SCM Timișoara, alt triumf confortabil, cu gestionarea resurselor

Baschetbaliștii Timișoarei au jucat în această seară al patrulea meci de campionat începând de duminică și au revenit dezinvolt pe căi victorioase, depășind una dintre cele două trupe cu cele mai puține succese în Liga Națională. Învinși luni la Oradea și joi acasă de finalistele Cupei României, alb-violeții s-au putut regrupa în sala ”Constantin Jude” în fața outsiderilor din Miercurea Ciuc, pe care i-au întrecut la câte 8 puncte în primele două sferturi și 9 în cel de-al treilea, temperând apoi ritmul și gestionându-și resursele pentru întâlnirea mai dificilă de duminică de la ora 18 cu CSM Focșani 2007.

CS SCM Timișoara s-a detașat și la 25 de puncte în meciul acasă de la ora 19 cu CSM VSKC Miercurea Ciuc, în compania căreia și-a exersat schemele și traseele, fără a fi condusă absolut deloc și având posibilitatea de a repeta succesul categoric repurtat duminică la Oradea împotriva celeilalte echipe cu numai două victorii, cea din Constanța, însă respectivul 81:57 din weekend nu și-a găsit corespondent și în desprinderea pe propriul teren în condițiile în care ”violeții” au păstrat ceva puncte și pentru mâine seară, contra vrâncenilor, categoric depășiți tot astăzi în turneul de pe Bega, de la ora 16, de CSM CSU Oradea, cu 83:59.

De fapt, bihorenii au repetat și ieri pentru turneul Final4 de la Tel Aviv din cupele europene prin a trece cu 92:56 de harghiteni, baschetbaliști din Miercurea Ciuc care n-au făcut față nici în această seară, în fața gazdelor, detașate cu 21:13, 28:20, 27:18, 17:25.  

În cinciul de start Mocrițchi, Mijajlovic, Brown – cpt., Gajic, Komatina, timișorenii s-au desprins clar până la pauză la 49:33, Dragan Petricevic alocând pe parcurs mai multe minute unor componenți care au jucat mai puțin în decursul sezonului și reducând din prezența pe teren a unor sportivi de bază, dat fiind programul recent, duminică – luni – joi, dar și întâlnirea de mâine, cu vrâncenii.

Astfel, Gajic și Mijajlovic, altfel omniprezenți, au jucat numai 24 respectiv 13 minute, iar Komatina 11, ceva mai mult decât joi apărând Sherwood Brown la a doua sa prezență după revenire, 19 minute, față de cele 15 de alaltăieri, dar totuși puține în comparație cu aportul său de-a lungul sezonului, în general cu peste 35 de minute pe meci, semne ale gestionării resurselor din efectiv. A fost implicit rândul altora să joace mai mult, Robert Schipor intrând de exemplu 20 de minute de pe bancă – maxim pentru timișorean în Liga Națională, iar Pesakovic 21, Mirkovic 22 de minute, Lazar 24 iar Dragoste chiar 27. N-a fost utilizat în schimb pivotul Olah, dintre învingători mai jucând Mocrițchi, aproape un sfert de oră, iar Banciu 4 minute.   

A rezultat o victorie fără dubii, conturată printr-un joc combinativ și fără a căuta prea mult încercările de-afară, coșgheter fiind căpitanul Brown, autor al unui double-double, cu 21 de puncte inclusiv din 4 ”trițe” și 12 recuperări, capitol la care ”Leii” au dominat cu 36-29, iar centrul Laszlo Lazar înscriind 20 de puncte, cu 6 recuperări.

Cei doi au marcat aproape jumătate din totalul alb-violeților, 93:76 (49:33), gazde deschizând scorul de la distanță în minutul 3, prin Gajic, iar tot el majorându-l din libere un minut mai apoi, după care Brown a înscris 8 puncte în sfertul inaugural iar Komatina, Lazar, Mirkovic și Pesakovic câte două fiecare, 21:13 în primele 10 minute în care au mai avut de câteva ori maximul de 8 puncte avans și în care a mai intrat și Dragoste.

Ciucanii s-au apropiat în sfertul al doilea, prin Șerbănescu la numai 3 puncte iar apoi prin Laszlo la 4 puncte, la fel și prin Shepherd, chiar de 3 ori consecutiv, 30:26 pentru bănățeni după 14 minute, redesprinși apoi prin Lazar, Pesakovic și Gajic cu un run de 7 puncte și stabilind cea mai mare diferență a primei jumătăți cu punctele dinaintea pauzei, Mijajlovic din libere și Brown în ultimul minut, 49:33.

Cu Dragoste, Pesakovic, Mirkovic și Lazar intrați pentru partea a doua, SCM a conservat avantajul într-o primă jumătate cu puține reușite a sfertului 3, distanțându-se apoi cu un run de 6 puncte pe mijlocul sfertului, 65:41 prin Mirkovic.

Iar gazdele încheiau mai bine și acest sfert, coșul lui Banciu în ultimele 10 secunde consfințind diferența maximă a partide, 76:51 în minutul 30. Victorie asigurată, ultim sfert fără istoric, adjudecat de harghiteni, de la care 5-ul de bază a jucat minim 30 de minute fiecare, în frunte cu Shepherd, chiar 35, mai puțin căpitanul Corpodean, 26, ca principal marcator al învinșilor, cu 19 puncte, Șerbănescu reușind 18, Shepherd 15 iar Alston 14

De la timișoreni și Pesakovic – 16 puncte, Gajic 14, Mirkovic 10, Dragoste 5, Komatina, Mijajlovic și cu Banciu câte două iar Schipor unul.

Ultimele rezultate din LNBM, programul viitor și clasamentul, pe coloana datelor tehnice.

 

 

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × trei =

 


Alte articole legate de acest subiect: