Ce pledoarie mai bună pentru utilitatea canalului navigabil Bega decât faptul că lotul olimpic masculin de canotaj al României a ales luciul apei ce străbate Timişoara drept loc de cantonament hibernal, temporar şi de circumstanţă, pentru a vâsli cumva în pregătiri, mânat de pojghiţa de gheaţă care acoperă lacul Snagov!?
Componenţii lotului s-au antrenat în aceste săptămâni în aval şi amonte de la baza CSS Bega Timişoara, pe canalul navigabil, profitând de apele dezgheţate şi lansându-se de la pontonul din preajma restaurantului „Vaporul”, lăsând aşadar în hangare ergometrele din dotare.
Condiţiile climaterice au făcut jocul Timişoarei şi îi susţin cauza în a găzdui aici pe viitor un centru olimpic de pregătire şi pentru juniorii I, cei mai mari din categoria juvenilă a canotajului, în paralel cu juniorii II, care se pregătesc centralizat pe malul Begăi într-unul dintre centrele de profil din ţară. „Juniorii I n-au reuşit să iasă pe apă în acest an, pe lacul Snagov, din cauza vremii, pe când noi ne-am antrenat aici pe Bega, cu juniorii mai mici. Şi-atunci de ce ar mai pleca juniorii noştri la aceste centre olimpice, când Bega ne oferă cadrul natural pentru a găzdui un asemenea centru, al juniorilor mari, şi în Timişoara?”, a explicat unul dintre argumentele forte în această privinţă profesoara Ecaterina Calapis, antrenoare de canotaj la CSS1 Bega, fostă canotoare a Politehnicii Timişoara şi preşedintă a Asociaţiei Judeţene de Canotaj Timiş. Unul dintre componenţii lotului este localnicul Cristian Pârghie, vicecampion mondial de juniori.
Lotul Olimpic masculin prezent săptămânile acestea în Timişoara, într-o perioadă de pregătire centralizată departe de gheaţa Snagovului, a profitat de clima mai blândă de pe malurile Begăi pentru a efectua cât mai multe antrenamente pe apă, de două ori pe zi cu două excepţii, chiar dacă a deplasat şi echipamentul necasar pentru pregătirea pe uscat, inclusiv aparate ergometru.
Şi apropo de ergometre, sezonul acestora e pe sfârşite, sâmbăta viitoare, în 12 martie, având loc Cupa României rezervată juniorilor, competiţia canotorilor de la cluburile din vestul ţării urmând a fi găzduită de CSM Timişoara, la baza CS Banatul de pe malul Begăi, iar rezultatele urmând a fi centralizate în corelaţie cu întrecerile similare ale celorlalte centre din ţară. „În funcţie de prezenţa la întrecere a unor canotori din Deva sau Arad, s-ar putea să avem mai mult de 60 concurenţi juniori la Cupa României organizată aici”, a mai precizat Calapis, care îşi pregăteşte juniorii pentru participarea în 15 aprilie la Campionatul Naţional găzduit de Călăraşi şi totodată la competiţii internaţionale, organizate la Szeged şi Beograd.
pe timpul acesta in timisoara este cel mai bun loc pentru a iesi pe apa,snagovul este inghetat