Baschetul feminin românesc n-a atins abisul joi la Timișoara, unde ”tricolorele” se înclinau cu 40:99 Ungariei, și nici duminică seară în Islanda, unde ”Acvilele” au cedat și cu 68:58 și au căzut pe ultimul loc al grupei preliminare, ci deja în luna august, la decesul junioarei absolvente Alessia Maria Raiciu la împlinirea vârstei de 18 ani, atunci când în mod subit Federația Română de Baschet nu s-a mai erijat cu impostură în mare ”expertă” și ”specialistă”, precum sfătos și grijuliu încurca rolurile și rata fatal diverse pase în 2020 și 2021, făcând cu inconștiență și iresponsabilitate pe epidemiologul de serviciu și vaccinologul. Căci în loc să dezvolte sportul cu mingea la coș, atrofiat în Carpați, F.R. Baschet a exersat la rândul său din martie 2020 absurdul implementării odioaselor ”scheme de tratament” din propaganda mincinoasei ”narațiuni oficiale” a farsei Stupid-19, cu tragice consecințe de rigoare, dovedindu-se a fi cu sârguință foarte activă în a aplica nocivele și toxicele botnițe pe chipul baschetului, și în general întreg tacâmul aberațiilor ”sistemului”, detrimentale sănătății fizico-psihice a celor din fenomen, dar devenind în schimb dintr-o dată mută, tocmai atunci când ar fi trebuit de fapt să dea niște explicații.
Baschetului românesc n-ai avea cum să-i ceri să apere ”tricolorul” în memoria Alessiei Maria Raiciu, a cărei tragică dispariție exact la împlinirea vârstei de 18 ani este implicit simbolică pentru accentuarea de dată recentă a genocidului având drept principală țintă ascunsă rasa caucaziană și pus în aplicare fiind sub masca bunelor intenții, căci asta ar echivala cu accesarea de către cei implicați a unui anumit nivel al conștiinței spirituale, ori chiar nu poți avea oarecare așteptări în acest sens.
Cât despre necesarele explicații, acestea se vor lăsa bineînțeles așteptate, inconștienței din 2020-2021, cu propăvăduirea oficială de către activista F.R.B. a unor ”scheme” dăunătoare și vătămătoare celor din fenomen, adăugându-i-se odată cu vara lui 2022 iresponsabilitatea asumării consecințelor, iar forul federal poate și musti în cloaca inconștienței și iresponsabilității, însă atunci este decedat moral.
Imagine de ansamblu în care eșecurile pe terenul de joc sunt banale detalii, din gama urmărilor firești, cauzalitate însă neînțeleasă de către incompetenții incapabili a face corelațiile de rigoare. Din nou, li s-ar solicita mult prea mult.
Forul federal să-și fi văzut din primăvara lui 2020 de ameliorarea decăderii baschetului românesc, și nu să fi făcut cu inconștiență și ignoranță jocul pervers la fentă al diversiunii Stupid-19, pretext având drept măr otrăvit înțeparea, ocupându-se de remiterea de comunicate oficiale care-i depășeau în totalitate atribuțiile, menirea și limitele cunoașterii.
Într-atât de intrat la apă fiind, baschetul românesc a ajuns să se fudulească aidoma prostului care nu e prost destul, ridicând cu un la fel de intens entuziasm precum ”în apărarea bunicii” și stindardul versiunii de compromis 3×3, și uite-așa, din aproape în aproape, rătăcirea busolei poate fi desăvârșită. Cu tatuaje pe braț care înseamnă de fapt și într-adevăr otravă în organism, cu capsări, dar mai ales într-o sublimă tăcere în jurul existențialului ”a fi sau a nu fi”.
Pe fondul căreia rezultatele de sub panouri devin doar banale amănunte, 68:58 pentru Islanda duminică seară împotriva ”tricolorelor” senioare ale României, diferență superioară celei cu care ”Acvilele” se chinuiau în noiembrie 2021 să treacă la București de insulare, cu 65:59.
România, de-acum chiar codașă a grupei preliminare de calificare la EuroBasket Women 2023, cu numai 215 puncte înscrise față de cele 239 ale islandezelor, în medie nici 54 de puncte marcate pe meci de către ”tricolore”.
Care au câștigat un singur sfert la Reykjavik, pierzându-le pe ultimele două, 15:15, 12:17, 19:18, 22:8, și cedând astfel unei ”Cenușărese” a grupei care se înclina joi cu 120:54 Spaniei, după ce încasa la începutul preliminariilor un similar 115:58 din partea Ungariei, tot în mijlocul Atlanticului.
Atât, doar două minute și o secundă a fost capabilă România, căutând reabilitarea după eșecul de joi din Banat cu Ungaria, să conducă în sfertul inaugural al meciului din Islanda, preluând o singură dată conducerea în primele 10 minute, remizate după ce ”tricolorele” reveneau de la 12:7 și egalau dintr-o aruncare liberă.
Într-atât de limitat valoric este baschetul carpatin încât fie și împotriva Islandei s-a văzut nevoit a se rezuma la o rotație de numai zece sportive, dintre care, foarte semnificativ, 4 au jucat peste 30 de minute fiecare, în vreme ce două baschetbaliste maximum 2:19 minute, doar 6 fiind marcatoarele învinselor, cu 4 dintre acestea contribuind la aproape 100% din totalul ”tricolor”, Vîrjoghe 21 de puncte, Ghizilă 16, Podar 10 și Vaida 8. Comparativ, micuța Islanda a avut mai multe autoare de puncte, șapte, ba mai mult, 7 dintre cele zece sportive utilizate au jucat mai mult de un sfert de oră fiecare. În frunte cu coșgetera Sara Run Hinriksdottir, marcatoare a 33 de puncte, în condițiile în care a lipsit doar 46 de secunde de pe teren.
Iar și românca Alessia Raiciu ar fi putut deveni vreo Hinriksdottir, dacă n-ar fi intrat din nefericire în sfera de influență a ”grijii” manifestate de FRB.
A cărei reprezentantă în micuța Islanda, naționala feminină de senioare, a înregistrat procentaje ale aruncărilor reușite inferioare celor ale injectării, 15 de două puncte din 43 de ”șuturi”, 4 ”trițe” din 18 încercări, astfel încât aproape o treime din totalul punctelor învinselor a venit de la ”libere”.
Însă întotdeauna poate fi și mai rău, iar cum românii au în sânge reflexul cu ”capra vecinului”, să le dăm satisfacție, în sensul că Macedonia, Finlanda și Albania chiar n-au câștigat deloc în câte 4 apariții în preliminarii, iar Bulgaria și Irlanda în câte trei, Suedia în două.
Și bineînțeles că va fi și mai rău, coșaveraj și mai șifonat în 9 și 12 februarie 2023, după reprezentațiile finale, acasă cu Spania și în Ungaria, selecționate ce vor lua calea turneului final. După ce ibericele au tranșat duminică și returul, acasă, cu 77:66, în urma unui 66:62 toamna trecută pe pământ maghiar.
N-ar mai fi chiar absolut nimic de zis, decesul la 18 ani al unei sportive clinic sănătoasă și aptă pentru efortul în regim competițional conform vizitelor medicale, o potențială viitoare mamă însă un zbor frânt, urmând a-i bântui câte zile de nimic vor avea iresponsabilii care au pervertit și baschetul, de la înălțimea sa, la nivelul unui miel la tăiat, musai cu botniță pe chip.
Banale amănunte cu care suflarea în rătăcire încă-și pierde vremea, România ajungea totuși să conducă și cu 5 puncte în sfertul secund, în cursul căruia era pe de altă parte în dezavantaj, preluând din nou conducerea cu 27:28 cu un minut și 7 secunde înaintea pauzei, care o găsea la conducere cu 5 puncte.
Islanda abordând partea secundă cu 7 puncte la rând, run de 7 cu Sara Run Hinriksdottir implicată, mijlocul sfertului 3 derulându-se sub pecetea echilibrului, la egalitate sau diferențe minime, căscată la 46:50 în ultimul minut al penultimului sfert.
Egalate din nou cu 6 minute înainte de final, româncele mai reveneau la 58:58 cu 3 minute și 26 de secunde înaintea încheierii întâlnirii, pierdută cu 68:58, run de zece al învingătoarelor. Naufragiu în Atlantic, deloc de mirare și mai nimic în comparație cu înecul moral din Bulevardul Basarabia. (foto: fiba.Basketball)
