După 5 seri de la zdrobirea ”Vulturilor” României la Atlantic de Portugalia cu 92:62, lusitani învingători și-n tur la Ploiești cu 16 puncte avans în preliminariile EuroBasket 2025, reluarea turului Ligii Naționale a avut loc vineri seară la Timișoara tot conform uzanțelor standard în prima divizie masculină a F.R. Baschet, întâlnirea fiind jucată în marea majoritate a timpului de străini, cu aceștia marcatori detașați, a 69 din totalul celor 91 de puncte ale învingătorilor ”violeți” bănățeni, respectiv 52 din cele 74 ale învinsei Dinamo. Și-ar fi doar un exemplu din eșalonul întâi mioritic, aspectele având deplină relevanță prin prisma eșecurilor ”tricolorilor”, nici pe departe la fel de multe în dreptul Croației, Sloveniei ori Slovaciei, oricum mai bine plasate în ierarhia FIBA și din ale căror campionate unele cluburi fie și mai bine clasate în întrecerile lor interne decât timișorenii în Carpați au arătat cu ocazia disputelor directe din Alpe Adria Cup cum procedează în privința alinierii străinilor, doar câte unul rătăcit, jucarea propriilor baschetbaliști având prioritate în fața rezultatelor de moment. Iar statisticile toamnei sunt chiar șocante.
S-a reluat așadar turul ”Conferinței B” în Liga Națională odată cu jocul etapei a șasea de la ora 18 în sala ”Constantin Jude”, SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara – CS Dinamo București, gazdele câștigând fiecare sfert și meciul, 91:74 (48:39) după ce au avut și 21 de puncte avantaj cu 58 de secunde înainte de final, pe sferturi 26:19, 22:20, 18:13, 25:22.
Atât au condus și dinamoviștii, doar un minut și 21 de secunde în primele două minute și jumătate, ajungând însă să fie conduși la rândul lor cu 17:8 deja în minutul 5, când ”violeții” lui Dragan Petricevic trecuseră decis la cârma jocului.

Nikola Gajic în SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara – Dinamo 91:74 / fotografii de Leczki Jozsi
Bucureștenii au legat cel mai bun run al lor de la 31:21 la 31:29 în primele 3 minute din sfertul 2, însă și localnicii le-au răspuns cât se poate de prompt cu un run indentic de 8 puncte, pe mâna sârbilor Dokovic și Gajic –foto, semn că nu erau deloc dispuși să cedeze inițiativa. Ceea ce nici nu s-a întâmplat, gazdele abordând ultimele 10 minute la adăpostul a 14 puncte avans, majorat notabil spre final.
O victorie concludentă a elevilor lui Petricevic după o pauză de aproape patru săptămâni în campionat, dat fiind că bănățenii stăteau în runda de dinaintea pauzei competiționale lăsate echipei naționale, pauză în care, totuși, la finalul săptămânii trecute, au zdrobit tot pe Bega formația croată KK Zabok, 92:65 în Alpe Adria Cup, 92:65, calificându-se astfel în sferturile de finală, succesul din această seară completându-l pe cel în fața orădenilor, tot în sala ”Constantin Jude”.
Unde s-au aliniat la start pentru timișoreni Dokovic, ex-dinamovistul Năsturescu, Gajic, Mirkovic și Lazar, iar la bucureșteni un singur component din garnitura ediției trecute, Mandache, în rest noi achiziții: Edge, Ingram, Tilmon și Moldoveanu.
Iar Edge a deschis scorul pentru cei din capitală, Gajic înscriind cu o ”triță” în prima jumătate de minut primele puncte ale bănățenilor, conduși apoi doar încă o dată în minutul 2, marcator Ingram, Lazar preluând decisiv conducerea în favoarea gazdelor, 5:4 în minutul 2:29.
După care timișorenii s-au detașat treptat, cu o excepție la începutul sfertului secund, câștigând just, clar și meritat în fața unui adversar pe seama căruia antrenorul Petricevic remarca în prealabil că ”este o echipă total schimbată față de ceea ce era Dinamo până acum. Este vorba atât despre lot, cât și despre colectivul tehnic, complet schimbat. S-a și văzut schimbarea în partida cu Voluntari. Este un vis pentru orice antrenor nou să vină la echipă, să câștige primul meci și apoi să aibă trei săptămâni răgaz pentru următoarele etape.”
Într-adevăr, Dinamo a procedat aidoma majorității cluburilor din Liga Națională în ultimele sezoane bune, schimbând ca pe șosete jucătorii străini de la un sezon la altul, și dându-le minute în notă majoritară, de exemplu 105 și 56 de secunde celor 4 sportivi aduși în vară de peste hotare, dintre cei numai 8 care au contribuit la recentul ultim succes cu 74:70 (41:31) cu CSO Voluntari 2005, care ilfoveni au excelat cu vârf și îndesat la același capitol, 139 de minute și 58 de secunde jucate în acea partidă de cei 6 străini din totalul celor 9 baschetbaliști utilizați. Victoria bucureșteană venind atunci pe mâna străinilor, Edge cu 20 de puncte în 35 de minute jucate, Ingram cu 7 puncte în 30 de minute, Tilmon tot 7 în 18 iar Katic 6 în 23 de minute.
Iar mare a fost rulajul în vară în lotul ”roșilor”, aducându-i de exemplu printre alții pe Ștefan Grasu de la U-BT Cluj și Vlad Moldoveanu de la cei din Voluntari, dar și pe Edge de la Akran Gemlik, Ingram și Adisson de la Groningen, Tilon de la Hamilton Honey Badgers, iar Katic de la Dijon, astfel încât Mandache a rămas precum ultimul mohican, de la un sezon la altul.
Și într-adevăr, căci în acel 79:52 (40:36) cu care Dinamo o egala la victorii pe CSM CSU Oradea în meciurile directe din sferturile fazei play-off a sezonului trecut, doar Andrei Rareș Mandache juca dintre componenții folosiți la ora actuală de noul tehnician al bucureștenilor, Sotirios Manolopoulos, baschetbalistul român fiind în partida din primăvară doar al cincilea cel mai folosit sportiv al ”roșilor”, 23 de minute, al doilea ca puncte marcate, 16, partidă în care Pătru n-a jucat, așa cum n-a făcut-o nici la Timișoara, evoluând atunci în schimb pentru cei din capitală actualul alb-violet Antonio Năsturescu, cu 10 puncte în 12 minute.
Unul dintre cei 10 marcatori ai învingătorilor din această seară, timișorenii impunându-se mult mai clar decât o făceau la ultima reprezentație acasă în campionat, pe 16 octombrie, 77:73 cu cei din Oradea, după care înregistrau abia primul eșec în ”Conferința B”, cu 72:65 la Voluntari în 22 octombrie, când și Dinamo ceda la Oradea cu 85:68.
Iar ”violeții” adună victorii, a patra în 5 partide de campionat, precum CSA Steaua în aceeași serie de 9 echipe, pe când dinamoviștii au ajuns la 3 eșecuri, aidoma cifrei succeselor, și este evident că susținătorii timișorenilor și-ar dori cât mai multe triumfuri, care i-ar readuce treptat în tribună, însă realitatea este că jocul e pe mâna străinilor din lot, statistica de mai jos fiind una șoc în raport cu practicile altor cluburi din regiune în ceea ce privește folosirea sportivilor de peste hotare, croații, slovenii și slovacii oferind exemple cât se poate de elocvente și pilduitoare în acest sens.
Iar cum naționalele țărilor lor au alte rezultate la zi, superioare celor ale României, se poate vorbi despre o strategie încetățenită a furtului propriei pălării în baschetul românesc, cu urmări precum cele resimțite recent în ”dubla” oficială cu Portugalia.
Comparațiile sunt elocvente, prin prisma minutelor oferite de oponentele timișorenilor în Alpe Adria Cup jucătorilor străini, net mai puține, nefiind de mirare că naționalele țărilor din care provin adversarele ”violeților” în întrecerea regională sunt mai competitive decât ”tricolorii” României.
Bunăoară, în precedenta partidă internă de pe Bega, un duel al vestului, timișorenii s-au bazat în teren pe 5 străini și 4 baschetbaliști români, cei de peste hotare însumând 136 de minute și 32 de secunde din totalul celor 200 de joc, în vreme ce CSM CSU Oradea a plusat în nota celor de la Voluntari, chiar cu nu mai puțin de 7 străini. care au jucat în sala ”Constantin Jude” 164 de minute și 14 secunde.
SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara le-a dat și în această seară străinilor aproape același timp de joc și contra dinamoviștilor, 135 de minute și 38 de secunde, oaspeții fiind mai echilibrați la acest capitol, cu 104:51 minute în chiar primul meci disputat în Liga Națională după eșecul României la 30 de puncte în Portugalia.
Mai detaliat, Petricevic a apelat la 5 străini și 6 români, Nikola Gajic fiind integralist cu 19 puncte și 5 recuperări, Dokovic cu double-double, 29 de puncte și 11 recuperări în 31 de minute, Mirkovic cu 11 puncte marcate în 30 de minute, Kesar 6 în 18 minute iar McClellan 4 în 16 minute, dintre autohtoni Năsturescu înscriind 5 puncte în 21 de minute, pivotul Lazar 8 în 20 de minute, repatriatul Maticiuc 6 în 10 minute iar Petrescu, prezent cu naționala în Cipru și Portugalia fără a fi înscris pe foaia de joc, cu un punct în 11 minute, Schipor și Stanciu intrând pentru niciun minut.
Dinamo s-a axat în schimb la Timișoara pe numai 9 jucători, 5 străini și 4 români, mai mult jucând cei de peste hotare, 104:51, Ingram înscriind 16 puncte cu 7 recuperări în 26 de minute, Katic 14 în 22 de minute, Mandache 12 puncte în 36 de minute jucate, Ingram 11 în 22 de minute, Moldoveanu și Adisson câte 6 fiecare, Tilmon 5 iar ex-clujeanul Grasu 4 puncte.
Cei 7 străini înlocuiți de dinamoviști după sezonul trecut cu alți 5 jucători aduși de peste hotare nu reprezintă însă și cheia succesului.
Iar drept exemplu oferit de cluburile străine cu care timișorenii s-au întâlnit deja în Alpe Adria Cup în această toamnă, cluburi de pe poziții nițel mai bune la finele ediției trecute în campionatele lor decât ale bănățenilor, în condițiile în care respectivele țări au naționale mai competitive, atât croații cât și slovenii și slovacii nu s-au axat mai deloc în disputele internaționale pe baschetbaliști străini.
Astfel, KK Zabok îl utiliza doar pe Garret Jr. în 22 septembrie dintre non-ex-iugoslavi în meciul acasă din Alpe Adria Cup cu timișorenii, nord-americanul jucând 25 de minute iar croații bazându-se pe alți 8 componenți, pe când ”violeții” s-au aliniat cu 6 străini și 6 români, câștigând în deplasare cu 63:88 pe mâna celor de peste hotare, în total pe teren 135 de minute și 16 secunde din totalul celor 200 de minute de joc.
Iar KK Zabok, ocupantă a locului 6 din 12 participante în sezonul regulat al ultimei ediții în primul eșalon croat, l-a utilizat tot doar pe Garret Jr. între cei 10 sportivi cu care croații au jucat săptămâna trecută la Timișoara, localnicii fiind chiar și mai predispuși la a merge pe mâna străinilor, 155 de minute și 55 de secunde pe teren în acea partidă, total cumulat în dreptul celor 6 componenți de peste hotare ai bănățenilor.
În contrast, nici timișorenii n-au dat nici un român la națională în ultimele două deplasări oficiale, Petrescu nefiind înscris pe foaia de joc, iar nici ”tricolorii” nu se pot mândri cu rezultate notabile în faza a II-a a precalificărilor la EuroBasket 2025, în cadrul căreia Croația are alte perspective, cu 3 succese și un eșec, precum rivala din grupă Polonia, într-o serie și cu Elveția și Austria.
Pentru a nu mai spune că la turneul final al EuroBasket a participat anul acesta și Croația, a 12-a în ierarhia generală, după Slovenia, pe 6, iar astfel trecem la alți adversari ai timișorenilor în Alpe Adria Cup, slovenii de la Rogaska, care au apelat la numai 2 străini cu 57:53 minute jucate în 23 septembrie la Zabok contra ”violeților”, triumfători cu 103:97 în Croația, în vreme ce ex-iugoslavii din țara alpină se bazau pe 9 sportivi autohtoni, Petricevic apela la nu mai puțin de 6 străini, evoluând 158 de minute, iar cei 4 români restul celor 42 de minute.
KK Rogaška s-a numărat între cele 10 prim-divizionare slovene în sezonul trecut, încheind pe 4, fără a fi participat în campania 2021/2 a Alpe Adria Cup, aidoma celor din Zabok.
În fine, a treia oponentă întâlnită de ”violeți” în Alpe Adria Cup, Spišskí Rytieri din Slovacia – o semifinalistă a ediției trecute a turneului, are o abordare similară, oferind 77 de minute și 36 de secunde celor 2 americani și un croat jucați între cei 8 componenți luna trecută la Timișoara, care gazde bănățene au dat 101:09 minute de joc celor 6 străini din 12 sportivi care au contribuit la triumful clar cu 106:72.
Iar și Spišskí Rytieri, care câștiga cu 4 succese din 6 meciuri una dintre cele patru serii patrulater ale ediției trecute în Alpe Adria Cup, în fața unor adversare din Austria, Croația și Polonia, încheia mai bine campionatul intern, pe locul 4, o oarecare predilecție în plus de a juca străini, în comparație cu oponentele bănățenilor din Croația și Slovenia, regăsindu-se pe aceeași linie precum a României și în rezultatele ceva mai modeste ale Slovaciei în precalificările EuroBasket 2025, cu două succese și două eșecuri într-o grupă dominată de Macedonia – invincibilă, și cu Norvegia deținătoare a unui bilanț identic, 2-2, danezii fiind în schimb fără victorie.
Altfel, de reamintit că Spišskí Rytieri se califica în sezonul trecut în turneul Final4 al Alpe Adria Cup, desfășurat tot în Slovacia, dar la Levice, unde pierdea pe 16 martie 2022 cu 101:78 semifinala în fața cehilor de la BK Pardubice, la rândul lor depășiți în finala de a doua zi cu 82:63 de gazda BK Patrioti Levice, campioană la zi a baschetului slovac, pentru a treia oară în această postură. În schimb anul trecut Spišskí Rytieri cucerea în premieră titlul primei ligi prin a dispune cu 3-1 în întâlnirile finalei tocmai de BK Patrioti Levice, care în semifinala acasă din martie a Alpe Adria Cup a dispus de o trupă vieneză.
Acestea fiind semnalate, este evident că formațiile slovene și croate din zona locurilor 4-6 au cu ce sportivi autohtoni să joace, iar în mare măsură și slovacii, pe când echipele românești excelează în schimbarea peste vară a componenței străinilor, dându-le nespus de multe minute de joc și bazându-se în mare măsură pe competitivitatea lor, adesea decisivă pe fondul aportului redus al sportivilor din Carpați. Care, implicit, nu pot crește cu adevărat valoric, lipsa concurenței ducând la rezultatele care sunt înregistrate de ”Vulturi”.
România n-a avut o adevărată tradiție majoră în baschetul masculin, însă nici nu s-a pretat în trecut la strategia actuală, fără limite în a se axa pe străini, un furt al propriei pălării în condițiile în care ”Vulturii” zboară la sol. Rezultatele naționalei nu mint, ci vin ca o dovadă elocventă a lipsei de viziune din baschetul intern, dominat de interese și preferând un status-quo în care FRB și cluburile sunt părtașe unei nespuse fățărnicii.
Revenind la actualitatea imediată, alb-violeții joacă săptămâna viitoare în deplasare, cu Spisski Rytieri în Slovacia, marți, iar la CSA Steaua sâmbătă în campionat, antrenorul Dragan Petricevic spunând înaintea ieșirii peste hotare ”să terminăm grupa pe primul loc, pentru a evita în sferturile de finală Pardubice, pe care o consider una dintre favoritele la câștigarea competiției.”
Rezultatele din Conferința B în Liga Națională și programul etapelor 6-7, pe coloana clasamentului secțiunii Baschet.