”Violeții” Timișoarei înving în overtime pe litoral

CS SCM OHMA Timișoara a obținut în această seară a doua victorie în overtime în condiții de deplasare în acest campionat, 65:71 (29:36) după un duel direct la locul 6 cu puține realizări pe litoral, în care s-a desprins în sfertul inaugural, 12:20, însă le-a pierdut pe următoarele trei, risipind un avantaj de 12 puncte, anihilat de dobrogeni: 62:62 după 40 de minute. Redresare ”violet” în overtime, 3:9, prim pas cu dreptul în ”dubla” legată în estul țării, marți de la ora 17 urmând ieșirea la Focșani.  

Baschetbaliștii Timișoarei au trecut astăzi după cele 5 minute de prelungiri de nou-promovații constănțeni care ținteau a le amenința poziția a șasea în Liga Națională, alb-violeții reabilitându-se în overtime, după ce au cedat treptat teren în întâlnirea de la ora 17 din cadrul etapei a 23-a, a opta dintre cele 15 ale returului.

Un triumf în prelungiri reamintind de primul succes semnat în actuala ediție de campionat, la chiar prima deplasare, în etapa a II-a, pe 10 octombrie 2021, tot în overtime, 83:87 la București cu CS Dinamo, și tot după ce bănățenii au câștigat clar sfertul inaugural, cu 12:21, pierzându-le pe următoarele două dar reabilitându-se spre final, 17:21 în sfertul 4 și 11:15 în cele 5 minute adiționale.

Știind ce-i așteaptă la malul Mării Negre, ”violeții” de pe Bega au repetat oarecum scenariul din capitală, 12:20, 17:16, 17:13, 16:13 și 3:9 în overtime în dauna celor de la ABC Athletic Neptun.

Cu 10 jucători dintre care Gajic 41 de minute pe teren, Brown 32, coșgheterul Strong 30 de minute, Talton 29 și Mirkovic 28 de minute, timișorenii au deținut și 12 puncte avans în prima jumătate a meciului, 24:36 în minutul 18, însă s-au văzut ajunși din urmă în zece minute, 44:43 în sfertul 3 (min. 28), conduși fiind apoi și în sfertul final, 58:55 în minutul 36, 60:57 în minutul 38. Avantaj maxim deținut astăzi de gazde și în primele două minute, cu 3:0 și 5:2, după care elevii lui Dragan Petricevic izbuteau desprinderea ce nu avea să fie și decisivă, de la 10:11 la 12:20.

”Violeții” aveau să intre în avantaj în minutul final, 60:62 prin coșul lui Brown, replica venind din partea lui Mainea, 62:62 cu 58 de secunde înaintea încheierii timpului regulamentar de joc, care avea a fi și rezultatul final. Urmau prelungirile.

În nota generală a partidei, cu puține coșuri, Strong de la distanță după 14 secunde, Brown de la ”libere” după două minute și 35 de secunde, Corpodean pentru gazde din afara semicercului, 65:66 în penultimul minut, ceea ce avea să rămână și unica reușită a dobrogenilor în overtime. Controlat clar pe final de favoriții mai bine clasați, coș cu fault Olah, Talton două ”libere”: 3:9 și 65:71.

Un succes tras de păr dar victoria tot victorie e, cu un procentaj de 44% al aruncărilor de două puncte reușite, 6 din 21 de 3 puncte dar și 5 ratări între cele nu mai puțin de 22 de ”libere”, în condițiile în care gazdele au beneficiat de numai 13 și i-au dominat pe ”violeți” la recuperări, 46-39. Dar imprecizia aruncărilor, 36% reușite și de la două puncte, și de la distanță, a înfrânat revirimentul ”marinarilor” lui Olteanu, 11 la număr.

Cu Mainea, Corpodean, Gaskins, Oprean și Lowrance în primul 5, McNeilly fiind însă cel mai mult jucat de la gazde, 30 de minute, dar și principal marcator, cu 15 puncte. Darling și Corpodean au înscris câte 9 puncte pentru învinși, între cei 9 componenți ai dobrogenilor care au scuturat plasa coșului, același Corpodean dar și Spicer izbutind cele mai multe recuperări, tot câte 9, Lowrence opt.

Nouă marcatori și la bănățeni, Darrion Strong din nou coșgheter, cu 24 de puncte și o singură aruncare de la distanță ratată, din 3 încercări, completat fiind de Gary Talton, cu 11 puncte și câte 5 pase decisive respectiv recuperări. Nouă puncte în contul lui Nikola Gajic, dar și 8 recuperări, respectiv 8 puncte înscrise de Brown, autor a 9 recuperări. Alexandru Olah cu 6 puncte și 8 recuperări în 20 de minute pe teren, Komatina 5 puncte în 8 minute jucate, Mirkovic 4 puncte, Petrescu 3 într-un sfert de oră iar Lazar unul în 20 de minute, N-a punctat doar Schipor – titular, iar Mochrițchi n-a fost implicat.

Una peste alta, de la un triumf la scor în tur, în toamnă la timișoara, la un colac de salvare în overtime în retur, la malul mării. Țel atins, Milcovul la orizont. Și semnalarea primului eșec al campioanei U-BT Cluj, cea care solicita amânarea deplasării la Timișoara de săptămâna trecută, depășită la un coș ieri păe Cibin.

Rezultatele etapei 23 și programul rundei 24, pe coloana clasamentului la zi în LNBM.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi × 7 =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: