Flavius Biea inaugurează ”Biea Boxing Gym” cu Mihai Leu invitat special, cu meciuri demonstrative ale copiilor pe care-i îndrumă, eveniment deschis iubitorilor boxului din vestul țării

Pugilistul timişorean Flavius Biea îşi va inaugura oficial sala în care se antrenează şi în care ţine cursuri de box printr-un eveniment special la care invitat special va fi fostul mare campion Mihai Leu. Momentul festiv al deschiderii „Biea Boxing Gym” de pe Calea Torontalului 61, în curtea bisericii Metanoia, va avea loc la începutul săptămânii viitoare, în după-amiaza de luni 31 mai. 

Ocazie cu care Flavius Biea va găzdui și o conferință de presă printre ale cărei subiecte abordate se va număra şi cel al următoarei confruntări pe care acesta o are programată în ringul profesioniştilor. Pugilistul va dezvălui cu acest prilej numele adversarului său dar și gala în care îşi va pune centura pe masă.

Iar după conferinţa de presă vor urma câteva meciuri demonstrative în ring susţinute de cei mai mici boxeri pe care îi antrenează şi apoi discuţii libere cu Mihai Leu şi cu Flavius Biea. La ultima parte a evenimentului sunt aşteptaţi, cu începere de la ora 17, iubitori ai boxului din vestul ţării.

 

 

Acest articol a fost publicat în Box și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru × = 36

 


Ultimele articole din categoria Box: