SCM Timișoara cedează acasă sferturile 1 și 3 și e condusă cu 4 puncte la mijlocul ultimului, dar învinge Sibiul: 73:69 (41:35)

SCM OHMA Timișoara s-a impus cel mai adesea la scor pe teren propriu în acest campionat, cu o excepție, contra constănțenilor, pe care i-a depășit la limită, însă în această seară a avut nevoie de coșurile lui Mirkovic din ultimele 25 de secunde pentru a se redesprinde de BC CSU Sibiu, care egala în ultimul minut din ”liberele” lui Blake. Întrecuți cu 17:19 în sfertul inaugural dar și cu 12:18 în cel de-al treilea, ”violeții” au replicat de fiecare dată, 24:16 și 20:16, redresându-se în ultimele nici 5 minute de la 61:65 la 69:65 în penultimul minut, suficient pentru a dispune de ardeleni: 73:69 (41:35).

Cu Nikola Gajic 38 de minute pe teren, autor a 28 de puncte dar și al unui double-double, cu 11 recuperări, CS SCM OHMA Timișoara a înfrânt în cele din urmă rezistența dârză a celor de pe Cibin, toți cei 10 baschetbaliști îndrumați de Petricevic înscriind măcar o dată, Mirkovic și Olah câte 12 puncte fiecare în 25 respectiv 22 de minute jucate, Strong 9 puncte în 25 de minute însă și 5 aruncări ratate de două puncte respectiv toate cele 3 de la distanță, Talton și căpitanul Komatina câte 7 puncte în 28 respectiv 21 de minute în joc, Pettrescu 3 puncte într-un sfert de oră, Lilov la revenire două puncte în 11 minute iar Schipor și Mocrițchi câte unul fiecare. 

N-a fost spectaculos, nici precizia aruncărilor n-a fost de nivelul primei divizii, în special a aruncărilor de la distanță, 6 reușite din 23 în dreptul timișorenilor, 5 din 20 la sibieni, însă oponentele au compensat prin îndârjirea defensivă, oaspeții dominând la capitolul recuperări, 33-43.

I-ar fi putut costa pe alb-violeți, care, în ciuda unui avans de 13 puncte, conturat cu un run de 14 puncte, s-au văzut în mai multe rânduri conduși, chiar și cu 8 puncte diferență, și în pericol de a pierde pe teren propriu, în condițiile în care ardelenii au avut 61:65 la intrarea în ultimele 4 minute.

Blake avea să egaleze pentru BC CSU Sibiu și cu 44 de secunde înainte de final, 69:69, devenind coșgheterul oaspeților, cu 16 puncte, completat de Rareș Uță cu 15, Schaftenaar cu 13 și Pratt cu 12 puncte.

Vizitatorii au început mai bine partida și jumătatea a doua a sa, după pauză, însă ”violeții” și-au apropiat victoria prin capacitatea de reacție, revenind de fiecare dată. Încă un pas înainte spre cvintetul fruntaș, semnificativ fiind meciul în deplasare de miercuri de la 20:30 la CSA Steaua.

Rezultatele etapei 24 în LNBM și programul viitor, pe coloana ierarhiei.  

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− doi = 7

 


Ultimele articole din categoria Baschet: