Miruna Crâsnic, de la baschet la powerlifting, via preparator fizic

Există multe exemple de sportivi care după ce și-au încheiat activitatea într-o anumită disciplină și-au încercat limitele într-o altă ramură sportivă. Miruna Crâsnic este una din acele sportive care a decis să își încerce norocul și într-o altă disciplină. Fosta baschetbalistă și-a „agățat ghetele în cui” în urmă cu doi ani, iar de puțin timp s-a apucat de powerlifting, pregătindu-se să debuteze la campionatele naționale la finalul lunii iunie. Antrenorul său, Sorin Cazacu, are mari așteptări de la fosta baschetbalistă la competiția de la Sibiu de unde speră ca noua sa elevă să vină cu cât mai multe medalii. Preparatoarea fizică la formația de baschet feminin de primă ligă în ultimele două sezoane va îndeplini și funcția de director sportiv la noul său club Caza Powerlifting.

CombinatMiruna Crâsnic este cunoscută iubitorilor de baschet feminin din Timișoara după anii în care a îmbrăcat echipamentul alb-violet al celor de la BCM Danzio, devenit roz-negru în ultimul ei sezon în prima ligă. Chiar dacă nu a prins întotdeauna multe minute în teren, ieșea în evidență prin dăruirea pentru sport de care dădea dovadă și prin modul vocal în care-și încuraja echipa și încerca să-și motiveze coechipierele. Miruna a început baschetul la o vârstă destul de înaintată. „De baschet m-am apucat  destul de târziu, la 15 ani, am început cu doamna Gal Diaconescu Bogdana care mi-a dezvoltat dragostea asta  pentru baschet pentru că este totuși un sport nobil care implică inteligență. Normal că pe parcurs se dezvoltă spiritul de echipă și dragostea pentru mișcare am avut-o implementată de către părinți așa că n-a făcut decât să-și urmeze cursul normal”, ne-a spus fosta baschetbalistă despre începuturile sale în sportul cu mingea la coș. A avut parte de o pauză mare, de câțiva ani, înainte să se alăture proiectului care a readus o echipă de senioare în Timișoara după mai mult de un deceniu de absență. „Am avut o pauză în momentul în care am terminat junioratul m-am ocupat o vreme de arbitraj iar la îndemnul domnului Dan Ionescu am revenit în baschet pentru că venise cu inițiativa să deschidem un club de baschet de senioare care lipsise total din sportul timișorean în ultimul deceniu. Trebuia să se formeze așa o bază, o echipă ca să putem să-i dăm drumul și să intrăm în a doua ligă, cum era normal, așa că atunci am hotărât să renunț la arbitraj și să revin în baschet”.

536979_508834665819821_1430138215_n

Miruna Crâsnic la meciul ei de retragere

Despre perioada petrecută la formația timișoreană, cu care a reușit o clasare pe locul 4 în Divizia A ca cea mai bună performanță, Miruna își amintește: „a fost așa un parcurs foarte interesant pentru că noi am început în Timișoara fenomenul baschetbalistic de senioare cu o echipă tânără formată din junioare, deci am plecat, practic de la 0. Am crescut un club, pe parcurs ni s-au alăturat jucătoare cu experiență, au început să apară străinele și a fost așa ca un fel de familie, ca un copil crescut de mic și normal că tot parcursul a fost plin de amintiri plăcute. Ce mi-a rămas, așa, la suflet a fost meciul de retragere pe care domnul Ionescu mi l-a organizat, un meci jucat împotriva unei echipe din Serbia. A fost cu totul deosebit, Toți cei din staff-ul echipei au fost alături de mine, am fost înconjurată de multă dragoste. Tribuna, copiii, a fost ceva deosebit…” Meciul de retragere l-a avut la finalul sezonului 2012-2013.

De la baschet la powerlifging, via preparator fizic

După încheierea activității de jucătoare, Miruna Crâsnic a rămas alături de echipă, preluând funcția de preparator fizic, după ce în ultimul sezon a furat meserie de la Mihai Alexandru. Acesta a lucrat cu formația timișoreană de fotbal  din prima ligă înainte să se alăture fetelor de la Danzio. „Dragostea pentru sport mi-a fost implementată de mică, din familie și pot să zic că l-am considerat ca și mentor pe Alexandru Mihai care ne-a fost un sezon preparator fizic. Oricum eram o adeptă a antrenamentelor în sala de forță și a pregătirii fizice, o făceam cu tot sufletul și îmi plăcea foarte mult și am considerat că experiența pe care am adunat-o pe cont propriu și lucrurile care le-am învățat de la „Alejandro, cum îl alintam noi în cadrul echipei, mi-a deschis așa o poartă către o carieră ca și preparator fizic, care mă atrăgea foarte tare”.

De ce powerlifting?

IMG_0702„Powerlifting-ul are elemente comune cu pregătirea fizică în mai multe sporturi, nu doar în baschet iar noi ca și sportivi profesioniști am lucrat în sala de forță și lucrezi cu exerciții gen îndreptări, genoflexiuni, împins culcat. Deci asta zic, că sunt elemente comune, dar elementul crucial, sau ce m-a convins să mă apuc de powerlifting, a fost antrenorul pe care-l respect foarte mult și pe care l-am admirat dintotdeauna, prietenul meu Cazacu Sorin care este și campion mondial și care a văzut în mine o speranță și a considerat că pot să fac performanță”, ne-a spus „Miru” despre alegerea ei de a încerca acest sport.

IMG_0682Sorin Cazacu, antrenor și sportiv la clubul pe care îl conduce, a încercat să o coopteze pe Miruna Crâsnic la powerlifting și în urmă cu un an, dar atunci nu s-a concretizat o colaborare. „Sunt foarte bucuros că Miruna a venit la noi la club, că în sfârșit s-a hotărât să vină pentru că noi am mai avut discuții și anul trecut. Ea a mai cochetat cu powerlifting-ul și anul trecut dar pentru ea a fost un an foarte încărcat cu echipa de baschet la care este preparator fizic și n-am reușit să concretizăm colaborarea dintre noi. Mă bucur foarte tare că am reușit anul ăsta și sper să o țină cât mai mult și să mergem împreună pe drumul ăsta cât mai mult timp. Pe Miruna o cunosc de aproape 15 ani. Știu că este o sportivă foarte serioasă, este consecventă, este o sportivă care lucrează cu pasiune și acest gen de sportivi sunt benefici unui club, pe lângă faptul că e un câștig pentru mine personal pentru că a devenit noul director sportiv al clubului. Am reușit să-i dau din sarcinile mele și ei. Este foarte pricepută și pe post managerial și ca sportiv. Un sportiv de talia ei este în stare să motiveze proaspeții sportivi care vor veni și cei care sunt. Ea este un câștig mare pentru clubul nostru”, a spus și Sorin Cazacu.

Ce este powerlifting-ul?

„Powerlifting-ul este un sport de forță brută, în comparație cu halterele care este un sport dinamic, tehnic, de viteză, explozie șamd. Aici orice sportiv, orice om, poate să vină să-și măsoare puterile, indiferent din ramura de sport din care vine. Probele sunt genoflexiuni, împins din culcat și îndreptări și bineînțeles a patra probă este totalul, exact ca și-n haltere (smuls, aruncat și total). Totalul, de fapt, este cel mai important. Cine câștigă totalul acela este campion absolut al categoriei”, a descris Sorin Cazacu sportul pe care-l practică.

IMG_0740Cum vede noua sportivă al celor de la Caza Powerlifting această disciplină? „Powerlifting-ul înseamnă un sport care cere de la sportiv foarte multă concentrare, forță, trebuie să fii extrem de dedicat și să dai tot ce ai la antrenamente și, în general, în viața de zi cu zi pentru că antrenamentul nu înseamnă doar munca pe care o depui 2 ore în ziua respectivă ci înseamnă și felul în care te alimentezi, și odihna, deci totul se leagă”, a adăugat Miruna Crâsnic. Aceasta ne-a vorbit și despre programul de antrenament pe care îl parcurge. „Avem 4 antrenamente strict de powerlifting, dar se mai fac și antrenamente de dezvoltare musculară, de fitness în sala de forță, deci aproximativ 6 antrenamente pe săptămână. Pentru că suntem o echipă de fete și una de băieți încercăm fetele să fim mereu împreună dar de multe ori se intersectează antrenamentul băieților cu cel al fetelor și suntem un grup destul de mare”. Un antrenament normal arată cam așa: „în principiu ne strângem în sală la 9:30, până pe la 10 facem încălzire, iar de la ora 10 începem antrenamentul. Se lucrează cu greutăți foarte mari, seriile sunt foarte intense și de asemenea pauzele sunt un pic mai lungi, iar aproximativ 2 ore suntem aici în sală, cam atât durează un antrenament”.

Miruna ne-a invitat la unul dintre antrenamentele sale la sala de forță. Am prins repetările pentru îndreptările cu bara bine încărcată, ajungând și la 100 de kilograme. Alături de celelalte două colege de la antrenament au repetat pe rând ridicarea barei, cu indicațiile de rigoare venite de pe margine, pentru îndreptarea spatelui sau corectarea poziției. După câteva repetări urma rândul următoarei, iar pauzele de recuperare au fost destul de mari. Magneziul nu a lipsit din recuzită pentru această probă, mâinile fiind pline de praful alb la fiecare tentativă de ridicare a barei, dar și centura de strâns în jurul taliei era prezentă și folosită mai ales când a crescut greutatea. Iar echipamentul, unul special, ajunge să coste în jur de 700-800 de euro, încălțămintea fiind cel mai greu de procurat.

IMG_0674Clubul Caza Powerlifting Timișoara are peste 30 de sportivi legitimați iar 18 dintre aceștia vor concura la campionatele naționale care vor avea loc pe 27 iunie la Sibiu. „Cea mai nouă achiziție este Miruna Crâsnic. Este o sportivă care provine din baschet și am demonstrat din nou că acest sport, powerlifting, se referă la absolut toate categoriile de oameni, de foști sportivi și de toate gusturile. Pentru noi este un câștig, Miruna este noul director sportiv al clubului, club care a luat ființă în 2011, acum 4 ani aproape 5”, Sorin Cazacu despre activitatea clubului său. Printre rezultatele cu care se laudă se numără 4 titluri de campioni naționali pe echipe, „numai anul trecut am strâns 109 medalii, dintre care 8 medalii europene și mondiale. Am reușit să cucerim o medalie de bronz la campionatul mondial prin Alexandru Cazacu, fiul meu, la campionatele mondiale de juniori și în acest an am reușit tot cu el să câștigăm două medalii de aur la campionatele europene de juniori. Sperăm ca în luna august să-l putem scoate și campion mondial și să demonstrăm că clubul din Timișoara de powerlifting face performanță adevărată la cel mai înalt nivel. Pe această cale vrem să mulțumim și Primăriei, și Consiliului Județean. Datorită lor noi am reușit să ne cumpărăm logistică în valoare de 17.000 de euro și să ne plătim deplasările la care am cucerit nenumărate medalii”.

Campionatul național de la Sibiu va prilejui debutul Mirunei Crâsnic, care în powelifting își propune să ajungă la nivelul ei maxim. „Dacă asta înseamnă un rezultat la nivel național aș fi foarte bucuroasă. Dacă reușesc să trec peste și să îndeplinesc așteptările antrenorului, care are mari așteptări și speranțe de la mine, aia înseamnă că vom ajunge să participăm și la campionate în afara țării”, a mai spus Miruna Crâsnic. Antrenorul Sorin Cazacu este mai optimist în ceea ce privește șansele fostei baschetbaliste să debuteze la naționale cu medalii. „Are șanse destul de mari. Ea provine din sport, nu vine de pe stradă. Este o sportivă disciplinată, forțoasă, puternică și cu siguranță va lua câteva medalii la acest campionat național”.

Miruna Crâsnic va intra la senioare în concursul care se va disputa pe 27 iunie la Sibiu. Categoria la care va participa este cea de -63 de kilograme, ce cuprinde sportive care cântăresc în 57 și 63 de kilograme. Se premiază fiecare din cele trei probe în parte, precum și totalul.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet, Powerlifting și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu × = 3

 


Ultimele articole din categoria Baschet: