Adrian Cionca, de la CS U Timişoara, două locuri 2 la 2x, cu Vasile Agafiţei, pentru flotila României, la cea de-a 59-a ediţie a Regatei Internaţionale de la Bled

Canotorul timişorean Adrian Cionca, legitimat la CS Universitatea, s-a clasat de două ori pe locul secund în finalele A la dublu vâsle ale celei de-a 59-a ediţii a Regatei Internaţionale de la Bled, din Slovenia, în echipaj cu Vasile Agafiţei (CS Dinamo) şi în urma unor vicecampioni olimpici, fraţii croaţi Sinkovic, fostul campion mondial de juniori de loc din Deta fiind acum în cărţi pentru lotul României la Mondialul de Tineret de luna viitoare.

Între 23 şi 27 iulie, pe Lacul Varese, care găzduia şi Campionatul European de canotaj din 2012, va avea loc Campionatul Mondial de Tineret, sub 23 de ani, cu un total de 22 de probe, dintre care 7 la masculin şi 6 la feminin, plus 5 respectiv 4 la categoria uşoară, iar Adrian Cionca vizează prinderea unui loc în ambarcaţiunea de 4 vâsle a băieţilor României.

Până atunci însă, de notat cele două finale A disputate de Adrian Cionca şi colegul său de echipaj Vasile Agafiţei la tradiţionala Regată Internaţională de la Bled, ajunsă la cea de-a 59-a ediţie, în cadrul căreia echipajul de dublu al flotilei „tricolore” a avut ocazia să-şi măsoare forţele cu nişte vicecampioni olimpici, croaţii Martin şi Valent Sinkovic, care, conform aşteptărilor, s-au impus în ambele curse.

Românii au încheiat pe locul 2, în prima zi din 5 echipaje, cu timpul de 6:36.30, iar în cea de-a doua zi a reuniunii nautice din 6 echipaje tot ale finalei A, în 6:32,03, după ce, în prealabil, în după-amiaza precedentă, Cionca şi Agafiţei se calificau din preliminariile cu 7 ambarcaţiuni la start.

Marian Florin Enache, fost până la încheierea anului trecut la CSŞ Bega Timişoara, a concurat la rândul său în Regata Internaţională Bled, în proba de simplu, ca parte a lotului României deplasat în Slovenia, incluzând canotori seniori, de tineret şi la juniori.

Acest articol a fost publicat în Canotaj și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 6 = unsprezece

 


Ultimele articole din categoria Canotaj: