România, praf în Divizia B europeană U20: băieţii, 40:96 în Bosnia, fetele, 9 eşecuri din 9!

Alţi nori tare negri – oare pentru a câta vară!?! – pe cerul baschetului juvenil-tineresc al României, responsabilii sau mai bine zis iresponsabilii de dezastrul participărilor internaţionale ale „tricolorilor” în întrecerile continentale de eşalon secund, căci în Divizia A nu se urcă iar de Mondiale nici nu poate fi vorba, trebuind să-şi care zilnic palme pentru catastrofalele efecte cu anii ale absenţei unei strategii coerente întru coordonarea pe alte baze a sistemului de copii şi juniori sub panourile carpatine.

 

 

Baschetul juvenil românesc e a cincea roată la căruţă iar rezultatele internaţionale sunt cel mai bine reliefate de spusele lui Bogdan Popescu, revenit între timp la BC Timişoara, în cursul unui interviu acordat Sporttim în prima sa perioadă în alb-violet, şi anume că „sunt ultimii, se trage linia, şi abia apoi e şi România”, fapt de necontestat şi prin clasarea reprezentativei sub 20 de ani a României în coada ierarhiei Diviziei B de 10 naţiuni a Campionatului European ce se încheie astăzi la Sofia, unde „tricolorele” au încasat şi a noua înfrângere din tot atâtea apariţii, 47:75 (26:37) cu Germania, pe sferturi 17:17, 9:20, 7:25, 16:13, meci în care timişoreanca Dora Ardelean, de la CSŞ Bega şi BCM Danzio, a reuşit 4 puncte şi 5 recuperări.

Acest nou eşec al fetelor, aşadar pe locul 26 într-o ierarhie generală la nivel continental la nivelul de vârstă sub 20 de ani, vine după ce ieri reprezentativa masculină U20 a României a capotat lamentabil în faţa gazdei Bosnia şi Herţegovina, la Sarajevo, în cea de-a treia apariţie la turneul Diviziei B de 12 echipe a Campionatului European, un 40:96 (26:60) în linie cu teribila înfrângere suferită nu de mult şi de seniori în Bosnia şi Herţegovina, în preliminariile europene. Adunaţi la reperele eşecului fetelor la U20 în faţa bosniacelor, săptămâna trecută, în competiţia paralelă a Diviziei B de la Sofia, 53:112, şi va rezulta un umilitor… 93:208.

Eroarea federală, sub presiunea lobby-ului exercitat de prim-divizionarele Ligii Naţionale, mai ales cele masculine, de a insista pe un import masiv de jucători străini în loturile grupărilor din elită, import ce se anunţă a fi estompat cu îngrădiri nesemnificative de la an la an, este complet detrimentală creşterii de tineri jucători autohtoni valoroşi, mai toate resursele de capital scurgându-se spre plata salariilor baschetbaliştilor de peste hotare şi nu în favoarea stimulării unor centre şi şcoli de baschet, cu antrenori bine instruiţi şi motivaţi.

Într-adevăr, există o oarecare emulaţie numerică în ceea ce priveşte participarea copiilor din ţară la categoriile incipiente de vârstă ale piramidei juvenile a FRB, dar disfuncţiile sistemice ţinând de criteriile de selecţie şi sistemele competiţionale, de ruşinoasa remunerare cu ţîrîita a antrenorilor de la copii şi juniori, de modalităţile de instruire şi de promovare coerentă de la o grupă de vârstă la alta, de mizeriile luptei cu orice preţ şi prin orice mijloace pentru rezultat, se răsfrâng negativ la ora necesarului pas de la juniori şi tineret spre seniorat, când şi aşa cluburile prim-divizionare manifestă mai degrabă alte priorităţi decât de a susţine necondiţionat soarta generaţiilor absolvente.

Baschetul românesc îşi fură anual căciula într-un veritabil cerc vicios, încercând să păstreze aparenţele şi să ascundă mizeria sub preş, fard însă spulberat la ora înfrângerilor la scor în faţa reprezentantelor unor federaţii care sprijină nu doar declarativ şi de ochii lumii piramida juvenilă.

Iar apogeul ridicolului în baschetul mioritic este anual atins la tradiţionalul All Star Game, mult circ pe pâine cu tot tacâmul unor asemenea evenimente, de la spoturile de lumină pentru intrarea în scenă a vedetelor, de regulă jucători non-comunitari, şi până la reprezentaţiile majoretelor, risipă fără substanţialitate care ar putea fi mult mai bine recanalizată pentru susţinerea copiilor şi juniorilor şi a antrenorilor din sistemul juvenil.

La ora respectivelor apariţii-spectacol se bate asurzitor toba, ruşinoasele eşecuri europene fiind în schimb trecute aproape complet sub tăcere şi pentru simplul motiv că baschetul autohton nu este nici pe departe în aceeaşi măsură în atenţia mass-media precum fotbalul de exemplu, iar cel juvenil nici pe-atât. Ceea ce nu înseamnă, desigur, că respectivele înfrângeri la scor n-ar avea o mai mare importanţă şi semnificaţie.

Însă chiar dacă mizeria baschetului românesc scapă sub radarul autohton, rezultatele internaţionale nu mint, oricât de mult s-ar încerca ignorarea lor, căci adevărul – nu-i aşa!? – supără şi doare cel mai cumplit, chiar şi de te-ai sforţa să-ţi abaţi privirea şi să-nchizi ochii. Degeaba.

Revenind la concret, dacă Divizia A a categoriei U20 băieţi se dispută în aceste zile în Creta, cu 20 de naţiuni la start, în schimb Divizia B e găzduită până în 20 iulie de Sarajevo, unde românii au debutat cu succes, 70:58 cu Estonia, cedând apoi lusitanilor, cu 64:82, iar sâmbătă gazdelor, cu sus-amintitul 40:96, ceea ce le-a subţiat deja şansele de accedere în elita categoriei.

Şi mai trist la fetele sub 20 de ani, fără succes în 9 apariţii în Bulgaria, gazdă în faţa căreia România a cedat sâmbătă cu 37:70, marcând cele mai puţine puncte într-un joc, chiar mai puţine decât în zdrobitorul 41:82 cu Ungaria. De fapt, „tricolorele” au înscris cel mult 57 de puncte, în eşecul cu Israel, încheind ultimele, cu coşaverajul 414:690, în vreme ce Germania şi Ungaria, cu câte o înfrângere, respectiv Portugalia, cu două, s-au calificat de pe podium în Divizia A. Care îşi desemnează astăzi la Udine medaliatele europene, după ce în semifinale a fost Franţa – Serbia 50:44 şi Spania – Italia 64:46, cele mai merituoase selecţionate din totalul celor 16 ale elitei feminine la U20.

* Timişoara şi Oradea vor găzdui începând de joi Divizia B a Campionatului European de baschet feminin sub 18 ani, cu punct final în 27 iulie, Sporttim urmând a anticipa întrecerea şi printr-o revenire pe marginea inacceptabilei bătăi de joc în privinţa recentei vopsiri a suprafeţei de joc în sala „Constantin Jude”, gazdă a 34 din totalul celor 62 de partide.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 5 = patru

 


Ultimele articole din categoria Baschet: