Timba pierde a doua oară în 5 zile după ce conduce la pauză

Dean Alexander Johnson, 16 puncte şi 6 recuperări pentru BC Timba Timişoara în eşecul cu 72:64 (36:37) în faţa Giurgiului

Timba Timişoara n-a reuşit sîmbătă seară să o egaleze la victorii pe gazda sa, CSŞ Giurgiu, de care era devansată cu un punct în ierarhia Ligii Naţionale, cedînd cu 72:64 (36:37), după un scenariu similar eşecului de marţi, de la Craiova, unde a condus la pauză, cu 36:34, dar a pierdut la 12 puncte diferenţă. De această dată, cu un unic coş din acţiune marcat în ultimele aproape 8 minute, răstimp în care, imediat după intrarea lui Melvin şi Petty, dunărenii au întors de la 57:62 la 72:64, galben-negrii degeaba au început excelent sferturile doi şi patru…

Astfel, exact la 3 luni după ce erau învinşi de CSŞ Giurgiu şi în sala „Constantin Jude”, cu 85:74, timişorenii pregătiţi de Bogdan Murărescu au înregistrat şi o a doua înfrîngere în deplasare în decurs de 5 zile, care se adaugă celor 3 eşecuri de la sfîrşitul anului 2012, în compania unor semifinaliste ale ediţiei precedente.

Mult mai solicitaţi în ultimele săptămîni, în care ultimul lor meci de campionat pe teren propriu a fost tocmai cu BC Timişoara, pe 18 decembrie, cînd alb-violeţii se impuneau la Dunăre cu 79:68, amfitrionii jocului din etapa a doua a returului Ligii Naţionale au trecut peste oboseala unei triple dispute recente cu campioana CSU Ploieşti, atît în campionat cît şi în sferturile Cupei României, impunîndu-se acum cu 72:64 (19:13, 17:24, 19:17, 17:10). Paradoxal, deşi îi învingeau pe cei din Giurgiu în barajul de promovare din iunie 2011, la finele căruia gruparea de la Dunăre promova în elită, elevii lui Bogdan Murărescu n-au reuşit să repete isprava în întîlnirile de campionat din actuala stagiune, cu toate că noua achiziţie Horton şi Johnson, cei mai solicitaţi baschetbalişti ai nou-promovatei, au contribuit cu 17 respectiv 16 puncte.

De cealaltă parte, Melvin, cu 20 de puncte, respectiv Burrell şi Petty, cu cîte 16, au marcat aproape treisferturi din reuşitele Giurgiului.

CSŞ Giurgiu venea după 5 înfrîngeri la rînd în campionat şi două în Cupa României, ultimele lor succese datînd de la începutul lunii precedente, pe 5 decembrie în Bucureşti, 93:61 la Dinamo, iar în 1 decembrie acasă, 78:74 cu BCM U Piteşti.

A rezultat un duel echilibrat, cu cîteva răsturnări de situaţie, dominat la început şi după pauza mare de gazde, BC Timba replicînd şi trecînd la conducere în debuturile sferturilor doi şi patru. CSŞ Giurgiu, care a pierdut marţi la Mediaş, a ţîşnit însă decisiv în ultimele minute, diferenţa fiind dată pe undeva şi de reuşita celor 3 aruncări de 3 puncte în plus, în ciuda faptului că timişorenii au dominat la recuperări, prin canadianul Brown, cu un total de 9, şi în general la cele ofensive, cu 4-11.

Timişorenii, în cinciul de start Johnson, Horton (Huckaby), Brown, Glynn, Mihuţi (Czmor), au avut un start fals, Johnson reuşind primele lor puncte după aproape 3 minute de joc şi după ce Melvin înscria pentru gazde din toate procedeele.

„Urşii” au egalat la 8 dar CSŞ Giurgiu sprinta spre un 19:13 la finele primului sfert, cu o a treia aruncare reuşită de 3 puncte.

Horton şi Johnson au izbutit aruncări de 3 puncte iar apoi şi Popa, care a plusat pînă la 27:33, impactul său asupra jocului timişorenilor fiind imediat, la începutul sfertului secund, însă cei din Giurgiu s-au reapropriat, cu 4 puncte la rînd, înaintea pauzei mari… 36:37.

Pauza mare a fost sfetnic bun pentru dunăreni, Simms şi Petty ochind aruncări de 3 puncte pentru un 8:2 în primele aproape 4 minute ale sfertului trei, în care, la un moment dat, gazdele au avut şi 7 puncte avans.

Timba a mai trecut la conducere şi la începutul ultimului sfert, avînd şi 5 puncte avans, 57:62, moment în care o dublă înlocuire în cinciul gazdelor a generat un scurtcircuit timişorean, decisiv în ratarea unei alte victorii pe final de joc. Cînd Glynn şi Brown au egalat cele 4 greşeli personale acumulate deja din prima parte a partidei de Mihuţi.

***

Pe lîngă Horton (17 puncte) şi Johnson (16p), BC Timba a mai punctat prin Brown, cu 8 puncte, Popa şi Kickingstallionsims, cu cîte 7, Glynn, cu 5 puncte, respectiv Huckaby, cu 4. Au mai jucat Czmor, Cormoş şi Mihuţi.

Pe bancă: Andrieş şi Pătru.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu × 7 =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: