Luni dimineaţă a fost găsită fără suflare, spânzurată în apartamentul închiriat de clubul care a cooptat-o din Australia, CSM Târgovişte, baschetbalista americancă Marie Tyra Whitehead, globe-trotter care se lansa la 18 ani ca studentă „boboacă” de la echipa Universităţii Wake Forest – pe care o alegea conform propriilor spuse „deoarece crescuse în Carolina de Nord„, stat tocmai afectat actualmente catastrofal şi tragic laolaltă cu cel învecinat la vest Tennessee de pe urma geoterorismului indus sub formă de uragane cu puzderie de decese şi dispariţii, neidentificaţi, sinistraţi şi calamitaţi într-o autentică apocalipsă nespusă.
Afectând printre alte zone din regiune şi cea a localităţii Asheville din North Carolina, în a cărei grupare din circuitul sportului de colegiu al învăţământului superior, UNC Asheville, au continuat a juca foste colege de echipă ale americancei care lua pe de altă parte calea altor continente, în Europa şi Australia, ex-coechipiere implicate şi la alte formaţii din regiune precum North Carolina, VCU, Georgetown sau UNCG.
Veşti tragice aşadar de-o parte şi de alta a oceanului, de-o parte cu o stare de calamitate înadins indusă din anumite sfere de influenţă însă şi neadresată de către variile organisme administrative publice dejucând tacit dar făţiş eforturile de întrajutorare a sinistraţilor, de cealaltă parte cu ultima suflare a unei fiice a respectivelor meleaguri gâsindu-şi sfârşitul în îndepărtata România, chiar în pragul unui nou campionat, după ce îşi modelase un început chiar notabil de carieră în baschetul de liceu şi studenţesc de pe plaiurile natale.
Născută în Richmondul Virginiei, stat estic al SUA la Atlantic învecinat la sud cu Carolina de Nord şi Tennessee, şi formată la mijlocul deceniului trecut în sportul cu mingea la coş în respectiva regiune în cadrul State Championships, cu echipa de liceu Cosby High School din Virginia, sportiva care şi-a găsit sfârşitul lângă Turnul Chindiei a mai jucat în Europa până la cei 26 de ani ai ei şi în Suedia, la Wetterbygden Sparks, în sezonul 2021-2022, respectiv în sud-estul Angliei, pentru Essex Rebels, care o prelua acum un an pe vremea asta, în octombrie 2023.
Whitehead, înscrisă pe lista lotului anunţat la 19 septembrie de CSM Târgovişte după preluarea sa de la Kilsyth LC, unde avea a continua până în iulie anul curent în Australia NBL1-East, pleca de pe plaiurile natale, de la Wake Forest Demon Deacon, pentru a absolvi în 2021 cu San Jose Spartans University – în foto, după care a cochetat în acelaşi an chiar cu gruparea profesionistă Washington Mystics, care n-o înregimenta însă în cele din urmă.
Ceea ce n-o abătea din drumul ei, trecând Atlanticul în căutarea următorului angajament sub panouri, ca pivot, dintre cei 4 fraţi şi surori ale sale mai remarcându-se un practicant al sportului universitar, Kevin Cousins, fotbalist la Penn State între 2005 şi 2009.
Ca boboacă în studenţie la lansarea sa acum 8 ani, în toamna lui 2016, în baschetul universitar cu gruparea lui Wake Forest din statul Carolina de Nord, Tyra Whitehead, cea găsită spânzurată în capitala Dâmboviţei, spunea la acea vreme că „am ales Wake dat fiind că, crescând în North Carolina, tot ce-am auzit era de Duke, UNC, Wake, Chris Paul şi Tim Duncan. Când am plecat, tot ce-mi doream era să mă revin acasă. Şi oare ce loc mai bun decât Wake Forest? Academic, Wake Forest e cheie de boltă, iar sportul e incredibil. Pe deasupra, sistemul de susţinere al sportivilor e extraordinar iar staff-ul tehnic e cel mai cool din America. Când m-am angajat, am ştiut că pătrund într-o familie pe viaţă. Alcătuită nu doar din actualul colectiv, dar din foştii absolvenţi şi viitoare generaţii. Wake Forest clădeşte caractere, prietenii, atitudinea de lider şi sportivi măreţi.”
Veştile din Carolina de Nord, afectată de ingineria geoterorismului indus prin uraganul poreclit Helene, vreme înadins prefabricată în rău în detrimentul omului de rând prin intermediul tehnologiilor avansate HAARP la cheremul celor trăgând sforile din culise din varii interese prin intermediul pulsaţiilor frecvenţelor electromagnetice, nu mai sună la fel de însufleţitor, ştirile ce răsuflă din regiunile sinistrate fiind zguduitoare.
Deşi cei răpuşi de devastatorul uragan dintre cei descoperiţi deja sunt cu sutele – 232 în 6 state conform surselor strict oficiale, nenumărate alte cadavre apar însă aduse de viituri în zone mai plate, altele fiind descoperite în ramurile arborilor, iar numeroşi oameni sunt daţi dispăruţi pe când alţii sunt neidentificabili, într-o calamitate de proporţii apocaliptice, pe adresa căreia reacţiile organismelor publice abilitate au fost extrem de suspect firave în percepţia echipajelor de întrajutorare private şi în general a persoanelor din public sărind în ajutor.
Ştiindu-se de fapt de ani buni că uraganele sunt parte componentă a controlului climatic etalat propagandistic maselor drept „schimbări climatice”, cu scopul precis de erodare incrementală a bunăstării omului de rând pe calea târârii sale la nivelul dependenţei de statul atotputernic în controlarea şi supravegherea maselor.
Astfel, echipajele autentice de salvare intuiesc deja de ce agenţiile statale şi federal guvernamentale nu se implică aşa cum s-ar cuveni, dimpotrivă, tinzând a sabota demersurile de ajutor din partea voluntarilor. În plan energetic vorbind, restaurarea reţelelor electrice în vestul Carolinei de Nord şi-n nordul Carolinei de Sud ar putea lua conform estimărilor chiar şi luni de zile, 360 de substaţii fiind însă în mod cert dezafectate pe termen nedefinit.
Chiar şi voci de foşti generali de armată au tunat în sensul că guvernul a lăsat pur şi simplu de izbelişte sinistraţii, înfometaţi şi deshidrataţi, într-un eşec absolut al aşa-ziselor autorităţi, şi suspectat a fi înadins înrâurit astfel.
„E mult, mult mai rău” trag semnalul de alarmă martori oculari dintre voluntarii angajaţi în acordarea de ajutor, şi bineînţeles mult, mult mai rău în raport cu rapoartele mediatice din partea „sistemului”, camuflând magnitudinea calamităţii, care abundă în schimb în semnalări din partea celor sărind în sprijinul semenilor că asemenea acţiuni sunt de fapt zădărnicite în felurite chipuri tocmai de către organismele publice abilitate a acorda primul ajutor în cazuri de acest gen, mărturiile în acest sens fiind nenumărate în mediile de comunicare în care cenzura de la vârf n-a fost încă implementată în totalitate.
Scepticii punându-şi întrebarea dacă uraganul în sine şi modul în care autorităţile au abordat cu pasivitate şi detaşare absolut necesarele manevre imediate de salvare a sinistraţilor n-au de-a face cu crearea premizelor pentru ca valoroase resurse şi zăcăminte din regiune, dintre cele mai pure de cuarţ la nivel mondial dar şi cele mai bogate în litiu, din vestul Carolinei de Nord, să poată fi trecute în exploatare de către influente părţi interesate.
În tot cazul, tragedia umană a cetăţenilor de rând este la nivel apocaliptic în zonele afectate, fără însă a „transpira” ca atare, în adevărata lor lumină, prin prisma (tragi)mass(co)mediei pe post de lacheu de serviciu al sistemului trăgând sforile, „camuflajul” fiind masiv în raport cu realităţile din teren.
Iar în acest timp, o fiică a respectivelor meleaguri, sportivă, se stinge departe de plaiurile natale într-un apartament dâmboviţean, comunicatul din partea Poliţiei locale fiind în sensul că „la data de 7 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânără a fost găsită decedată, în locuinţa din localitate. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie decedată, în vârstă de 26 de ani.”
Marie Tyra Whitehead, născută în februarie 1998, fiind găsită spânzurată luni 7 octombrie, după ce era adăugată la 19 septembrie drept a 12-a componentă a „Municipalului” din Târgovişte, atunci când îşi anunţa oficial lotul, la o zi după utilizarea la debut de sezon a 11 componente, dintre care 3 străine, în manşa I acasă din turul inaugural al Cupei României, 80:40 cu Agronomia Bucureşti, returul fiind adjudecat peste o săptămână şi mai clar în capitală, 83:38, dar pierzător ulterior la masa verde cu 2:0.
CSM Târgovişte aflându-se în pragul startului în noul campionat al Ligii Naţionale de baschet feminin, sâmbătă, acasă cu CS Universitatea Cluj, jocul inaugural fiind programat vineri de la ora 18 la Arad, cu Agronomia în rol de oaspete. În octet mai sunt rivalele la titlu din ediţia anterioară, CSM CSU Constanţa şi ex-campioana care-i contestă laurii, ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe, precum şi Rapid respectiv reprezentanta Braşovului.