BC Timba Timișoara a pierdut meciul de pe teren propriu cu formația aflată deasupra ei în clasament, BC Mureș Târgu Mureș. Partida din etapa a 11-a s-a încheiat cu 72-75, după ce „urșii” au condus în prima parte a partidei, iar mureșenii au egalat înaintea ultimei pauze. Timba a ratat victoria după ce a înscris doar 5 din 12 libere în ultimele zece minute, iar oaspeții au profitat de ocazie și au obținut o victorie care îi aduce la egalitate cu ocupanta locului 8.
Timba nu s-a putut baza pe Ivan Miskovic, jucătorul de pozițiile 4 și 5 adus acum două zile, pentru că s-a accidentat la primul antrenament. În schimb, Bogdan Murărescu l-a introdus în primul 5 pe celălalt nou-venit, Jahsha Bluntt, alături de care au început Glazyrin, Reljic, Hall și Mijatovic. Srecko Sekulovic a răspuns cu Barro, Adamovic, Peciukas, Ivanovic și Ceskovic. „Urșii” au avut un debut foarte bun de meci, și s-au distanțat la 7-0, după 2 minute și jumătate. Ivanovic a marcat după trei minute scurse din joc primele puncte ale mureșenilor, de la distanță. Adamovic a înscris și el de după semicerc, iar Ceskovic i-a adus în avantaj pe „tigrii”, 7-8 după patru minute. Gazdele au mai avut un avans de cinci lungimi, 17-12, iar scorul la prima pauză a fost 20-18. Timișorenii au marcat cele mai multe puncte consecutive, 9, și s-au distanțat la 29-21 în minutul 13, iar cel mai mare ecart al galben-negriilor a venit în minutul 17, 39-28. Mureșenii s-au mai apropiat până la finalul sfertului, astfel că scorul la jumătatea partidei era 43-36.
„Tigrii” s-au apropiat la trei puncte după revenirea de la vestiare, 43-40, dar bănățenii și-au mărit din nou avansul, 48-40, avans ce s-a păstrat până în minutul 26. În cele patru minute rămase din sfertul al treilea, galben-negrii nu au reușit să înscrie decât 2 puncte, iar mureșenii 12, astfel că ultima pauză le-a găsit pe cele două formații la egalitate, 56-56. Sfertul decisiv a început cu ratări de ambele părți, iar primul punct l-a marcat Hall după un minut și 19 secunde. Americanul a ratat a doua liberă iar la faza următoare Emile a înscris de la distanță și i-a adus pe oaspeți în avantaj. Hall a marcat din nou doar o liberă, după care au urmat cinci aruncări de la distanță reușite, două de gazde și trei de oaspeți, care s-au distanțat la 64-68 și Murărescu a cerut time-out când mai erau 4:40 minute. După timpul de odihnă Ceskovic a marcat două puncte pentru albaștrii și i-a adus la cel mai mare avantaj, 64-70.
Galben-negrii s-au apropiat la un punct după trița lui Bluntt, 71-72 când mai erau 27 de secunde. Timișorenii au făcut rapid trei faulturi pentru a intra în penalizare și l-au trimis pe Adamovic la linia de libere cu 11 secunde înainte de final. Acesta a înscris ambele aruncări. Și Reljic a beneficiat de două libere, dar a marcat doar una dintre ele, fiind imitat de același Adamovic. Rămași fără time-out-uri și cu doar 4 secunde de joc, galben-negrii au încercat să forțeze o aruncare de la mare distanță, dar nu au nimerit coșul, astfel că mureșenii s-au impus la capătul unei partide disputate, cu 9 schimbări la conducere și 3 egalități.
Diferența în momentele decisive s-a făcut de la libere. Timba a beneficiat de 12 aruncări de pedeapsă în sfertul patru și a marcat doar 5, în timp ce BC Mureș a înscris trei din cele patru libere avute în sfertul patru. Cu o precizie mai mare la aruncările de un punct, timișorenii ar fi putut să se impună. În toată partida, Timba a înscris 12 libere din 23 (52%), iar oaspeții au avut 17 din 24 (71%). „Urșii” au fost mai buni la aruncările de două puncte, 18 reușite din 26 (50%), față de 14 din 34 (41%). Din spatele semicercului, timișorenii au marcat 8 din 21 (38%) și tigrii au avut 10 din 24 (42%). Cele două echipe au reușit 34 de recuperări, iar gazdele au avut cu trei faulturi în plus, 27 la 24.
Ivan Ivanovic a fost coșgheterul partidei cu 21 de puncte (8 recuperări). Pentru Timba, Pavle Reljic a fost cel mai bun marcator cu 15 puncte. Timișorenii au mai punctat prin: Jahsha Bluntt (14 puncte), Danilo Mijatovic (13 puncte, 7 recuperări), Konstantyn Glazyrin (10 puncte, 5 recuperări), Larry Hall (10 puncte, 5 recuperări, 4 assist-uri), Leonard Filip (6 puncte, 5 recuperări) și Alexandru Mihuți (4 puncte). Au mai intrat Vedran Nakic și Alin Andrieș.
După acest rezultat, BC Mureș ajunge la un bilanț de 4 victorii și 6 înfrângeri (14 puncte) și este la egalitate cu SCM U Craiova și U Banca Transilvania Cluj. Timba rămâne penultima cu doar o victorie în zece partide și 11 puncte. În etapa următoare, Mureșul primește vizita Energiei Târgu Jiu, iar Timba se deplasează la Mediaș, pentru un meci cu o altă echipă cu 4 victorii.