„Violeţii” Timişoarei trec cu bine peste alt start ezitant şi de Dinamo: 84:70 (37:37)

Baschetbaliştii de pe Bega au cedat şi pentru a treia oară sfertul inaugural în primele 4 apariţii din noul campionat, dar s-au impus totuşi în premieră în timpul regulamentar de joc, dispunând de dinamovişti cu 84:70 în uvertura de vineri seară a etapei, după ce scorul la pauză era egal în faţa unei tribune ceva mai populate în sala „Constantin Jude”. 

Alb-violeţii recuperau până la pauză deficitul primelor 10 minute, 13:19, bucureştenii luând de fapt şi 8 puncte avans pe fondul unui run de 9 puncte, iar după ce au revenit la egalitate de la vestiare, 37:37, Gajic şi compania au reuşit un şi mai bun sfert al treilea, adjudecat cu 25:16, după 24:18 în cel de-al doilea, fără a mai ceda iniţiativa, dimpotrivă, câştigând şi sfertul final cu 22:17

Contând recuperările ofensive efectuate, nu mai puţin de 22, Gajic şi Brodie, dar şi Bilinovac respectiv Mirkovic aducându-şi cu toţii binişor aportul, încât timişorenii au marcat aproape o treime dintre puncte pe reluarea atacurilor, speculând şi ezitările tot mai numeroase din jocul „roşilor” lui Nikolic. 

Inexactităţile în joc s-au regăsit şi la finalizare, valabil şi pentru învingători, care n-au fost în mână de la libere, ratând aproape jumătate, 9 din 19, iar mai mult de jumătate au ratat din semicerc, 21 din 40, şi mai multe aruncări de la distanţă, 20 ratate din 32, însă dinamoviştii n-au reuşit nici pe-atât să menţină ritmul startului mai bun, întrecându-se în plus şi ei în ratări, de 8 ori de la libere, pe când din afara semicercului au ţintit cu precizie de numai 5 ori.

Era de aşteptat un meci echilibrat, după ce ambele echipe fuseseră implicate în întâlniri pe muchie în runde anterioare, Dinamo dispunând în capitală la 3 puncte de târg-mureşeni în etapa inaugurală şi cedând doar la limită la Craiova, pe când SCM winsed.swiss Timişoara fusese implicat în precedentul joc în sala „Constantin Jude”, cu constănţenii, în două reprize de prelungiri, adjudecate, dar şi în deplasarea pierdută la un coş în Giuleşti, însă echilibrul s-a rupt destul de rapid după pauză.

După o primă parte cu fluctuaţii de ambele părţi, bucureştenii începând mai bine cu Vulikic, Roberts, Mustapic, căpitanul Grasu şi Taylor, cinci având a duce greul jocului, cu Kuti în completare prin a fi implicat aproape la fel de mult precum titularii, însă şi „violeţii” având capacitate de reacţie, şi pe fondul inconsistenţei oaspeţilor.

La reluarea jocului, cu o rotaţie mai benefică, după ce partida era începută cu Bilinovac, Lăpuşte, Gajic, Taylor şi Brodie, deşi şi localnicii aveau a se baza tot pe 10 sportivi, dar cu un aport superior al băncii, Vujosevic intrând şi strângând al treilea cel mai mare număr de minute, după Gajic şi Bilinovac, reprezentanţii Banatului în baschetul divizionar la nivel de seniori au legat şi un run de 13 puncte şi au marşat întins spre victorie, în cele din urmă adjudecată la diferenţa maximă din uvertura etapei a IV-a în Liga Naţională, 14 puncte.

„Roşii” Bucureştiului băteau suta runda trecută acasă, trecând la 15 puncte de vulnerabilii gălăţeni, dar acum s-au văzut depăşiţi la 14 puncte de alb-violeţii capabili pentru a doua partidă la rând a remonta deficitul din primele 10 minute, de la 22:10 pentru Rapid după sfertul I din Giuleşti, încât elevii lui Petricevic şi Pesic au cedat doar la un coş în capitală, în jocul de la ora 18:30 de la 13:19 în sfertul inaugural, minus anihilat până la pauză.

De fapt, doar la începerea campionatului, tot cu stângul, când FC Argeş se detaşa în primul sfert în sala „Constantin Jude”, timişorenii nu izbuteau a reface deficitul primelor 10 minute. 

N-a fost cea mai elocventă reuşită, în condiţiile în care vizitatorii s-au întrecut treptat tot mai mult în erori, taxaţi fiind de Gajic la intercepţie, iar „roşii” au şi comis mai multe greşeli personale, dar s-a conturat fără doar şi poate o victorie meritată, la care ex-rapidistul Josip Bilinovac şi-a adus aportul cu 20 de puncte, 5 recuperări şi 3 pase decisive în peste 32 de minute jucate, coşgeter al meciului.

Jakov Mustapic, al doilea cel mai folosit jucător al învinşilor, circa o jumătate de oră, mai puţin doar decât căpitanul Grasu, a înscris 18 puncte, Vuk Vulikic completându-l cu 15 şi 4 pase decisive, iar centrul Marelja cu 10 puncte, intrat 18 minute în care a recuperat şi de 6 ori, însă bucureştenii n-au avut în general forţa de a stopa revirimentul alb-violeţilor.

Din partea cărora Nikola Gajic a fost acelaşi metronom ca în alte dăţi, cu peste 38 de minute jucate, 17 puncte şi 6 recuperări, iar Taylor a contribuit cu 13 puncte şi 8 recuperări în 25 de minute, Adam Mirkovic cu 11, intrând peste 18 minute. Brodie, ultim sosit, care a fost implicat circa jumătate din timp, a marcat 9 puncte, precum Vujosevic, iar Robert Schipor a ochit o „triţă” în cele peste 17 minute pe teren, mai puţine în contul căpitanului Lazar, 10, cu un coş, Petrescu nici atâtea, pe când la Stanciu şi Horga nu s-a apelat. 

Una peste alta, o izbândă mai ferită de mari emoţii în faţa primului oaspete mai accesibil al Timişoarei, „violeţii” fiind propriu-zis „în grafic” odată ce au dispus de dinamovişti, limitaţi însă la a se axa în linii mari pe cinciul de bază, ceea ce i-a costat în timp.

Fără a-i poate face pe bănăţeni să resimtă numărul aruncărilor ratate, imprecizie care ar fi fost speculată de un oponent mai competitiv.

Iar aşa, „violeţii” au semnat al doilea succes consecutiv acasă, pregătind acum deplasarea la Sibiu de peste 9 seri, de la ora 19, într-o luni, la încheierea rundei viitoare, până atunci ardelenii având de jucat duminică la Galaţi.

Clasamentul actualizat după uvertura rundei, în care CS Dinamo a fost întrecută la Timişoara, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Baschet în Sporttim, cu rezultatele şi programul etapelor 4-5.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ noua = 16

 


Ultimele articole din categoria Baschet: