Baschetbaliștii alb-violeți ai Timișoarei au învins sâmbătă după-amiază la Subotiča într-o întâlnire internațională de verificare din perioada de pregătiri, impunându-se la limită în fața formației gazdă, după ce cu 24 de ore înainte elevii lui Dragan Petricevic pierdeau la Szeged ca urmare a unui coș primit cu 6 secunde înainte de final, la egalitate de puncte.
SCM OHMA MozzartBet Timișoara a fost protagonistă vineri și sâmbătă a unor echilibrate întâlniri amicale în Ungaria și Serbia, înregistrând aceleași rezultate precum cu o săptămână înainte, atunci la primele două meciuri jucate în pregătiri, și tot peste hotare, mai întâi pierzând sâmbăta iar apoi revanșându-se duminică pe terenul aceleiași formații din Kecskemet.
Și de astă dată, după un eșec cu 86:83 vineri la Szeged, bănățenii au învins sâmbătă de la ora locală 17 în Serbia, unde au dispus cu 74:75 de MKK Spartak Office Shoes, gazdele din Subotiča fiind în avantaj la pauză cu 47:33.
Timișorenii au câștigat sfertul inaugural cu 19:21, l-au pierdut pe cel de-al doilea cu 28:12 și l-au adjudecat clar pe cel de-al treilea cu 4:19, încheindu-l la egalitate pe ultimul, 23:23, ceea ce i-a menținut în avantaj, 74:75. Întâlnirea din Serbia a fost adăugată pe parcurs în programul partidelor de verificare ale bănățenilor, care au jucat în compania unei nou-promovate în acest an în prima ligă a vecinilor de la sud-vest.
Ce urmează?
Ediţia din acest an a Cupei Timişoara se va desfăşura în perioada 16-17 septembrie, sub forma unui patrulater la care au confirmat prezenţa BC CSU Sibiu, KK Vrsac şi KTE-Duna Aszfalt Kecskemét, grupare maghiară care întoarce astfel invitaţia după ”dubla” directă din Ungaria de săptămâna trecută.
După care, primele meciuri oficiale, sub forma turneului de la Zabok, în Croația, unde alb-violeții vor disputa două jocuri din Grupa D a competiţiei internaționale regionale Alpe Adria Cup, în 22 septembrie împotriva gazdei KK Zabok, iar în ziua următoare cu KK Rogaška (Slovenia).
Ulterior, startul următorului sezon baschetbalistic intern, în jurul datei de 28 septembrie, cu un meci acasă împotriva formației CSM Focşani, contând pentru prima etapă din Conferința ”B” a Ligii Naţionale. Apoi alinierea și în preliminariile Cupei României, în triunghiularul de la Sibiu.
Programul rundei inaugurale și componența Conferinței B, pe coloana clasamentului secţiunii Baschet. (foto: mkkspartak.rs)