România începe din februarie 2024 precalificările „Mondialului” din 2027, în rând cu alte 9 „buturugi mici” ale Europei, dar „Vulturii” sunt egalaţi de Luxemburg la Cluj cu 12:29 în sfertul 4, apoi învinşi în overtime. Efect al decăderii baschetului carpatin ca simplă piaţă de desfacere pentru importuri second-hand, eşantion fidel al rătăcirii mioritice

Din ultimul rând, cu Albania, Armenia, Austria, Azerbaijan, Elveţia, Irlanda, Luxemburg, Norvegia şi separatiştii kosovari abordează România încă din februarie 2024 şi chiar din primul tur preliminar precalificările unui turneu final mondial de baschet masculin programat abia în august-septembrie 2027, aşadar dintre outsiderii „buturugi mici”, efect al subminării voite în timp a sportului intern la panou în favoarea intereselor unei mercantile pieţe de desfacere de mâna a doua şi-a treia pentru mercenariatul „stranierilor” dominând numeric, ca apariţii şi minute jucate scena Ligii Naţionale, sugestiv fiind faptul că multipla campioană a ţării U-BT Cluj e calificată direct ca sfertfinalistă a EuroCup în special pe mâna celor importaţi, cu tot cu selecţionerul „Vulturilor” antrenor de club şi naturalizatul veteran Richard şi-n alb-negru şi-n „tricolor”, dar reprezentativa de seniori nu-i capabilă a trece acasă la debut în cele 40 de minute regulamentare de „Micul Ducat” luxemburghez ajungând-o din urmă la Cluj cu 29:12 în sfertul 4. 

Cea de-a XX-a ediţie a „Mondialului” masculin de peste mai bine de 3 ani şi jumătate e oricum un pod prea îndepărtat pentru baschetul românesc, deşi Qatar nu este tocmai la capătul lumii şi deşi finala la titlu a ultimului turneu din 2023 a fost o afacere europeană, Germania – Serbia, într-un sport inventat de nord-americani, dar reprezentativa de seniori a FRB se screme chiar până şi la abordabilul debut pe teren propriu în precalificările din 2024, sfeclit de la 20:17, 19:10 şi 16:11 în primele 3 sferturi de la Cluj cu micuţul Luxemburg, asta în pofida faptului că al treilea cel mai folosit component al „tricolorilor” şi chiar al doilea lor marcator în meciul de la ora 19, cu aproape 25 de minute jucate şi 10 puncte, este un veteran „stranier naturalizat” la a 35-a primăvară a vieţii sale, nord-americanul Patrick Richard, evoluând pe terenul echipei de club tocmai în aceeaşi BT-Arena în care „Vulturii” au fost ajunşi din urmă de „Micul Ducat”.

Care le-a spulberat aripile „tricolorilor” cu 29:12 în sfertul final, smulgând remiza, 67:67, cap de pod pentru depăşirea României, învinsă acasă în overtime cu 5:9, 72:76 ruşinos rezultat final.

Oglindire a contrastului între pe de-o parte dezgustătorul mercenariat de import de mâna a doua şi-a treia încuviinţat de FRB în Liga Naţională, pe o piaţă de desfacere second-hand a României prostituate din absolut toate punctele de vedere intereselor externe, dar şi-n toate domeniile de activitate, grăitor fiind şi aspectul că duminică U-BT Cluj îşi păstra pe acelaşi teren trofeul Cupei României prin a se baza în actul final pe 7 stranieri cu aproape 150 de minute cumulate în rotaţia celor 11 alb-negri, că doar era în joc… Cupa României, iar pe de altă parte neglijarea iresponsabilă şi inconştientă în timp a cultivării propriului sector juvenil, cu consecinţele de rigoare în bolta peste ani.

N-a fost niciodată România vreo mare naţiune baschetbalistă, fără o reală tradiţie şi în orice caz lipsită de glorie sportivă, dar nici n-a decăzut sub panouri precum în picajul postdecembrist al tranziţiei către nicăieri, neglijându-şi creşterea organică a propriei „pepiniere” în orbirea generată de mirajul vestic şi al banului, puternic influenţată şi impresionabilă sub auspiciile „visului american”, rătăcind calea şi ajungând a se axa pe naturalizaţi de peste Ocean spre apusul carierei, căci i-ai de unde nu mai sunt pe sportivii autohtoni.

Baschetul intern avându-i exact aşa cum i-a şi plămădit. Cu indiferenţă, pe fondul alterării conştiinţei spirituale.

Cine altcineva ar mai fi putut oare proceda în halul ăsta pe harta baschetului continental, decât cârpele cârpelor de români?

În consecinţă, absolut deloc de mirare că, până şi-n precalificările pentru EuroBasket 2025, totuşi ceva mai abordabile, dat fiind că sunt mai limitate, doar la un for continental, „Vulturii” României au fost nevoiţi a se lansa încă din chiar primul tur preliminar, laolaltă cu asemenea „buturugi mici” precum Albania, Luxemburg ori oarece separatişti de prin Balcani, fără însă a şi trece de cel de-al doilea, un al treilea tur preliminar constituind până şi acesta un… pod prea îndepărtat, nici vorbă despre preliminariile ulterioare propriu-zise, nici atât despre turneul final european în sine.

Cel „Mondial”, cu 32 de finaliste, e şi mai puţin atacabil de către exponenţii în teren ai Federaţiei Române de Baschet, pentru „Vulturi” devenind o problemă a juca pe teren propriu în debutul precalificărilor între „buturugile mici” cu alde Luxemburg, întrecută cu chiu cu vai în preliminarii anterioare, revanşată pe final la Cluj, vot de blam pentru FRB cu ale sale strategii tipice din sângele naţiei.  

Eşecul cu Luxemburg însă nu surprinde, ci vine ca o confirmare a consecinţelor fireşti în baza resortului cauză – efect, ca urmare a „relelor seminţe” plantate sistematic postdecembrist în prădarea controlată spre îndatorare sub forma „tăierii întregii ţări la fier vechi”, inconştienţă a complicilor duşi de val pe pilot automat căreia nu i-a scăpat deloc nici sectorul juvenil al lumii arenelor, sport devenit vehicul utilitar pentru interese meschine de grup, incompatibile cu viziuni măreţe pe termen lung.

Ajungându-se la ceea ce s-a şi ajuns de ceva vreme, iar seri de 21 februarie 2024 precum pe Someş au mai fost şi vor mai şi fi. 

Inevitabil, pentru că lenevia intelectuală şi zona fortificată de confort sunt într-atât de potente pe fondul limitării conştiinţei spirituale în actuala societate mioritică rătăcită, încât nici Zeiţa Fortuna nu mai zâmbeşte celor nevrednici. 

Pe meleaguri carpatine au fost trădaţi patrioţi oameni de stat, e în sângele naţiei cu ADN-ul de mirul lumii, darmite o biată ramură sportivă de import, devenită afacere lucrativă pentru aceleaşi importuri în cel mai bun caz second-hand, înregimentate tocmai din fondurile publice, dări invariabil tocate în general anapoda în societatea carpatină, ce ar prinde net mai bine cultivării sectorului juvenil. 

Dar până şi elemente second-hand din străinătate se dovedesc a fi mai competitive dat fiind în ce hal a tot fost neglijată în timp creşterea „pepinierei” interne, ajungându-se treptat spre fundul sacului, cu semnalmente de tipul unor asemenea înfrângeri acasă cu alde Luxemburg, la ora unor teste cât se poate de semnificative, elocvente, grăitoare şi sugestive, atunci când „Vulturii” îşi desfac ei de ei aripile, fără aportul zecilor de minute rezervate constant şi consistent în campionat importurilor pe bine unsa uşă rotativă.

Din lăcomia şi interesul sclavilor banului, care au încuviinţat osificarea în timp a unui sistem detrimental adevăratelor interese ale baschetului intern în întregul său, înfrânându-i dezvoltarea organică, s-a ajuns la un recul în formă continuată greu de stopat, manifestat şi sub forma axării vreme de 25 de minute pe un naturalizat în vârstă de 34 de ani, autor şi a 10 puncte dintre cele 72 ale „Vulturilor” doborâţi.

Naţie tributară formelor fără fond, plină ochi de închipuiţi farisei plini de sine cu jalnice seturi de valori şi pentru care „a da bine”, a se împăna, a fi „mai şmecheri”, „scule” şi „importanţi” au prioritate în faţa fireştilor interese colective, umbrite de prim-planul alocat răspândirii falselor impresii şi salvării aparenţelor, România nici n-are cum să exceleze în sporturi de echipă, dat fiind gravele limitări în planul conştiinţei individuale şi colective, al mentalităţii şi caracterului duplicitar – „dur” în aparenţă, faptic moale, lipsit de voinţa necesară schimbării radicale în faţa evidenţelor implacabile ce ţin de perseverarea în eroare. Greşeala fiind umană, dar insistenţa în eroare, diabolică. 

Baschetul masculin intern, captiv mental unui statu-quo defetist, fiind eşantion fidel al stării de rău la nivel societal.

Un frumos sport trădat prin complicitate din meschine interese de grup pe termen scurt şi în absenţa unei viziuni ample, în consecinţă culegându-se cioburile, şi chiar îşi merită soarta la cât se tot complace în marasmul corupţiei morale a întreţinerii unei absurdităţi, căci chiar trădată a tot fost această disciplină în Carpaţi, doar pentru a întinde mereu covorul roşu sub unele buzunare ce ar fi fost mai bine ţinute la graniţă, iar banii investiţi în fiii patriei.

Însă la asemenea trădare în sânul fenomenului acţionând în regim de grup de interese, rod al laşităţii şi lichelismului, răsplata sub forma inexistenţei atragerii satisfacţiei când îi arde buza mai tare pe cei interesaţi. 

Satisfacţia fiind invariabil de partea oponenţilor, ultimii demascând slăbiciunile cronice ale sportului în 5 din Carpaţi fiind luxemburghezii, la Cluj, unde li s-a lăsat întredeschisă uşa pentru a preda o lecţie.

Şi va învăţa oare România ceva?   

Ni-cio-da-tă.

Ca urmare a gravelor carenţe în ale mentalităţii mioritice, cel mai greu de schimbat. Imposibil, dovada perfectă fiind reliefată prin prisma risipirii printre degete, acasă, cu Luxemburg şi nu cu alde Bulgaria, Ungaria ori Serbia, a unui avantaj de 23 de puncte. 

Ceva simptomatic, dat fiind creşterea într-un asemenea climat alterat precum al arenei interne. Mustind în minciună, mult plăcându-i „sistemului” a se minţi frumos şi duios, cu sfertfinaliste de EuroCup pe mâna importurilor, fudulie mare, mon cher!, chelului, tichie de mărgăritar, deconspirată la ora adevărului, când vine rândul „Vulturilor” a fi luaţi la bani mărunţi.

Cu 7 străini în rotaţie, multipla campioană a ţării e „zmeu” chiar şi internaţional, mascând însă gravele lacune ale unui baschet carpatin arogându-şi un lux artificial şi peste mână, măşti căzute atunci când stranierii nu mai sunt în teren pentru a face jocul, precum în Liga Naţională pe care cu îngăduinţa „preşurilor” mioritice o domină numeric şi ca minute sub panouri. 

Iar numai România nu şi-a valorificat avantajul terenului propriu la prima strigare, căci în rest Austria – Armenia 106:91, Elveţia – Azerbaijan 72:53 şi 83:76 în defavoarea Irlandei pe terenul separatiştilor ilegitimi din Balcani.

Asta-i compania în care se ţine FRB, acesta fiind nivelul real la care activează, cu alde provincii separatiste şi în general „buturugi mici” din 8 naţii invariabil mult mai puţin numeroase în ceea ce priveşte populaţia. 

Zeci de milioane cea a României, impotentă a selecţiona un colectiv suficient de competitiv de 12 sportivi într-un joc de echipă pentru a trece acasă de Luxemburg. Individualismul şi egoismul oportunist din ADN-ul naţiei, nedemnă şi lipsită de integritate, fiind în contradicţie cu spiritul colectiv necesar unor asemenea provocări, „trompetele” din Carpaţi fiind inevitabil adulmecate de cei cu picioarele pe pământ.