Popescu: „Voi apăra culorile clubului până la ultima picătură de sudoare”

Bogdan Popescu, principal marcator pentru BC Timișoara în acest sezon precum și unul dintre cei mai valoroși dar și contestați jucători care au evoluat vreodată pentru formația de pe Bega, a stat de vorbă cu noi vreme de 90 de minute, discutând despre Timișoara, echipă și baschet în general, cu o mustrare pentru cel românesc: „Dacă de acolo, de sus, totul ar fi făcut cu cap…”

˝Pope˝, născut la data de 27.11.1978, a avut primele contacte cu baschetul la clubul Steaua București, unde a evoluat încă de mic copil. Acesta a ales să meargă la colegiu în State, unde a evoluat pentru Alaska Fairbanks. Ca profesionist, a jucat peste hotare pentru EnBW Ludwigsburg (Germania), Quatro Bree (Belgia), EWE Baskets Oldenburg (Germania) și Quimper Ujap (Franța). În țară, a trecut pe la Rapid, Rovinari și Steaua București.

În afara sălii de baschet, Popescu este logodit cu Simona Petru (foto, dreapta), alături de care speră să facă și următorul pas. Simona s-a mutat și ea la Timișoara, ca să-i fie alături. Baschetbalistul român are și un băiat în vârstă de 6 ani, pe nume Noah, care locuieşte împreună cu mama sa, nemțoaică de origine, în Stuttgart.

˝Am început baschetul mare la Steaua, în perioada în care încă nu erau jucători străini în țară. Acolo am avut primul contact cu baschetul profesionist. E normal ca Steaua să fie echipa mea de suflet, acolo a început totul. M-am născut în Bucureşti, e orașul meu, chiar dacă uneori rămâi dezamăgit de oamenii de acolo˝, începe prin a ne povesti baschetbalistul de 1.98 și 109 kg al Timișoarei.

Bogdan Popescu, omniprezent de la sosirea sa în vară şi pilon de bază al "violeţilor" pe 3 fronturi: sîmbătă ar putea fi cîştigător al Cupei României! (www.bctimisoara.ro)

Popescu explică de ce nu este în totalitate de acord cu infuzia de jucători străini din campionatul nostru, punctând faptul că echipa națională moare încet dar sigur. ˝Infuzia de jucători străini în campionatul românesc poate fi şi bună, şi rea. Important este ca totul să fie făcut cu cap. Dacă de acolo, de sus, totul ar fi făcut cu cap şi ar fi stabilit un obiectiv clar, nu ar dăuna. Dar dacă aduci 6, 7 jucători străini care valoric nu sunt cu nimic peste cei români, este inexplicabil, mai ales în contextul în care naționala e moartă. Nu cred că în următorii ani vor mai fi 10 jucători români care să fie în stare să ducă naționala în spate. După generația mea și a lui Virgil Stănescu, nu prea vine nimic. În contextul acesta, dacă omori jucătorul român, ținîndu-l pe bancă, fără să-i dai şanse să progreseze, este o idee foarte proastă.˝

Să crești generații de copii ai nevoie de un proiect pe termen lung… Dar la noi, ce durează?, se întreabă sportivul de 33 de ani.

˝Ar fi foarte bine dacă s-ar investi cu adevărat la nivel de copii în baschetul nostru. Dar cred că deocamdată suntem departe. În România nici măcar business nu se face din baschet. Majoritatea echipelor sunt susținute de primării și autorități locale, care o fac pentru sport. Nu cred că aceștia scot ceva bani din baschet. La nivel de copii îți trebuie în primul rând infrastructură, mai apoi antrenori și condiții, ca respectivii mici baschetbaliști să crească. Dar un astfel de proiect ar trebui derulat pe termen lung, cu cap, ca mai apoi, după mulți ani să se culeagă roadele. Din păcate, în țara asta nu există nici măcar antrenori serioși pentru copii și juniori. Acolo ai nevoie de scouting, trebuie să umbli să cauți talente, să știi să lucrezi. Un astfel de antrenor este Milorad Perovic, secundul nostru. Dacă aș avea propria academie de baschet, el ar fi primul antrenor pe care l-aș aduce. Datorită lui, jucători ca Toth sau Milencovici au făcut pasul către prima echipă. Din păcate, poate peste un an va veni alt antrenor și le va spune, <Ia să vedem, știi? Aha, deci nu știi! Umătorul!>. Tinerii au nevoie de șansă, trebuie lucrat cu ei. Deci nu cred că e o legătură foarte mare între aducerea de jucători străini și creșterea propriei pepiniere. După cum spuneam, să ajungi să crești generații de copii în condiții optime ai nevoie de mult mai mulți bani și de o perioadă lungă, doar că la noi în țară, ce durează? Eu sunt foarte circumspect…La noi totul se schimbă de la un an la altul.˝

Secundul Milorad Perovic

Acesta continuă spunând că baschetul românesc este foarte jos. ˝Baschetul nostru la nivel european e cam aşa… Sunt primii, sunt ultimii, se trage linie și abia după aceea suntem noi. Și – din păcate – talente există, potențialul ar fi mare. Dar totul e degeaba dacă jucătorii nu sunt ajutați. Concepția, mentalitatea, sunt mulți factori care influențează nivelul scăzut al baschetului românesc. E adevărat că în baschetul european dacă nu ai bani, ești exclus din start și nu ai șansa să evoluezi într-o competiție precum Euroliga, dar, din păcate, un club din România este la ani distanță de o echipă de top din Europa, și dacă ți s-ar oferi șansa sa ajungi acolo, cu tururi preliminare, nu ai avea cum. Diferența e mare. Din toate punctele de vedere. Nu ai nici măcar o sală adecvată în țara asta. Din păcate, banul face diferența.˝

Revenind la BC Timișoara, Bogdan are numai cuvinte de laudă în legătură cu modul în care este organizat acest club. ˝Atunci când am venit la Timișoara nu credeam că vom ajunge aici. Chiar dacă n-am realizat nimic, deocamdată suntem sus și tindem să rămânem acolo. Văzând și ce s-a întâmplat în trecut, nu credeam. Dar ceea ce am întâlnit aici chiar m-a impresionat. La voi toată lumea pune suflet, toți din cadrul clubului și cei din familia asta a sportului bănățean sunt alături de noi, fiecare te ajută dacă ai nevoie de ceva. Toate astea te fac să te simți extrem de bine și de relaxat, încrezător. Pentru prima dată în cariera mea, în România, am ocazia aici, la Timișoara, să lucrez cu un club care știe ce vrea. Chiar dacă suntem și noi la început, lucrurile totuşi merg. În sfârșit văd și eu un ofițer de presă, o persoană care se ocupă cu relațiile cu persoanele implicate în sport, aici fiecare știe ce trebuie să facă. La Timișoara s-a creat și o tradiție deja. Lumea cunoaște baschet, s-a obișnuit și in ultimii ani cu performanțe, și are așteptări. Oamenii sunt înnebuniți după baschet, eu n-am văzut în viața mea ceea ce am văzut la partida noastră contra Clujului. Spre deosebire de alte locuri din țară, oamenii înțeleg sportul ăsta și încep să se identifice cu echipa. Foarte important este și faptul că mass-media nu promovează cum ar trebui acest sport. În publicațiile mari, baschetul, practic, nu există.˝

˝Aici, toată lumea e amabilă!¨

˝Ceea ce ne-a surpins iarăși plăcut în acest oraș este că toată lumea e amabilă. La început credeam ca oamenii vor ceva de la noi, pentru că erau prea de treabă. Dacă ți se înzăpezește maşina, vine o persoană și te ajută. La noi, la echipă, e la fel. A venit logodnica mea de la București, și cei de la club au trimis pe cineva cu mașina să o aducă de la aeroport, fără nici o obligație. La primul meci de aici, iarăși, am fost înjurat de ultrași, dar am primit foarte multe încurajări din partea oamenilor. Într-o zi mi-am uitat telefonul în Mall, m-am întors în ziua următoare și l-am recuperat. E altceva aici, se simte influența vestului. Suporterii la fel, simt pentru echipă, te susțin. În București, în afară de galerie, lumea merge ca la teatru.˝

Vis-a-vis de relația cu ultrașii, Bogdan Popescu își cere încă o dată scuze pentru incidentele din trecut și are un mesaj pentru aceștia. ˝Îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat în trecut cu suporterii, tocmai de aceea, atunci când am venit aici, mi-am cerut scuze public. Am greșit, am trecut peste o linie care nu trebuia trecută din partea mea și pentru asta îmi pare rău. Dar haideți să uităm odată, voi strigați pentru echipa pe care o iubiți și eu muncesc pentru ceea ce iubiți voi. Nu voi da niciodată înapoi pentru ceea ce iubiți voi. Tocmai de aceea cred că ar trebui să fim pe aceeași lungime de undă. Totuși, am văzut că majoritatea oamenilor mă susțin. Eu nu am avut niciodată nimic cu Timișoara, cu orașul, cu echipa, dar când am venit aici să joc, ca şi la formațiile la care am evoluat, am muncit pentru echipa mea. S-a întrecut limita, mai ales la acel meci cu Rapid, când sârbii noștrii s-au luat la bătaie, dar eu nu am participat la acel meleu. Încă odată, îmi pare rău pentru tot ce am făcut. Îi înțeleg şi pe ultrași, nici Badnjarevic nu e la fel de charismatic ca și Petricevic, dar e un tip care își face treaba. Ei ar trebui să își dea seama că nu vin la sală să cânte sau să mă încurajeze pe mine. Ei trebuie să vină pentru BC Timişoara, pentru oraș, pentru idealurile lor! Eu atâta timp cât voi evolua în culorile alb-violet, nicio părticică din corpul meu nu va da înapoi și voi apăra culorile până la ultima picătură de sudoare. Mă voi bate cu oricine, pentru că este clubul meu. Nevenind la sală, ei pierd din bucuria acestui sezon frumos. Ar fi bine, totuși, ca ei să reușească să treacă peste ce a fost și să fie și la Timișoara, ca în trecut, o atmosferă ostilă pentru adversari. Lumea trebuie să înțeleagă faptul că tot ce s-a făcut aici, este în interesul echipei. Că am fost adus eu, că a venit Badnjarevic, toate astea s-au făcut pentru a se aduce titlul în Banat.˝

Vor să aducă cupa!

˝Să sperăm că meciul cu Piteștiul a fost un accident și am învățat ceva din el. Ne pregătim intens de cupă și sperăm ca sâmbătă să sărbătorim. Mai ales dacă ne calificăm în finală, ar fi un dezastru să nu aducem cupa la Timișoara. Noi trebuie să jucam ca echipă, să punem în valoarea chemistry-ul dintre noi și atunci vom câștiga cu siguranță. Niciuna din schemele de joc ale adversarilor nu are nici o valoare dacă noi vom juca agresiv și vom pune presiune pe ei. Îmi doresc din tot sufletul victoria, mai ales că nu am câștigat nimic ca profesionist. Vreau și eu un tricou de campion. Va fi foarte greu și pentru antrenor să aleagă doar 4 străini pentru foaia de joc. Toți au câte un atu. Va fi o decizie grea, dar și pentru Oradea va fi la fel.˝

Despre Badnjarevic, Shone și Sarovic

˝Badnjarevic a adus un plus mare prin disciplină. Am mai avea nevoie de un singur lucru, și anume să știm să reacționăm atunci când nu ne merg schemele de joc obișnuite.˝

˝Shone e un băiat extraordinar. Înainte să vin aici, mă enerva cel mai mult din echipa Timișoarei, și asta pentru că se apăra cel mai agresiv. Așa e și acuma, se pregătește impecabil la fiecare antrenament, el nu știe să dea mai puțin de 100%. Din păcate, nu trece printr-un moment prea bun și simt că îl doare, și pe mine mă doare când îl văd că se frământă. L-am întrebat de ce nu încearcă să se transfere la o altă echipă din ligă unde ar putea evolua mai mult, dar el mi-a răspuns că aici e casa lui.˝

˝Sper ca Sarovic să își revină cât mai repede, pentru că mă simțeam excelent cu el în teren. E un jucător vital pentru noi.˝

Totuși, șanse minime în Liga Balcanică

˝În Liga Balcanică va fi foarte greu să ne calificăm mai departe. Suntem obligați să câștigăm toate cele 3 meciuri rămase, inclusiv partida de la Gilboa. Și dacă ne vom califica, va fi un ritm infernal în continuare. Am juca ca-n NBA, odata la două, 3 zile și, totuși, noi nu mai suntem atât de tineri.˝

Archie a fost aproape de NBA

˝Dominique Archie e de departe cel mai bun atlet din Divizia A. El a avut un mare ghinion pentru că s-a accidentat chiar atunci când avea șansa să fie selectat în NBA. Să sperăm pentru el că va reuși să ajungă acolo odata. Pe lângă partea sportivă, Dominique este și un om educat și liniștit. Îi place foarte mult la Timișoara, a și spus că dacă nu ar veni vreo ofertă din NBA, ar dori să continue aici.˝

Michael, jucătorul preferat

˝Jucătorul meu preferat a fost Michael Jordan. Chiar eram în America când încă mai evolua. Marele lui atu stătea în gândire. Știa să reacționeze incredibil în momente de presiune, avea un nivel de concentrare extraordinar.˝

3 mari baschetbaliști români

˝La nivelul baschetului românesc sunt 3 mari jucători alături de care am evoluat. Ar fi Căruțașu, care e cel mai titrat, Virgil Stănescu, care nu mai are nevoie de nici o prezentare și, firește, Ghiță Mureșan. Ghiță a realizat totul prin muncă, voință și perseverență. A pornit de pe câmp, a ajuns cel mai bun pivot din Europa și a evoluat în NBA. Până și la sfârșitul carierei, stătea și după antrenamente și arunca în plus la coș.˝