Timba Timişoara pierde şi cel de-al treilea joc în turneul medieşean al Cupei României

BC Timba a pierdut duminică dimineaţă, la Mediaş, şi cel de-al treilea joc disputat în cadrul turului I al Cupei României, şi tot la o diferenţă considerabilă, 56:80 (6:17, 17:16, 11:27, 22:20) cu CSU Atlassib Sibiu, încheind astfel pe ultimul loc patrulaterul reunindu-le şi pe SCM U Craiova, de care era întrecută vineri seară cu 80:51, respectiv Farul Constanţa, cu care a pierdut cu 91:73.

Sibienii s-au calificat astfel în sferturile de finală din 28 decembrie şi 5 ianuarie, ca învingători ai Seriei C, laolaltă cu CSM Oradea, care a devansat-o în Seria B pe BC Mureş, adversară a lui BC Timişoara în prima rundă a Ligii Naţionale, de vineri 5 octombrie, respectiv CSS Giurgiu, prima în Seria A. BC Timişoara şi celelalte 3 reprezentante ale Ligii Naţionale în eurocupe sunt calificate din oficiu în antepenultima fază a competiţiei K.O., de la finele anului.

Timişorenii de la BC Timba, care au apelat la 5-ul de start Stojakovic, Pătru, Czmor, Johnson, Grubisic, au pierdut rapid teren în faţa elevilor lui Dragan Petricevic, care s-au desprins la 4:0 şi 13:2, după care n-a mai fost chip pentru o revenire. La „Urşi” n-a evoluat în cele 3 partide ale turneului medieşean Florin Popa, în schimb disputa de duminică propunînd 10 marcatori din rîndul învinşilor, şi anume Stojakovic şi Glynn, cu cîte 14 puncte, Johnson, cu 9, Kickingstallionsims – 6, Pătru – 4, Mihuţi, Czmor, Grubisic şi Huckaby, fiecare cu cîte două puncte, respectiv Andrieş, cu un punct. A mai jucat Cormoş.

Stojakovic a jucat cele mai multe minute dintre echipierii lui BC Timba în jocul de duminică, 32 de minute pe parchet, în vreme ce de la sibieni au excelat Paul, cu 14 puncte, Austin şi Markovic, cu cîte 12, respectiv Griskenas, cu 11.

Se remarcă aşadar nume de ex-componenţi ai timişorenei BC, cum ar mai fi şi Velickovic, astăzi cu 6 puncte, respectiv Aktaş, cu 3.

În celălalt joc al ultimei zile în turneul medieşean, BC Farul – SCM U Craiova 58:80, în urma căruia ierarhia finală a turului I în Seria C este 1. CSU Atlassib Sibiu 6p (3/0), 2. SCM U Craiova 5p (2/1), 3. Farul 4p (1/2), 4. BC Timba 3p. Craiovenii vor vizita sala „Constantin Jude” la finele săptămînii, cu ocazia debutului lui BC Timba în elita baschetului autohton.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × = 64

 


Ultimele articole din categoria Baschet: