Timba la Şura Mică: „De-acum începe lupta cu adevărat”

Va avea Timişoara o campioană naţională de seniori sub panouri? Răspunsul, cel tîrziu pe 5 iunie. Va avea Timişoara două prim-divizionare masculine de la vară? Vom afla în 3 iunie. Anul trecut, la Bucureşti, BC Timba rata promovarea în Divizia A în favoarea lui Dinamo, care o învingea şi la turneul semifinal, şi CSS Giurgiu, de care dispunea la baraj, dar ce folos. Acum, pregătindu-se de cantonamentul de sîmbătă pînă sîmbăta viitoare, la Sibiu, unde se vor antrena în sala din Şura Mică, timişorenii speră atît să găzduiască turneele semifinal şi final, cît mai ales să acceadă în elită. Dorinţă de care îi despart 6 jocuri.

„Am făcut un ultim turneu bun şi deja ne apropiem de forma sportivă necesară pentru abordarea în condiţii optime a turneelor semifinal şi final”, a concluzionat tînărul antrenor Bogdan Murărescu după victoriile de marţi şi miercuri de la Oradea, unde practic s-a pus punct fazei de calificare în Seria 4, vestică, pe care BC Timba şi-a adjudecat-o la pas, cu 11 victorii şi un eşec, coşaveraj 983:732, cu 5 puncte avans în faţa secondantei BC Timişoara II, linie de clasament 12 6 6 788:773.

„Trebuie să ne menţinem pe acest drum ascendent pentru a ne atinge obiectivul promovării şi simţim că suntem pe calea cea bună”, a continuat Murărescu, a cărui echipă şi-a luat ieri revanşa pentru unicul eşec din întregul sezon, dispunînd cu 73:59 (13:18, 17:13, 23:11, 20:17) de gazda CS Municipal II LPS Oradea, cu Florin Popa (1,94 metri) principal marcator al timişorenilor, cu 24 de puncte şi integralist. Tot la Oradea era 67:60 pentru „satelitul” prim-divizionarei la ora precedentei confruntări directe, în 5 martie, dar în cele din urmă pregătirea efectuată în ultimele săptămîni, inclusiv cu meciuri amicale internaţionale, în anticiparea fazelor finale pentru promovare, şi-a făcut efectul benefic.

„În cele două meciuri am folosit întregul lot disponibil şi era foarte important ca toată lumea să evolueze cît mai mult, pentru că ne bazăm pe toţi jucătorii, cît se poate de mult. Şi cu Oradea am jucat cu 9 oameni şi într-o rotaţie destul de lungă”, a mai specificat Bogdan Murărescu, a cărui bătaie de cap a survenit din recenta pierdere a lui Gyori Aref, accidentat cu o ruptură de ligamente încrucişate, într-unul dintre cele 4 jocuri de verificare cu vecinii sîrbi: „Au fost nişte teste foarte bune pentru noi, cu echipe tari de liga a doua de la ei, care ne-au prins foarte bine”. 

În cantonamentul de 7 zile de la Sibiu, efectuat de 11 baschetbalişti, se va pregăti şi fostul component din sezonul trecut, nimeni altul decît „secundul” Vali Olaru, care va reveni în lotul cu ocazia turneului semifinal din perioada 18-20 mai, cînd „sperăm să practicăm un joc foarte bun”, după cum a punctat antrenorul principal.

„Pentru noi, lupta abia de-acum începe cu adevărat, la turneul semifinal, din care se califică primele două clasate din fiecare dintre cele două grupe, şi la barajul de promovare. În seria vestică am jucat în ultimele săptămîni pentru a treia oară cu fiecare dintre echipele din zonă, în turneul de la Timişoara şi cel de la Oradea, unde am practicat un joc foarte bun contra gazdelor, şi chiar dacă n-am avut un procentaj foarte bun de <afară>, doar 20%, am avut un joc consistent şi o apărare foarte bună, care a dus la cîştigarea meciului. Am primit numai 59 de puncte din partea unui adversar tare, în cel mai bun joc al nostru din anul acesta”, a mai spus Murărescu, interesat acum şi de tragerea la sorţi a grupelor fazei semifinale, preconizată săptămîna viitoare: „Am cerut găzduirea unei grupe a turneului semifinal la Timişoara, să vedem dacă avem cîştig de cauză. Sunt şanse, condiţia fiind ca la licitaţie să achiţi mai mult decît alt club licitant, pornindu-se de la 50 de milioane. Cred că-l aducem aici!”

Anul trecut, timişorenilor le erau hărăzite la semifinal Dinamo, Rapid şi Corona Braşov, BC Timba pierzînd în turneul găzduit „acasă” jocul cu Dinamo, în urma căreia s-a calificat la barajul de la Bucureşti.

Acum, pe lîngă West Olympia Phoenix Arad, care, deşi ultima în seria vestică, s-a calificat la semifinal în virtutea faptului că restul competitoarelor erau „sateliţi” fără drept de acces în A, între ultimele 8 s-au mai calificat Phoenix Corona Braşov şi CS Vabova Sfântu Gheorghe din cealaltă serie transilvană, respectiv Steaua, Rapid, Farul şi CSU Galaţi, învingătoare în această seară în derby-ul decisiv în dauna liderului din Constanţa.

Şi apropo de arădeni, BC Timba trecea marţi, în prima zi a turneului orădean, cu 80:63 (29:13, 23:18, 16:17, 12:15) de West Olympia Phoenix Arad, Ferenc Biro fiind principal marcator, a 14 puncte, şi toţi cei 10 componenţi „rulînd” în „porţii” mai mult sau mai puţin egale.

BC Timişoara II n-a repetat şi miercuri succesul de marţi contra arădenilor, cedînd cu 60:62 cu U Mobitelco II Cluj, dar păstrîndu-şi totuşi locul secund în serie, la final, după 12 etape: 1. BC Timba 23 puncte, 2. BC Timişoara II 18p, 3. U Mobitelco II 17p, 4. CS Municipal II LPS Oradea 17p, 5. Arad 15p.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Timba la Şura Mică: „De-acum începe lupta cu adevărat”

  1. Aqwilla-Violla spune:

    Bafta baieti si fi-ti atenti sa nu va smechereasca din nou!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = doi

 


Ultimele articole din categoria Baschet: