”Acvilele” baschetului feminin românesc au fost doborâte în această seară în sala ”Constantin Jude” chiar mai necruțător decât la debutul preliminariilor EuroBasket Women 2023, atunci cu 107:52 la Almeria de către Spania pe 14 noiembrie 2021, ”tricolorele” fiind înfrânte în întâlnirea de la ora 18 cu Ungaria la finele turului în grupa patrulater de calificare cu 40:99 (14:56), în condițiile în care maghiarele, rulând uniform întreg efectivul – cel puțin peste 11 minute în cazul celei mai puțin jucate baschetbaliste, și-au permis luxul de a rata nu mai puțin de 20 de aruncări de la distanță din totalul ”festivalului” de 30 lansate, dar și nu mai puțin de 8 aruncări libere. Cu alte cuvinte, deficitul ar fi fost chiar cu mult mai copleșitor pentru gazde.
România a pierdut lamentabil joi seară la Timișoara meciul acasă din acest an în preliminariile turneului final al Campionatului European de baschet feminin de anul viitor, în care nici pomeneală să se califice alături de alte 13 naționale, pe de altă parte Ungaria arătându-se a reveni în cadru, după absența de la precedentul turneu final, din 2021.
Detașându-se fără replică în primele peste 8 minute, la 0:25, selecționabilele lui Szekely Norbert și-au ușurat misiunea în deplasare, repetând cu succes pentru întâlnirea favoritei Spania duminică la Huelva, iberice care în noiembrie anul trecut se impuneau cu 62:66 în disputa tur din Ungaria.
”Galbenele” României n-au reușit să scuture plasa coșului decât abia în penultimul minut al sfertului I, prin Podar, 2:25 cu 83 de secunde înaintea încheierii primei pătrimi a partidei, tot Podar stabilind scorul sfertului inaugural cu 4 secunde înainte de final, 4:32.
Meci deja jucat, fără istoric, punându-se doar problema scorului, limitat de numeroasele ratări ușoare ale Ungariei, care a rulat uniform întregul lot, între cele aproape 22 de minute jucate de Kiss Virag și peste 11 în contul lui Kiss Angelika, excepția care confirmă regula fiind asigurată de Dubei, 26 de minute în teren, în vreme ce România a dovedit că n-are un colectiv ci urmele unei echipe, 5 din totalul celor 12 componente jucând cel mult 9 minute fiecare, unele doar unul-două minute.
Profund deficitară în sporturile de echipă și tot mai deficitară în acest sens dat fiind lipsa spiritului colectiv, manifestată așadar și în lumea arenelor pe fondul gravelor lacune de caracter ale unei nații cu sămânța alterată, cu un nivel scăzut spre foarte scăzut al conștiinței individuale și de grup, cu mentalități defetiste, nație pervertită într-un hedonism exersat de o sumedenie de egocentrici extrem de egoiști și individualiști, România n-are pur și simplu cum să fie performantă și competitivă dat fiind atitudinea de ansamblu și în particular, un rezultat rușinos precum cel al ”tricolorelor” la Timișoara venind ca o consecință firească a minusurilor ce se adâncesc în dreptul unei populații mediocre, trecând prin viață precum gâsca prin apă, mereu mințindu-se frumos.
În rândurile acestui cotidian nu s-a utilizat în toți acești ani cuvântul ”umilit” când a venit vorba despre învinșii unei întreceri sportive, și nu este folosit nici în acest caz, dar mai apăsătoare decât povara handicapului de pe tabela de marcaj este constatarea că, în ultimele secunde ale întâlnirii, pe fondul ratărilor în serie ale rezervei Kiss Angelika de la linia de libere, ratări fără de care Ungaria ar fi bătut suta, nereușitele tinerei maghiare erau întâmpinate cu urale din sectorul juvenil al fetelor susținându-le pe ”Acvile” cu glasuri cristaline.
N-au respectivele fete nici cea mai mică vină că astfel au putut proceda, totul ținând de cultura sportivă și educația generală ce le pot fi insuflate într-o nație cu metehnele pomenite mai sus, nație cârcotind la ”capra vecinului”. Ce modele de viață să și aibă noile generații într-o țară care pur și simplu își urăște elitele veritabile?!
Iar argumentul criteriului de vârstă în cazul celor 12 selecționabile pentru meciul de la Timișoara, invocând subtil drept scuză frăgezimea tinerească a reprezentativei ”tricolore”, nu stă deloc în picioare în termeni comparativi cu media de vârstă a internaționalelor maghiare – cu nici măcar un an mai ridicată în ansamblul întregului efectiv decât cea a României, doar media de vârstă a principalelor câte 5 baschetbaliste jucate cel mai mult joi seară fiind supraunitară în același raport, cu puțin peste un an fiind mai mature sportivele Ungariei care au evoluat mai mult, și anume Dubei, din generația 1997, Kiss Virag (1998), Studer (1998), Goree (1993) și Lelik (1999), decât, tot în ordinea descrescătoare a minutelor jucate, Ardelean (1994), Ghizilă (1997), Panait (2005), Podar (1998) și Armanu (1998). Într-adevăr, junioara Miky Panait a jucat 27 de minute, Laura Vaida, din generația 2001, fiind folosită și ea 22 de minute, însă celelalte 3 componente născute după anul 2000 ale ”Acvilelor” abia au fost utilizate, Nan (2001) 9 minute, Pop (2002) două minute iar Pricop (2005) unul, în vreme ce maghiarele Dombai (2002) și Kiss Angelika (2001) au jucat 15 respectiv 11 minute, fără a mai pune la socoteală că jumătate din lotul vizitatoarelor a fost alcătuit din reprezentante ale generațiilor 1998 și 1999 – câte 3 fiecare, doar pe jumătate în componența ”tricolorelor” din aceiași ani, Armanu și Podar din 1998, Vîrjoghe din 1999.
Deșertăciunea este într-atât de mare în această nație cu busola dată peste cap, care și-a dat pe nimic puterea, identitatea de grup și toate cele, încât efectele rezultante și din arena sportivă internațională sunt cât se poate de firești, nimic de mirare. O normalitate, pe fondul ignoranței, superficialității, indolenței și indiferenței ce mustesc în mentalul individual și colectiv, iar în spațiul carpatin circulă vorbele ”prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul”.
Restul sunt amănunte, insignifiante detalii sub apăsarea întrebării ”Dar ce-i cu ADN-ul acestui popor?” E de rău și nu-i nație mai mizerabilă sufletește decât asta românească în lungul și latul Europei.
Nu-i treaba Ungariei, învingătoare pe linie pe sferturi cu 4:32, 10:24, 14:18, 12:25, vizitatoarele abordând ultimele zece minute la adăpostul unui avantaj elocvent, 28:74. Și să nu fi fost un run ”tricolor” de 5 puncte pe fondul relaxării oaspetelor spre final, de la 33:87 la 38:87, handicapul ar fi fost și mai zdrobitor.
Este vorba însă doar despre consecințele unei stări generale de fapt în curbura Carpaților, iar ”pozitivii” care vin cu argumentele ”supreme” ale reușitelor excepțiilor care confirmă regula, precum Popovici ori Halep, anumite echipaje din canotaj și kaiac sau în tenisul de masă și scrimă – cu mențiunea că nu doar cariera în natație la seniorat e tare lungă, dar mai ales viața e foarte lungă, le place și acestora tare mult să se mintă frumos.
România – Ungaria 40:99 la Timișoara este o mostră perfectă a tragediei conștiințelor din sportul românesc și societatea mioritică în general, este neputința orchestrației într-o nație care și-a rătăcit reperele morale, principiile, etica. Bazele sunt putrede iar urmările sunt cât se poate de firești, vina fiind colectivă, inclusiv a presei, lamentabilă în incapacitatea sa de a discerne binele de rău și de a-și exercita cum se cuvine menirea pe care o are.
Cât despre cei din fenomen, acestea sunt limitările, iar totul pleacă de la nivelul conștiinței spirituale, un nivel extrem de limitat, și silabisim, con-ști-in-ță, la asemenea for federal cu ale sale evidente neputințe, și un întreg lanț al slăbiciunilor, la care se înhăma bunăoară și actualul antrenor al timișorenilor, Dragan Petricevic, cândva selecționer al ”Acvilelor” în 2017-2019. Toți au contribuit în felul lor la perpetuarea unei stări detrimentale de fapt, într-o indiferență și ignoranță generale, numai să curgă acolo un salariu, tot înainte cu neobrăzare, nerușinare și nesimțire, fără a onora postura privilegiată de care aveau parte.
La stadiul culegerii cioburilor, în fața unei tribune timișorene mai degrabă goală pentru o întâlnire oficială România – Ungaria în preajma graniței comune, tot ce s-a putut constata e că maghiarele au marcat cu întreg efectivul, cu excepția care confirmă regula, Horvath, pe când de la învinse au înscris mai ales Armanu – 9 puncte, și Podar respectiv Vîrjoghe câte 8, bănățeanca Dora Ardelean reușind două între cele 8 autoare de puncte ale ”Acvilelor”.
Bine că au un nume de scenă interesant și impresionant, la asta cei de la centru fiind maeștri de ceremonii, parte a tuturor exercițiilor de PR ale Federației Române de Baschet, disperată a salva în fel și chip aparențele sub vălul falselor impresii, dar realitatea e că atât poate momentan furniza pe teren propriu naționala feminină, 11 reușite din 46 de aruncări de două puncte și 4 din 17 de la distanță, noroc cu cele 6 ”libere” transformate din totalul celor 7. Doar amănunte.
Coșgeteră a meciului, Kiss Virag cu 24 de puncte, Cyesha Goree semnând un double-double pentru maghiare, 12 recuperări și 10 puncte, iar Reka Lelic reușind cele mai multe pase decisive, 5, dar și intercepții, 4. De fapt, nu mai puțin de 59 de recuperări au reușit vizitatoarele.
Coșmar curat, perceput ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, măsură a intensificării spălării pe creier. Cârpe ”de bine” în loc de ființe integre.
