SCM Timișoara U16, gazdă a unui turneu de campionat cu echipe din Cluj, Oradea și Sibiu

Echipa de baschet sub 16 ani a clubului SCM Timișoara va intra în competiție în acest sfârșit pe săptămână în cadrul celui de-al doilea turneu al Campionatului Național rezervat categoriei de vârstă menționate, elevii antrenorului Radenko Toroman urmând a evolua sâmbătă și duminică pe parchetul sălii „Constantin Jude” în baza atribuirii din partea Federației Române de Baschet a organizării de către clubul bănățean a celei de-a doua reuniuni din sezonul 2020-2021, după ce la primul turneu, desfășurat luna trecută la Arad, cei de pe Bega nu au putut participa din cauza impunerilor normative nejustificate din cadrul ”pLandemiei” pseudo-sanitare, un component fiind prins în capcana vânătorilor de ”pozitivi”.

Adversarele echipei SCM Timișoara U16 vor fi, în ordine, sâmbătă, BC CSU Sibiu și LPS Bihorul Oradea, iar duminică, CSȘ Viitorul Cluj-Napoca.

„În sfârșit, începem campionatul! Nu am avut noroc la primul turneu, nu am putut participa atunci din cauza coronavirusului. Băieții au lucrat foarte bine în toată perioada de pregătire. Dacă la meciurile de la turneu vor evolua așa cum s-au antrenat, totul va fi bine. Va fi prezent, probabil, elementul emotiv, mai ales la primul meci, dar sper că vom merge bine. Vor fi emoții pentru că începe campionatul, băieții nu au jucat o perioadă lungă de timp, un an și jumătate… Am preluat această grupă în vara trecută de la Alex Miron și sunt foarte mulțumit cum a lucrat cu băieții. Este o grupă cu care s-au făcut bine elementele de bază, are o fundație solidă pentru baschet. Eu am lucrat la jocul mai agresiv, mai rapid. Băieții au acceptat repede sistemul de lucru. Nu avem o presiune mare pentru rezultate. Presiunea o creăm noi, pentru că vrem să pregătim și să dezvoltăm jucători pentru echipa mare. Sper ca rezultatele să vină ca un rezultat al muncii bune de a produce jucători de calitate”, a declarat Radenko Toroman, antrenorul principal al echipei de baschet sub 16 ani a clubului SCM Timișoara. El este ajutat de antrenorul secund Petru Czmor.

Programul turneului 2, organizat la sala „Constantin Jude”, este următorul:

Sâmbătă, 20 martie:

ora 9: BC CSU Sibiu – CS SCM Timișoara
ora 11:30: LPS Bihorul Oradea – CSȘ Viitorul Cluj-Napoca
ora 14: CSȘ Viitorul Cluj-Napoca – BC CSU Sibiu
ora 19: CS SCM Timișoara – LPS Bihorul Oradea.

Duminică, 21 martie:

ora 9: BC CSU Sibiu – LPS Bihorul Oradea
ora 13: CSȘ Viitorul Cluj-Napoca – CS SCM Timișoara.

Ultimele rezultate din Liga Națională de baschet masculin pentru seniori și clasamentul la zi, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Baschet.

 

 

Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la SCM Timișoara U16, gazdă a unui turneu de campionat cu echipe din Cluj, Oradea și Sibiu

  1. draghici spune:

    Buna ziua! Se pot vedea undeva meciurile?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × = 20

 


Ultimele articole din categoria Baschet: