Planuri aglomerate de viitor

Campionatul feminin de divizia A programează două etape în săptămâna care urmează. În runda a doua  ICIM Universitatea „Vasile Goldiş” Arad întâlneşte Rapid Bucureşti. Meciul se joacă în devans, luni, 17 martie 2011, în sala „Victoria” din Arad, de la mai puţin obişnuita oră 13. Peste numai două zile, arădencele vor juca în deplasare în Liga Europei centrale, pe terenul formaţiei Slovanka MB – joc din ultima etapă care contează numai pentru palmares. Runda de foc se încheie sâmbătă, cu jocul CSM Satu Mare – ICIM, un adevărat derby al campionatului, după întărirea echipei sătmărene.

De partea cealaltă, BCM Bega Danzio se va deplasa miercuri la Craiova, pentru a întâlni formaţia locală SCM CSS. Reprezentantele Olteniei au debutat în campionat cu un 74-51 în compania echipei Sepsi Sfântu Gheorghe. E adevărat, la formaţia din Covasna nu a evoluat deloc căpitanul Ildiko Vass, dar proporţiile scorului apar, totuşi, ca surprinzătoare. Tocmai Sfântu Gheorghe va veni sâmbăta viitoare în sala „C. Jude”, într-un meci aşteptat cu mult interes !

Şi totuşi, antrenorul Dan Ionescu nu poate sta foarte liniştit, pentru că lista accidentărilor s-a mărit. În afară de Adina Stoedin, Karina Ştiopu are acum piciorul în ghips, iar Stoenescu şi Moroşan au evoluat accidentate, mai uşor, e drept, şi la meciul cu Arad.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Baschet: