3 ani parafat în vara trecută, rânduri completate cu nădejdile diriguitorilor ca înţelegerea să şi fie reînnoită ulterior, toate şi mai bune şi minunate!, întrebarea fiind însă alta la modul cum au pus problema conducătorii.
Mod sugerând că respectivii decidenţi s-ar vedea fără absolut nici cele mai mici dubii pe aceleaşi scaune şi la respectivele momente viitoare, peste câteva sezoane. Căci altfel n-ar fi putut vorbi în tente decisive, aidoma unor verdicte, în numele unor potenţiali înlocuitori de-ai lor la conducerea grupării. Ce îi determină să fie într-atât de siguri pe sine şi stăpâni pe situaţie încât să proiecteze planuri pe termen mediu într-o notă atât de categorică?
Sunt oarece politicieni pironiţi în jilţ şi nu ştim noi? Se „comunică” de parcă decidenţii ar fi pe viaţă şi de-o viaţă în fruntea clubului, în condiţiile în care rezultatele actuale, dacă tot sunt respectivii într-atât de ancoraţi în realitatea imediată cu transferuri ce ţin două luni, nu-i recomandă pentru a vorbi despre vara lui… 2025, şi nici achiziţiile post-Sărbători.
Atunci când Mekic sosea de la MZT Skopje Aerodrom, campioană a Macedoniei. Atât a jucat, 9 partide pentru alb-violeţi, dintre care opt în campionat şi sferturile Cupei României, reuşind un maximum de 13 puncte marcate în jocul cu CSA. Va înscrie poate mai multe la una dintre cele patru echipe aflate la egalitate de puncte (40) în fruntea clasamentului în Croaţia, KK Zadar, alături de Cedevita Zagreb, Cibona şi KK Split.
În Top10 s-a jucat aseară SCM U Craiova – Dinamo 94:69 iar joi se va mai disputa şi BC CSU Sibiu – Athletic Constanţa.