SCM winsed.swiss Timişoara câştigă toate sferturile pe Cibin şi doboară „Vulturii” de la distanţă

Baschetbaliştii Timişoarei s-au automotivat pe fondul dificultăţilor cu care s-au confruntat recent în pregătiri şi le-au transformat într-un stimulent înălţându-i spre victorie chiar pe terenul „Vulturilor” Sibiului, luni seară în faţa a o mie de spectatori.

Bilinovac, Mirkovic, Lăpuşte, Petrescu, Gajic, Horga, Brodie, Taylor, Vujosevic, Stanciu, Lazar, Schipor

Răciţi în cazul unora dintre ei pe fondul condiţiilor de pregătire într-un „nesfârşit şantier” în sala „Constantin Jude”, în care nici nu s-au putut antrena sâmbătă şi duminică, dat fiind desfăşurarea în incintă a unei reuniuni de judo, „violeţii” de pe Bega au câştigat însă toate sferturile deplasării de la ora 19 pe Cibin, unde balticul Rinkevicius, antrenor al localnicilor, asistat de un fost jucător al bănăţenilor, Octavian Popa-Calotă, a contat pe strict numai şi numai 8 componenţi.

Violeţii Timişoarei

Într-o rotaţie incluzând 10 jucători, SCM winsed.swiss Timişoara a învins la a doua deplasare efectuată în noul campionat al Ligii Naţionale, dispunând de galben-albaştrii Sibiului cu 81:69, după ce-i conduceau la pauză cu 37:30.

Alb-violeţii, pierzători ai primei deplasări la un singur coş în capitală la Rapid, s-au apărat mai bine în primele sferturi adjudecate cu 20:15 şi 17:15, fără a ceda însă iniţiativa nici după pauză, când au marcat măcar pe-atât, 20:19 şi 24:20

Elevii lui Petricevic şi Pesic au adăugat astfel succeselor semnate acasă în overtime cu dobrogenii şi mai recent cu CS Dinamo prin a triumfa în premieră pe teren advers în noua ediţie a primei scene, provocându-le sibienilor întâiul eşec în sala „Transilvania” în actualul campionat.

Cei de pe Cibin treceau începând din 23 septembrie cu 77:68 acasă de vecinii braşoveni şi tot pe teren propriu cu 80:67 de SCMU Craiova, iar runda trecută se mai impuneau şi la 9 puncte diferenţă la Galaţi, după ce la Târgu Mureş pierduseră prima lor ieşire, însă bănăţenii i-au egalat la numărul victoriilor la finele acestei a V-a etape.

Ceea ce a adus primele succese legate în noul sezon elevilor lui Petricevic, în trecut antrenor al sibienilor, binevenite în perspectiva primirii deja joi seară a braşovenilor care au jucat încă de vineri, trecând sub Tâmpa în urmă cu 3 seri cu 92:78 de „Cenuşăreasa” gălăţeană.

Alţi galben-albaştri, cei ai Braşovului, n-au mai pierdut încă din prima etapă, atunci la Sibiu, impunându-se în schimb apoi atât la 10 puncte la Ploieşti cât şi la un coş diferenţă la Craiova, strâns şi acasă în dauna târg-mureşenilor.

Dacă automotivaţia va constitui un la fel de potent stimulent pentru timişoreni încât şi joi de la ora 19 să forţeze revanşa în faţa nou-promovaţilor de anul trecut, care între timp se impuneau tur-retur în Banat şi sub Tâmpa, atunci s-ar bifa o săptămână de real succes împotriva trupelor din centrul ţării, iar tot în Ardeal vor călători „violeţii” şi în etapa a VII-a, la Târgu Mureş.

Până atunci, pot savura un tonifiant succes în faţa unui număr de spectatori pe care şi l-ar dori şi-n propria sală, repurtat după ce n-au fost conduşi absolut deloc, rezultatul final confundându-se cu diferenţa maximă de scor.

Josip Bilinovac

Atinsă şi mulţumită unui „festival de triţe”, nu mai puţin de 14 izbutite din 24 de aruncări, 4 în contul coşgheterului Bilinovac, câte 3 din partea lui Mirkovic şi Vujosevic, Adam Mirkovic fructificându-le pe toate, coechipierii săi din câte 8 aruncări.

Timişorenii i-au surprins de la distanţă pe localnici, încât şi Gajic a marcat de două ori din afara semicercului, iar mai tinerii Schipor şi Lăpuşte o dată fiecare, pe când „Vulturii” au ochit numai şi numai trei, ceea ce a cântărit greu în defavoarea lor, chit că n-au ratat la fel de adesea de la libere iar procentajul aruncărilor lor din semicerc a fost de peste 50%.

Dar predilecţia pe aruncările lungi şi mâna sigură de la distanţă a contat substanţial, chiar dacă gazdele au reuşit mai multe recuperări, 33-29, şi au punctat mai adesea pe contre.

Exact de 4 ori de „afară”, Josip Bilinovac a înscris un total de 17 puncte în condiţiile în care a lipsit de pe teren doar 5 minute, inclus în 5 alături de Lăpuşte, Gajic, Mirkovic şi Brodie, coşgheterul contribuind şi cu 4 recuperări şi 4 pase decisive.

Ultima achiziţie, Darnell Brodie, a marcat 15 puncte, reuşind 6 recuperări în 22 de minute jucate, iar sârbo-austriacul Bogic Vujosevic, adus de la vienezi, a adăugat 13 puncte, cu 4 recuperări şi 4 pase decisive în aproximativ acelaşi timp jucat. 

Cel mai mult a jucat cam ca de obicei Nikola Gajic, aproape 38 de minute, marcând 8 puncte, cu 6 recuperări, Mirkovic adăugând cele 3 „triţe” în 27 de minute la activ, mai puţine din rândurile primului „5” în dreptul mai tânărului Lăpuşte, 17 minute şi jumătate, marcator fiind a 6 puncte. 

De pe bancă a mai intrat peste un sfert de oră Brian Michael Taylor, marcator al unui coş, cu 3 recuperări şi două pase decisive, Robert Schipor contribuind cu 7 puncte şi două recuperări în peste 11 minute, iar Petrescu cu 4 puncte în nici 5 minute jucate, veteranul Lazar cu două recuperări în 6 minute pe teren, fără a fi fost introduşi junii Horga şi Stanciu.

Rotaţie scurtă, probleme mari, mari pentru „Vulturii” cu ex-timişoreanul Mirel Dragoste căpitan, autor a 11 puncte, şi cu două recuperări şi 3 pase decisive, 11 puncte mai înscriind în acelaşi timp de joc şi Pipkins, iar tot atâtea Threatt, în circa 31 de minute jucate, peste 26 de către Colak, cu zece puncte şi 4 recuperări, capitol la care Gross a izbutit 9, cu 6 puncte în 21 de minute jucate, mai mult intrând de pe bancă Schizas, autor a opt puncte. 

Insuficient, alb-violeţii pricinuindu-le întâiul eşec pe propriul teren. Clasamentul actualizat, ultimele rezultate şi programul viitor, pe coloana datelor secţiunii Baschet în Sporttim. 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × = 48

 


Ultimele articole din categoria Baschet: