Start! ”Violeții” Timișoarei încep campionatul cu un succes acasă

După ce Supercupa României a ridicat ieri cortina sezonului 2022/3 în baschetul masculin intern, campioana U-BT Cluj trecând cu 78:76 de CSO Voluntari, Liga Națională – a cărei titulatură a fost completată cu denumirea noului sponsor al competiției, Mozzart Bet, unul și același cu cel intrat luna aceasta în parteneriat și cu prim-divizionara de pe Bega, a demarat miercuri seară cu primele sale întâlniri din etapa I în cele două serii ”Conferințe” a câte 9 cluburi, printre care și cea de la Timișoara, cu ”violeții” favoriți și fructificând într-adevăr avantajul terenului propriu din sala ”Constantin Jude”, chiar dacă au pierdut sferturile 3 și 4, câștigându-le mai clar pe primele două, la 7 respectiv 10 puncte diferență: 81:69 (48:31) cu CSM 2007 Focșani.

Tonifiați moral după victoriile de joi și vineri din Croația la debutul oficial în noul sezon, odată cu lansarea ediției 2022/3 a Alpe Adria Cup, depășind gazdele și o echipă slovenă, alb-violeții Timișoarei și-au revenit din oboseala deplasării la vest și au început în forță noul campionat, desprinzându-se clar până la pauza meciului acasă de la ora 18:30 cu vrâncenii, pe locul 15 și penultimul după sezonul regulat trecut al Ligii Naționale de baschet masculin, cu 8 succese din 30 posibile.

În fața unei asistențe restrânse în tribună într-o seară de miercuri, SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara a început nițel mai greoi meciul cu oaspeții din Focșani, primii la conducere, Gajic și noua achiziție Kesar fiind cei care i-au adus pe bănățeni în avantaj în primele 4 minute, de fiecare dată cu aruncări de la distanță, caz valabil și la reușita lui Adam Mirkovic din minutul 7, 15:13, declanșând desprinderea elevilor lui Dragan Petricevic, printr-o altă ”triță”, a lui Dokovic, dar și reușite din ”libere” ale acestuia. După primele 10 minute, 24:17.

Iar ”violeții” au reușit alte 24 de puncte și în sfertul 2, câștigat mai clar, 24:14, intrând astfel la vestiare cu un avans confortabil și decisiv, 48:31. A rezultat un succes scontat și meritat, 81:69, pe sferturi 24:17, 24:14, 17:20, 16:18, principalii 3 marcatori fiind noi achiziții, dintre care sârbul Dokovic a izbutit un double-double.

Pe hârtie, un debut în principiu facil acasă, de ”1” solist, dar etapa inaugurală are întotdeauna caracterul său aparte, atipic, ceea ce n-o face tocmai ușoară, nu doar o simplă formalitate, ai intrat pe teren și-ai câștigat. Iar moldavii veneau cu ambițiile lor, aliniind 3 noi achiziții în 5-ul de start, și anume Pratt, adus de la BC CSU Sibiu, Ionuț Berceanu de la dinamoviști și Brandon Austin chiar din străinătate, din Portugalia, acesta și deschizând scorul, preluând apoi tot el conducerea pentru vizitatori, din nou, 2:4. Iar în echipa cu care au început cei de pe Milcov campionatul, și o veche cunoștință a timișorenilor, Cătălin Petrișor, chiar căpitan, antrenorul Mihai Petruț începând partida și cu Pavle Reljic.

De partea cealaltă, Dokovic, Schipor, Gajic, Kesar și căpitanul Lazar – așadar două noi achiziții, iar pe parcurs Petricevic a mai apelat la alți 5 jucători, în special la McClellan și Mirkovic, dar și la Năsturescu și Maticiuc, mai puțin la Petrescu, în vreme ce Vujosevic și Stanciu au rămas pe bancă.

Din trioul care a jucat cel mai mult, noile achiziții Dokovic și Kesar au marcat câte 17 puncte fiecare, în 30 respectiv 29 de minute pe teren, depășiți la acest capitol doar de Nikola Gajic, 31 de minute, în care a înscris 11 puncte, sârbul Dokovic ”semnând” un double-double, cu 10 pase decisive. Al treilea marcator, texanul McClellan, cu 12 puncte în 23 de minute jucate, aproape 24 pe teren fiind căpitanul Lazar, cu 6 puncte și 6 recuperări. De fapt, toți cei care au jucat au și înscris, Mirkovic și Năsturescu tot câte 6 puncte, Schipor, Maticiuc și Petrescu – câte două.

Tot 10 baschetbaliști jucați și de Petruț, dintre care doar 7 au înscris, infim fiind aportul punctelor marcate de cei care au intrat pe parcurs, numai și numai 7 puncte, marea majoritate fiind asigurată de trioul Brandon Austin – coșgeter al meciului, Monyea Pratt, Cătălin Petrișor, nu mai puțin de 54 în total, dintre care 26 din mâinile nord-americanului sosit de la Guimarares, câte 14 ceilalți, în condițiile în care Pratt a lipsit de pe teren nici două minute.  

Mai puternici sub panouri, vrâncenii au reușit 45 de recuperări dintre care nu mai puțin de 17 ofensive, astfel încât au și înscris 15 puncte pe reluarea atacului, marea majoritate a punctelor lor venind din interiorul semicercului, 48, pe când numai și numai 3 de la ”libere”, în condițiile în care au avut parte doar de 5 asemenea aruncări, depășiți fiind net la capitolul aruncărilor de la distanță, doar 6 izbutite, față de cele 13 ale bănățenilor, cu 6 autori. 

Însă, deși dominați în jocul la recuperare, reușind 33 dintre care numai 6 ofensive, timișorenii au fost suficient de puternici în sfertul 2, legând un run de 11 puncte și detașându-se la 18, pentru a-și asigura un meci mai liniștit la lansarea în noul campionat. 

Sfert secund început și acesta mai ezitant de elevii lui Petricevic, care au înscris după aproape 3 minute, și doar de la ”libere”, prin McClellan, după ce Pratt și Austin îi apropiau pe focșăneni la un singur punct, însă ”violeții” au legat un run de 8, 32:23 la mijlocul intervalului, plusând apoi cu unul de 11 spre pauză, prin ”trițele” lui McClellan, Kesar și Gajic, 43:25 cu nici 3 minute rămase de jucat din prima parte – diferență maximă.

Egalată de Kesar și la mijlocul sfertului 3, 57:39, timișorenii gestionând bine avantajul, subțiat apoi brusc de run-ul moldav de 10 puncte, cu Cătălin Petrișor autor nu doar a două ”trițe”, completat de Austin, 57:49 în penultimul minut al sfertului 3.

Emoții? În control, gazdele au reacționat prompt cu un run de 8, Năsturescu și el cu două ”trițe”, Kesar cu un coș, 14 puncte avans înaintea sfertului final. Și cel mai zgârcit la puncte, și cel mai echilibrat, și cel mai strâns ca diferență de scor, 16:18.

Incontestabilă victorie a elevilor lui Dragan Petricevic, de-acum fără pivotul timișorean Alexandru Olah, devenit rapidist, cu 9 puncte marcate în această seară în 20 de minute în ”vișiniul” trupei lui Tudor Costescu, triumfătoare la scor acasă în cealaltă serie, Conferința A, 100:64 cu harghitenii, codași ai ediției anterioare. Rezultatele etapei I în ”Conferința B” a Ligii Naționale, pe coloana datelor tehnice – cu clasamentul la zi și programul viitor. În privința căruia, timișorenii vor juca sâmbăta viitoare la București cu nou-promovata ABC Laguna, care mâine debutează la Voluntari.    

Până atunci însă, duminică și luni seară de la ora 19 la Mediaș în ”triunghiularul” Cupei României cu CSM Târgu Jiu și BC CSU Sibiu, care se vor întâlni primele, sâmbătă. Tot în Conferința A, CSM Târgu Jiu – CSM Târgu Mureș 63:83, dar și BC CSU Sibiu – FC Argeș 90:87. În grupa bănățenilor, joc tranșat în overtime, Dinamo – CSM Galați 86:83.  

 

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ sapte = 8

 


Ultimele articole din categoria Baschet: