Rândurile de mai jos nu vor fi văzute cu ochi buni de cei direct implicaţi în „Jr. NBA League Romania 2023”, şi sunt numeroşi şi tare duşi de val pe pilot automat, fiind şi normal – ca orice om mânat de cele mai bune intenţii şi implicit entuziasmat orbeşte fără a-şi mai pune alte întrebări – să fie contrariaţi că s-ar mai putea găsi cumva o opinie contra „curentului”, dar necesară este apăsarea punctului pe i în condiţiile în care demersul a sărit binişor calul într-o privinţă definitorie, enunţate fiind în plus nişte „valori” având darul de-a impresiona şi de-a „lua faţa”, discutabile însă prin prisma faptului că implică un anumit grad de ipocrizie, una declamându-se şi altele fiind realităţile faptice din modul de operare a ceea ce este de fapt şi propriu-zis în primul rând o afacere în sine, şi anume NBA, curator profesional direct al programului.
Din capul locului trebuie salutat apreciativ orice demers care mai scutură fie şi câtuşi de puţin sedentarismul comod al nefericitelor noi generaţii crescute inadecvat şi periclitant într-o societate profund coruptă moral şi bolnavă de-a binelea sufleteşte şi trupeşte, stimulându-le mişcarea, însă programul aplicat odată cu acest an şcolar şi pe plaiuri timişene – după ce „Jr. NBA League Romania” căpăta 2 ani de rulaj în Cluj, nu se limitează strict la ceea ce contează cu adevărat, şi anume aducerea elevilor din ciclul primar pe terenul de baschet, ci „vine la pachet” – sub masca bunelor şi lăudabilelor intenţii, cu „ambalajul” tipic oricărui produs global care, precum orice afacere, caută să se dezvolte şi extindă prin a-şi promova „modelul” şi un anumit set de valori, totul „sunând” foarte frumos pe hârtie dar dovedit şi exemplificat fiind din interiorul fenomenului că unele sunt spusele impresionante şi altele reflexele faptice impuse de prioritatea pe nume business a curatorului profesional direct al programului, NBA.
Fiind vorba despre o mega-afacere vandabilă ca produs pe toate meridianele, şi normal să-şi promoveze marca prin a-i face reclamă, suflet al comerţului, aplicării făţişe a unor amprente identitare ale întrecerii profesioniste de seniori de peste Atlantic – iar astfel de exemplu şi Liceul Teoretic „David Voniga” din Giroc a ajuns… New Orleans Pelicans, nici c-ar fi visat, o, ce vis fierbinte!, adăugându-i-se invocarea „încurajării unor valori” care, scrutinizate prin prisma a ceea ce se întâmplă cu adevărat peste ocean, aduc aminte de spusele „faceţi cum zic eu, nu cum fac eu”.
Aşadar, sub masca bunelor intenţii, de a insufla dragostea de baschet în rândurile şcolarilor ciclului primar, de fapt se erodează şi astfel din plin spiritul identitar oricum şubred al unui învăţământ românesc şi-aşa profund suferind la acest capitol de căpătâi, asalt cu-atât mai eficient în a-şi atinge ţinta ascunsă cu cât binecunoscută este predilecţia nesănătoasă a influenţabilei opinii publice carpatine de a fi susceptibilă în moliciunea sa adoptării şi asimilării fără filtrul raţiunii şi pe pilot automat a „tot ce zboară” dinspre „exportatorul de democraţie”, în lipsa informării şi implicit a cunoaşterii unor aspecte ce ar trebui în mod normal a-i activa compasul moral.
Căci cu toată emfaza terminologiei demersului, împănată cu forţări precum „Conferinţa de Vest” în Timiş, „Conferinţa de Est” în Cluj, „Final Four” în sala „Constantin Jude” şi aşa mai departe, cum este oare totuşi posibil a se merge până într-acolo încât – ţinând cont că Inspectoratele Şcolare Judeţene din Cluj şi Timiş sunt implicate în sprijinirea organizării „Jr. NBA League Romania” – atâtor unităţi de învăţământ din cele două judeţe să le fie suprapuse propriilor denumiri „numele de scenă” ale unor cluburi din NBA, adoptate şi sub care joacă echipele acestor şcoli!?
Până unde poate coborî aşadar acceptul şi încuviinţarea din partea „sistemului” educaţional intern pentru nimic altceva decât ştirbirea propriei identităţi, iar asta, cu atât mai grav, avându-i drept subiecţi pe micuţii în formare ai claselor primare, aşadar printr-o timpurie condiţionare psihologică a propriilor elevi, din chiar primii ani de şcoală, la o „normă de adopţie” nefirească, bulversantă în plan identitar!?!
Cu ce s-ar identifica aşadar la o adică într-o societate inducându-le false valori dar şi mai false aşteptări nişte copii de nici zece ani ce învaţă la „Gimnazială 2” Timişoara ori „Generală 30”, cu propria instituţie de învăţământ sau cu Oklahoma City Thunder şi LA Lakers, sub ale căror nume au fost puşi să joace?
Fix asta mai lipsea, căci în rest le-avem pe toate, a fi identificaţi încă de mici noi „clienţi”, „formaţi” astfel de la vârste fragede, prin a le fi blurate delimitările identitare cu adopţii de nume generând confuzie în planul apartenenţei, dar deloc de mirare a se recurge la aşa ceva, iar cum îi creşti, aşa îi şi ai, la câte ditamai complexe de inferioritate şi traume a acumulat predecembrist această societate, pe fondul nevoilor şi dorinţelor aţâţate vizionând… serialul „Dallas”, depersonalizat „copiator de modele” în stare de-a încălca postdecembrist orice principii, doar, doar s-ar „integra” şi-ar fi „ca afară”.
Lider mondial în exerciţii şi lovituri de imagine, în Public Relations foarte abil ambalat, ştiind mereu să-şi vândă „marfa”, SUA excelează fără doar şi poate, iar baschetul, inventat şi jucat încă din 1891 în statul Massachusetts, mai exact în Springfield, este un produs 100% al Statelor Unite ale Americii, un port-drapel al acestora în sport, organizaţia profesionistă a acestuia, NBA, fiind o uriaşă afacere în toată regula, care funcţionează în consecinţă ca atare, complexă în dezvoltarea sa inclusiv ca marcă la nivel global, promovându-se pentru a-şi creşte valoarea de piaţă, acestea fiind la urma urmei obiectivele unui business veritabil, şi nu grija subită odată cu-acest deceniu ca şcolari din Cluj şi Timiş să aibă parte de-un cadru organizat pentru a arunca la coş, pretext pentru „câştigarea de teren”, iar marketingul îşi face datoria, apelând la enumerarea „valorilor” pe cale de a fi insuflate micuţilor.
Iar de-ar fi doar un joc cu mingea sub panouri, precum pentru copii de nici 10 ani, fără „nume de scenă” şi fără „insuflarea valorilor”, toate-ar fi bune şi frumoase. Însă, enunţate fiind, comportă imperativ nişte remarci.
Două ar fi aspectele esenţiale care suscită întrebări vizavi de discrepanţa între „încurajarea valorilor” şi anumite realităţi devenite de notorietate prin devoalarea lor făţişă de către actuali sau foşti baschetbalişti în NBA, răspunsurile urmând a le căuta cei implicaţi din baschetul românesc în programul „Jr. NBA League Romania”. Iar din partea Sporttim, să prindă rădăcini demersul şi-n ultima localitate cu panou de baschet în curte din capătul Bărăganului, nu se opune „progresului”, doar să fie mai clar de ce-ar fi necesară şi toată „ideologia propagandistă” în forţă, mai ales şi în special dat fiind că unele sunt înscrisurile pe hârtie, iar altele practicile ca business în sine.
Dezvoltându-se pe terenul virgin şi fertil al României, la câţi entuziaşti subiecţi se găsesc negreşit de fiecare dată cu asemenea ocazii.
Implacabila avalanşă pe toate fronturile a (sub)culturii nord-americane cu puţine secole de existenţă – un cal troian, beneficiară a unui marketing „la marea artă” al produselor de export, a cotropit în ultimele peste 3 decenii toate sectoarele societăţii româneşti – nesigură în plan identitar şi implicit susceptibilă vulnerabilităţii de a importa masiv, în neştire şi orbeşte, dar şi de a se „vinde pe nimic”, expertă fiind ceva de pomină în a flata prin „copierea modelelor”, fără a avea însă habar despre unele subtilităţi sau substraturi ale acestora, iar baschetul chiar nu face deloc rău, comparativ cu gama mizeriilor cu ale lor efecte negative în timp inducând ravagii sociale şi sănătăţii publice, însă „pomelnicul” ideologic din jurul său este vădit ipocrit.
Iar a-i condiţiona psihologic pe nişte copii de nici 10 ani să joace sub o altă denumire decât cea a şcolii la care învaţă aduce chiar a înregimentare prin îndoctrinare de la vârste fragede, o subtilă spălare pe creier prin manipulare, dar nu-i vina „plasatorului de produs”, un mega-business care şi normal că astfel se promovează şi manifestă în toată puterea cuvântului unei afaceri pe scară internaţională, o parte componentă a activităţii sale constând tocmai în evidenţierea propriei mărci în expansiunea pe pieţe emergente, ci a celui impresionabil şi învăluit a accepta orice condiţii ale demersului, fără o mai profundă cântărire a tuturor aspectelor sale.
Şi de-ar fi asta totul, că Inspectorate Şcolare Judeţene din Clujul şi Timişul vezi Doamne mai „emancipate” şi „deschise” îşi dau concursul fără a clipi discutabilei dispuneri a unor şcolărei români să joace între ei pe echipe ale şcolilor sub nume ale unor cluburi de peste mări şi ţări, dar între obiectivele organizării programului mai sunt enumerate şi unele care ţin de „valori” ce comportă discuţii prin contrastul între cele enunţate şi anumite realităţi nevehiculate în spaţiul mediatic şi din „social media” carpatină, căci, nu-i aşa!?, dată fiind obsesia românului pentru tot ce-i american, musai şi bun fără discuţii, ce mai!, ditamai „partenerul strategic”, nu-i de bon ton cu nasul pe sus să pomeneşti nişte aspecte.
Iar apropo de valorile de căpătâi, un aspect ţine de faptul că NBA acţionează în funcţie de interese, aplicând dublul standard, fie pe de-o parte prin a descuraja mesajele politice, asta dacă-s deranjante în China, unde a generat o piaţă de miliarde de dolari, invocând tocmai ideea că „la urma urmei e vorba de business” şi lăsându-se manipulată dinspre răsărit pe liniile corectitudinii politice, fie pe de altă parte acceptând a fi vehicul de propagandă prin dispunerea majusculelor BLACK LIVES MATTER pe suprafeţele de joc din liga profesionistă nord-americană, politică în toată regula.
Un jucător din NBA, Enes Kanter, trecut pe la 5 cluburi din liga profesionistă nord-americană, a dezvăluit anul trecut cât de puternic înregimentată este, atunci când a luat poziţie prin a purta pe teren bascheţi cu mesajul „Free Tibet”, pe care China îl ocupă, la care a fost constrâns de oficiali să-şi vadă de treaba sa sub pretextul invocat că „la urma urmei e vorba de business”, aşadar tocmai afacerile contând mai mult şi mai mult, afaceri care ar avea implicit de suferit pe piaţa de la răsărit, pe când în mod normal NBA de fapt chiar încurajează pe de altă parte mesajele politice, pe care le şi afişează explicit, ca de exemplu denumirea Black Lives Matter, cu majuscule pe suprafeţele de joc ale ligii.
Născut la Zurich şi crescut în Turcia, fiind de etnie turcă dar din adolescenţă deja în SUA, unde a adunat peste 10 sezoane în NBA, pe rând la Utah Jazz, Oklahoma City Thunder, NY Knicks, Boston Celtics şi Portland Trail Blazers, Kanter trăgea un semnal de alarmă în privinţa unei stări de fapt şi îşi justifica public luarea de poziţie în apărarea Tibetului prin argumente pertinente, apărându-se în faţa poziţiei dezaprobatoare a conducătorilor NBA, considerând inacceptabilă o asemenea iniţiativă şi invocând tocmai afacerile, cât de afectat ar putea fi „business-ul” dacă s-ar supăra partenerul chinez.
Aşadar şi prin urmare de business şi numai de-afaceri le-ar păsa la o adică, în primul rând şi mai presus de toate, dacă „interesele o cere”, chiar dacă baschetbalistul în speţă legitimat la un club din NBA nu încalcă de fapt nicio prevedere reglementară în ceea ce priveşte încălţămintea de joc, neexistând vreo lege pe care să n-o respecte procedând astfel, singura „problemă” constând în aspectul artificial că ar… deranja China. Iar mai explicit decât însuşi comisarul NBA Adam Silver, nici că se poate în sensul a ceea ce contează cu adevărat şi mai presus de orice: „Pentru mine, ştii, gândesc că de asemenea trebuie să priveşte spre faptul că la urma urmei noi suntem totuşi un business”.
Kanter subliniind ca invitat în direct într-o emisiune televizată că „rahatul din NBA este astfel în sfârşit expus. Asta e dovada 100% a faptului cum o companie 100% americană e condusă de dictatura chineză, aşa încât trezeşte-te America, căci asta este liga pe care ai vizionat-o şi susţinut-o, iar de-ajuns e de-ajuns, e ceva inacceptabil. Ei sunt înnebuniţi, pentru că s-a trezit în sfârşit cineva din interiorul fenomenului, eu jucând 11 ani în ligă, să-i deconspir prin a expune situaţia, şi o spun din nou, de-ajuns e de-ajuns şi opriţi-vă din a vă înclina dictaturilor. Când am început să vorbesc pentru prima dată despre aceste probleme, unul dintre jucători a venit la mine şi mi-a zis nimeni nu va fi de partea ta, şi în special mass-media, pentru că asta e condusă de NBA, aşa încât n-avea nicio aşteptare din partea sportului şi a mediei. Dar nici nu mi-am pus vreo speranţă în ele, ci doar am înfăptuit ceea ce ştiam că e corect să fac, am ieşit să-i expun şi sunt fericit c-am făcut-o, pe cuvânt! Asta dovedeşte cum aceşti oameni pot în continuare să-i mintă pe americani, cum continuă să se încline dictaturilor, şi nu le pasă de justiţia socială dacă le afectează cumva banii şi business-ul. NBA protestează despre justiţia socială în America dar dacă le afectează business-ul, atunci sunt muţi. Iar dacă iese cumva vreun jucător să spună ceva, vor face orice pentru a te amuţi, iar acum mă împing să mă retrag la vârsta de 30 de ani. ”
În alte declaraţii luate în acest caz tot pentru fosta emisiune a lui Tucker Carlson pe Fox News, „Tonight”, Ron Klempner, Consilier General al Asociaţiei Naţionale a jucătorilor de baschet, a semnalat că „am fost pe telefon cu consiliul general al NBA şi vor să avem o conversaţie, dat fiind că preocuparea lor la ora actuală nu ţine atât de ceea ce spui în afara terenului, ci ceea ce spui pe teren, odată ce-ai intrat pe el”.
Iar Mark Lasry, un apropiat al lui Bill Clinton, co-proprietar al clubului Milwaukee Bucks, a admis că asiaticii n-ar mai face afaceri cu NBA dacă vreun jucător ar catadicsi cumva să critice în orice fel politica Partidului Comunist Chinez: „China a adoptat o poziţie foarte agresivă, de genul hei, dacă vrei să împrăştii bull**** despre noi, eşti out. Da!? Ceea ce înţeleg. Căci nu-i nimic altceva decât business. Aşa că optica lor e, uite, vrei să fii în ţara noastră, vrei să faci chestii, dar dacă te plângi despre noi, nu ţi se permite. Aşa încât ceea ce se întâmplă pentru NBA e că NBA e într-o cutie.”
Chiar dacă un comunicat NBA s-a vrut a fi „democratic”, cum că „Adam Silver a spus-o clar că noi susţinem jucătorii, incluzându-l pe Dl. Freedom (n.n.: Enes Kanter), în a-şi exprima vederile în aspecte care sunt importante pentru ei”, baschetbalistul a insistat că nimic mai fals. Iar moderatorul Tucker Carlson a concluzionat: „Aşadar totu-i doar business…”
Iar despre asta-i şi vorba, că totul este în primul rând o afacere, când protejată pentru a nu se vexa partenerul asiatic, când folosită pentru a face reclamă făţişă prin jocul de baschet unei organizaţii clar politice. Care va să zică dublul standard funcţionează la perrfecţiune. Şi-atunci unde-or fi şi care-or fi cu adevărat „valorile” vânturate în „câştigarea de teren” pe pieţe emergente?
Cât despre cel de-al doilea aspect, între valorile încurajate de programul Jr. NBA Romania sunt şi două care se raportează la cuvântul cheie „sănătate”, şi anume „promovarea ideii ca tinerii să aibă o viaţă sănătoasă şi să respecte regulile”, respectiv „posibilitatea de a deveni parte a unei comunităţi sănătoase şi stabile”.
Ori cât de mare trebuie oare să fie ipocrizia declarativă, măcar din două puncte de vedere!?
În primul rând, apropo de sănătatea publică, nu este oare absolut contradictoriu a se pomeni despre „o viaţă sănătoasă” şi „comunităţi sănătoase” cu prilejul programului juvenil al unui curator profesional direct al acestuia, NBA, care a impus în 2021 aşa-zisa „vaccinare” uniformă a celor direct implicaţi în fenomen, cu ceea ce este de fapt o armă biologică imunotoxică şi în mod cert detrimentală sănătăţii publice, a fiecărei persoane în parte şi la nivel colectiv, iar baschetbaliştilor profesionişti li s-a recomandat acelaşi lucru, cei cărora şi-au protejat sistemul imunitar prin a nu se înţepa punându-li-se beţe în roate chiar de către propriile grupări!?!
Ajungându-se chiar până într-acolo în decembrie 2021 încât NBA să pună cluburile să-i numească pe jucătorii nevaccinaţi din lot şi să fie gândite tot soiul de absurdităţi precum „interzicerea deplasării” celui neînţepat, iar asta pe seama unor sportivi suficient de bine informaţi şi chibzuiţi în sensul de a nu se fi inoculat cu o armă biologică nocivă organismului.
Şi-atunci cum să nu fie ca nuca-n perete retorica „produsului de export” cu propaganda pe liniile „vieţii sănătoase” şi a „comunităţii sănătoase şi stabile”, din moment ce vine din direcţia unui curator care şi-a dat concursul participativ la demersul periclitării sănătăţii publice? Demult devenind de notorietate faptul că Bradley Goodwin, de la Atlanta Hawks, cu efecte adverse post-„vaccinare” din gama cheagurilor de sânge, semnala că oficiali ai clubului îl contactau deşi încă era abia în spital, să-i spună să nu-şi dezvăluie diagnosticul, care va să zică de ce toată secretomania, dacă n-ar fi chiar nimic de ascuns!? Sau că australianul Andrew Bogut, fost şi acesta în NBA, deconspira aspectul că i s-au oferit bani, mituit să fie aşadar, pentru a promova infamele „lockdowns”, concepute a speria nejustificat populaţia.
Iar un nume de scenă şi cu firmă în NBA, John Stockton, a declarat public că ştie ”sute” dacă nu chiar “mii” de sportivi profesionişti care au decedat în urma efectuării injecţiei, „vaccinare” care era solicitată şi de către NBA celor din fenomen, NBA fiind curatorul profesional direct al programului „Jr. NBA” care în România enumeră între valorile încurajate prin acest demers atât „promovarea ideii ca tinerii să aibă o viaţă sănătoasă şi să respecte regulile”, cât şi „posibilitatea de a deveni parte a unei comunităţi sănătoase şi stabile”.
Ori tocmai sănătatea publică, individuală şi colectivă, a fost periclitată făţiş şi vădit prin campania de aşa-zisă „vaccinare” din 2021-2022, una fiind aşadar realitatea factuală obiectivă, iar alta retorica demagogică a propagandei promovării de produs şi a imaginii ca parte a activităţii unui business în sine.
În al doilea rând, apropo tot de sănătatea publică dar şi de soarta ingrată a noilor generaţii, şi îi ai aşa cum îi creşti, de unde oare brusc tot interesul subit pentru „binele” şi „sănătatea” aceloraşi elevi de şcoală primară care acum doar 3 ani, în numele aceleiaşi „griji”, erau supuşi celor mai terorizante, criminale şi periculoase aşa-zise „măsuri” în detrimentul sănătăţii publice individuale şi colective, dovedite între timp pentru ceea ce erau de fapt în mod evident şi clar încă din capul locului, nişte atacuri directe la integritatea fizico-psihică a noilor generaţii, constrânse la absurdităţile „izolării”, „distanţării fizice”, purtării de botniţe şi arestării la domiciliu, departe de şcoală ori grădiniţă, dar deteriorându-şi vederea şi capacitatea de concentrare în dezumanizante „cursuri online”, ba mai fiind şi expuse implicit tentaţiilor indirecte în creştere ce ţin de accesarea jocurilor video, detrimentale şi acestea din multe puncte de vedere.
Să mai aibă încă tupeul imaturi aşa-zis „adulţi” ai generaţiilor activ-decizionale ale zilelor noastre, care au încuviinţat tacit sau participativ asemenea abominaţii pe seama „noilor valuri”, să aducă în discuţie „valori” declarativ sforăitoare despre „viaţa sănătoasă” a celor mici, într-o „comunitate sănătoasă şi stabilă”!?
E de-ajuns a constata realist faptul de netăgăduit că, încă nu cu mulţi ani în urmă, persoane de vârsta a treia, chiar octogenare, nu necesitau ochelari de vedere, având-o clară şi limpede, iar într-un strident contrast e o adevărată „molimă” a deficienţelor oculare printre şcolari, fie şi din ciclul primar, pentru a realiza cât de îmbolnăvită a devenit deja societatea mileniului 3 în care aceste nefericite noi generaţii au ingrata misiune de a fi „integrate” – de fapt şi cu acurateţe mai corect zis condiţionate psihologic, iar unei complexe condiţionări psihologice şi sunt supuşi în varii forme elevii, nişte victime ale unei societăţi-„pacient” cu rele seminţe cultivate în plan colectiv.
Mult, mult prea mulţi fiind fie supraponderali, iar asta inclusiv pe „filiera” alimentaţiei nesănătoase ca parte a unui stil de viaţă inadecvat, în meniu cu evantaiul pseudo-„mâncării” de tip fast-food şi de supermarket accesate fie şi de la alte „produse de export” ale (sub)culturii nord-americane cu unităţi de deservire până şi pe Corso-ul timişorean, mult, mult prea mulţi fiind fie cu deficienţe oculare, iar asta inclusiv pe „filiera” accesării divertismentului nociv „distractiv” al altor „produse de export” ale (sub)culturii nord-americane, jocurile video.
Însă într-o privinţă cei care implementează în România programul juvenil al NBA au credibilitate prin enumerarea valorilor astfel încurajate, şi anume că elevii sunt supuşi promovării ideii de a „respecta regulile”, o necesitate într-adevăr imperativă în sensul înregimentării, condiţionării psihologice şi îndoctrinării viitorilor „roboţei de mâine”, utili „sistemului” şablonat conformist ingineriei sociale utopice a „noii ordini”, avându-i drept principali şi detaşaţi subiecţi pe cei mici, din noile generaţii, iar cu cât spălarea pe creier începe mai devreme, inclusiv prin sport, cu atât „oile” vor fi mai docile în „turma” mai uşor manevrabilă de lupul paznic la stână.
Parte a condiţionării psihologice a celor mici având de-a face şi cu crearea premizelor generării unei confuzii de ordin identitar în planul apartenenţei la nivel educaţional de unitatea de învăţământ, de exemplu cei de la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara fiind puşi să joace sub numele Minnesota Timberwolves, şcolarii de la Liceul Teoretic „David Voniga” Giroc drept New Orleans Pelicans – acestea fiind şi reprezentantele Timişului în patrulaterul final de sâmbăta şi duminica trecută din sala „Constantin Jude”, şi-aşa mai departe, în total 15 şcoli de pe Bega cu nume „de adopţie” de pe scena NBA. Iar ce-ar putea avea oare de exemplu în comun Liceul Teoretic Ortodox „Sf. Antim Ivireanul” Timişoara cu Phoenix Suns, numai vizionarii „adulţi” care au copt acest experiment pe seama unor copii de nici 10 ani pot şti mai exact.
Şi de ce n-au oare Inspectoratele Şcolare Judeţene capacitatea în regim autonom şi de autodeterminare de a pune pe roate asemenea demersuri, încât trebuie să fie luaţi românii de mânuţă, cu mic cu mare, pe baza unei scheme de undeva de peste mări şi ţări, pentru a avea parte de „un bun prilej de promovare a celor două judeţe şi a şcolilor implicate”, după cum mai precizează programul manifest al evenimentului, ca o completare „pe lângă scopurile de educare prin sport şi de promovare a baschetului în şcoli”!? De incapabile, incompetente, ignorante şi leneşe intelectual ce sunt.
Iar apropo de finalistele de la Timişoara, foarte clar şi explicit subliniat trebuie semnalat aspectul că programul jocurilor diseminat presei dinspre organizatori a sunat astfel şi nu altfel, şi anume „Minnesota Timberwolves – New Orleans Pelicans (ora 17, finala Conferinţei de Vest), Chicago Bulls – Indiana Pacers (ora 18,30, finala Conferinţei de Est)…”, dovadă fără echivoc în sensul unei anumite construcţii ideatice a programului.
Absolut inadmisibil, dar pare-se totuşi acceptabil „pe pilot automat” din partea sistemului educaţional intern. Căci, conform organigramei organizatorice a programului, pe lângă Federaţia Română de Baschet – prin Asociaţia Judeţeană de Baschet Cluj şi AJ Baschet Timiş, în cadru se află şi Inspectoratele Şcolare Judeţene Cluj şi Timiş, implicate cu rol de sprijin. Fără a-şi autoadresa pare-se nici cele mai fireşti întrebări, care ar trebui în mod normal a-l preocupa şi pe coordonatorul Jr. NBA League România, nimeni altul decât recordmanul de puncte marcate într-un joc internaţional al selecţionatei de seniori a FRB, Mircea Cristescu – vicepreşedinte federal. Căruia, trecut fiind oarecum şi acesta cu vederea în baschetul prim-divizionar intern de pe Someş pe fondul tendinţei generale contra-autohtone a cercului inelelor „naturalizărilor” şi importurilor de personal uman de mercenariat de mâna a doua, a treia, i s-a repartizat în grijă acest program, iar toţi cei implicaţi sunt fără doar şi poate mânaţi de cele mai bune intenţii, ceea ce este indubitabil, dându-şi însă concursul unui proiect ale cărui valori enunţate sunt mai degrabă discutabile prin contradicţiile conferite de anumite exemple faptice, decât impresionante par a fi la prima vedere cuvintele enumerate în teorie.
Căci este aşadar dovedită din interiorul fenomenului de peste ocean aplicarea dublelor standarde în funcţie de interesele strict de afaceri ale curatorului profesional direct al acestui program juvenil, şi anume NBA, care în primul şi în primul rând operează, şi normal şi firesc, drept business, pe de-o parte promovând făţiş prin propria competiţie o fracţiune violentă cu ideologie politică, dar pe de altă parte „amuţind” baschetbalişti profesionişti din propria întrecere care au înalta conştiinţă de a lua atitudine tot în plan politic faţă de derapajele unui regim de peste mări şi ţări asigurând cadrul unui parteneriat de afaceri întru profit, şi nu care cumva a fi contrariat „partenerul”, ceea ce ar periclita interesele mercantile ale „produsului la export”.
Dovedindu-se implicit că totul este aşadar strict o afacere, derulată fiind de către organizaţii activând ca atare în arena baschetbalistică, astfel încât enumerarea valorilor încurajate prin programul juvenil lasă loc de interpretări.
Iar cu atât mai mult în planul sănătăţii invocate spre binele şi din grija pentru şcolarii de ciclul primar, în condiţiile în care „părintele” programului juvenil sub a cărui umbrelă este extins acest proiect global a impus detrimentala, periclitanta şi vătămătoarea „vaccinare” pe seama propriei suflări din fenomen, cu recomandări în acest sens şi la adresa baschetbaliştilor profesionişti, cei chibzuiţi în a nu se capsa în 2021 având ulterior o „viaţă ceva mai grea”, iar unii chiar efecte adverse în plan medical de pe urma înţepării. Care va să zică mai pot oare unii, care şi-au dat concursul punerii în aplicare în cadrul fenomenului a unei asemenea campanii periculoase, să mai invoce totuşi repetitiv aspectul „sănătăţii”?
Şi încheiem în acest sens tot prin remarcile lui John Stockton, fost reputat component al lui Utah Jazz, care ajusta „în sus” ca intervievat în podcastul “Sideline Sanity” estimări anterioare în sensul că peste 100 de sportivi profesionişti au “căzut morţi” din cauza vaccinului, “cred că e destul de clar precizat, sunt 150, cred că sunt peste 100 de sportivi profesionişti decedaţi. În floarea vieţii, murind vaccinaţi, chiar şi în teren, chiar şi pe suprafaţa de joc“, revenind prin a spune că „m-am uitat din nou şi pot spune altceva, căci am nume, fotografii, feţe, cluburile la care-au jucat. Aveam şi peste 300 la un moment dat, aşa încât eram suficient de sigur cu acel 150 de care-am pomenit, iar oamenii trebuie să iasă şi să discute problema. Am dovada în propriile mâini, cu toate aceste nume, iar actualmente sunt mult, mult mai numeroase. Cred că de ordinul miilor, dar nu mă cita astfel. Nu spun că-s 1.000 sau mai mulţi, dar ar putea fi. E un număr mare”, precizări făcute moderatoarei Michele Tafoya. Stockton se mai referea şi la firmele farmaceutice prin a se minuna în 2021 „de protecţia pe care o au, şi cu toate astea sunt infractori în serie. Aproape fiecare a fost dovedită, condamnată şi a achitat sume astronomice pentru fraudele pe care le-au comis, şi totuşi, chiar şi aşa, e ca şi cum nu s-ar ştii asta.”
Aşadar şcolarilor români din ciclul primar al anumitor oraşe majore din vestul României li se vrea binele din grija pentru a avea parte de o viaţă sănătoasă în comunităţi sănătoase şi stabile, conform valorilor enunţate ale programului, dar din aceleaşi direcţii decizionale ale organismului de afaceri din arena sportiv baschetbalistă profesionistă se luau decizii periculoase şi cu potenţial vătămător pentru sănătatea celor vizaţi prin campania de aşa-zisă „vaccinare”, cu efecte adverse de dată recentă inclusiv pe marginea terenului din liga nord-americană, în decembrie, înaintea unui joc al lui Atlanta Hawks, şi anume resimţite de prezentatorul Bob Rathbun, tocmai pe când prefaţa în direct partida cu cei din Oklahoma City.
Prea semnificative sunt discrepanţele între ceea ce se declamă declarativ şi anumite fapte ce au darul de-a da de gândit, pentru a crede pe cuvânt pomelnicul valorilor încurajate prin programul juvenil. Elevi ai României, oricum deja suficient de periclitaţi de „sistem” şi societate în experimentele absurde din 2020 şi 2021, când au căzut de fapt măştile extraordinarei ignoranţe publice, puşi acum să mişte pe terenul de baschet în echipe ale şcolilor lor sub denumiri adoptate de la cluburi profesioniste nord-americane, un altfel de condiţionare psihologică de la vârste mici, uşor influenţabili şi impresionabili fiind, de parcă nu era oricum de-ajuns uşurinţa cu care cei din Carpaţi se racordează în societatea periclitată identitar a zilelor noastre preluării pe pilot automat a unor mărci cât mai renumite de peste hotare, întru flatarea străinilor, „suntem cu Barcelona”, „suntem Lakers”, „suntem cu Real”, suntem cutare şi cutare.
Când am putea fi oare şi ceea ce ar trebui în mod normal a fi, şi nu cum ne-ar vrea alţii, „plastilină”?
România e de fapt măruntă, măruntă în baschet, în consecinţă şi suficient de „ieftină” ca piaţă de desfacere pentru afaceri de peste hotare căutându-şi extinderea în economii presupus emergente, de fapt „bananiere”.
