Canotorii păstrează şefia ierarhiei celor mai buni sportivi ai judeţului Timiş în ramuri olimpice şi în 2023, tot 2 pe podium

Rucsandra Ioana Bucşa a preluat locul 1, păstrându-l tot în ambarcaţiunea canotajului, în clasamentul celor mai buni sportivi în ramuri olimpice din judeţul Timiş în anul 2023, disciplina cu vâsle rămânând aşadar la putere conform tradiţiei ultimelor ediţii în ierarhia sfârşitului de an, flancată pe 2 de canotorul coleg de club Silviu George Elemeş, de la CSM Timişoara, iar podiumul fiind completat de Patrik Iulian Gordan, crescut în luptele greco-romane la CSŞ1 Timişoara, ierarhizare dată publicităţii într-un sfârşit de către Direcţia Judeţeană de Sport Timiş marţi 23 ianuarie pe propriul site www.djst-timis.ro, laolaltă şi cu topul primilor 10 sportivi în ramuri neolimpice, fără însă a fi enumerate din principiu şi criteriile care stau la baza întocmirii clasamentelor, precum au procedat spre înştiinţare alte organizaţii DJST din ţară, ci doar enunţând sec că „Direcţia Judeţeană de Sport Timiş a întocmit clasamentul sportiv pentru anul 2023 olimpic şi neolimpic, în baza rezultatelor primite de la cluburile sportive din judeţ”.  

Rucsandra Ioana Bucşa triumfa de două ori în 2023 pe apele de la Krefeld cu „tricolorele” de la Centrul Naţional Olimpic pentru Tineret de canotaj în cadrul „Europenelor” U23 din Germania, unde „flotila” Federaţiei Române de Canotaj ocupa primul loc în clasamentul pe naţiuni, sportiva legitimată la CSM Timişoara cucerind aurul continental drept cârmaci atât în barca de patru rame, împreună cu Ana-Maria Matran, Larisa-Andreea Bogdan, Manuela-Gabriela Lungu şi Elena-Diana Şuta, cât şi în barca de 8+1, laolaltă cu Estera-Costina-Beatrice Vilceanu, Andreea Petras, Elena Silvia Mocanu, Georgelia Stoica, Ana-Maria Matran, Larisa-Andreea Bogdan, Manuela-Gabriela Lungu şi Elena-Diana Şuta.

Canotorul hunedorean Alexandru Danciu, mai mulţi ani devenit cel mai bun sportiv al Timişului, inclusiv ultima dată în ierarhia pe 2022 dar şi luându-şi rămas bun în 2023 de la „ciocul vestic” pentru a vâsli pe ape mai prietenoase pentru sportivi şi mai puţin tulburi decât pe Bega, a predat ştafeta în fruntea clasamentului „Top10 Olimpic” tot în ambarcaţiunea canotajului de la CSM Timişoara, Rucsandrei Ioana Bucşa – noua numero uno a Timişului pe 2023, completată pe 2 de colegul de club din barca băieţilor, Silviu George Elemeş, într-o rocadă a băieţilor cu fetele pe podiumul de la un an la altul, în condiţiile în care şi Andreea Iorgovan, a treia în topul timişean al anului trecut, tot din secţia de canotaj a Clubului Sportiv Municipal Timişoara, a cârmit tot spre sud-est, cooptată „la centru”.

Canotori „predând” aşadar podiumul pe mâini cu bătături dar bune unor mai tineri foşti colegi de club, o constantă rămânând menţinerea luptătorului Patrik Iulian Gordan pe podium, în 2022 pe poziţia a doua, pe 3 în 2023.

Urmat pe 4 de un alt reprezentant al canotajului de la CSM Timişoara, Tinel Mureşan, şi acesta medaliat pe plan internaţional, conform enumerării de mai jos, căreia-i dăm curs conform înscrisurilor întocmite de către DJST Timiş, cu semne de întrebare rămase totuşi fără doar şi poate în suspensie, aviz cunoscătorilor şi nu amatorilor. 

Şi n-ar fi pe de altă parte de neglijat şi semnalarea, din nou, precum în anii trecuţi în ceea ce priveşte cele două ierarhii accesibile la legăturile inserate în anunţul articolului postat de DJST Timiş pe propriul portal, că sunt pline ochi de greşeli de ortografie şi punctuaţie, fără vreo îmbunătăţire după 12 luni pe relaţia cu utilizarea diacriticelor sau aliniatelor, a lizibilităţii textului, de parcă ar fi fost redactate şi editate pe fugă şi pe genunchi de nişte analfabeţi funcţional grăbiţi nevoie mare în direcţia propriilor nevoi, când de fapt o singură dată pe an ar avea de întocmit asemenea clasamente. Sau poate le-au întocmit nişte elevi de şcoala primară, pe post de temă de vacanţă, pentru a-i scuti pe „adulţi” de bătăi de cap.

Însă chiar şi-aşa ceva ar putea părea prea mult pentru aceşti angajaţi ”la stat”, într-o totală lipsă de respect pentru sportivii performeri din fenomen, pentru cluburile la care sunt legitimaţi, ale căror denumiri au avut de suferit şi omisiuni, pentru a nu mai pomeni aspectul că Timişoara a fost sistematic rebotezată „Timisoara”, sedila din rândul semnelor diacritice ale scrierii în limba română fiind omisă cu nonşalanţă din denumirea municioiului capitală de judeţ, iar asta din partea unor ignoranţi având onoarea şi a privilegiul de a activa într-o instituţie publică de pe Bega. Dar atât de mult probabil şi preţuiesc mişcarea sportivă.

Chiar nu le este absolut deloc jenă acestor superficiali şi ignoranţi funcţionari publici, să se afişeze în faţa tinerilor sportivi din judeţ cu ierarhii redactate şi editate în halul în care le-au prezentat în propria ”oglindă”? Iar asta, indiferent de nivelul valoric evident decăzut al sportului din judeţul Timiş, care nu mai prea are într-adevăr cu ce să se laude.

Altfel, bineînţeles, absolut de prisos de adăugat, aspectul că DJST Timiş nu s-a sinchisit deloc nici de această dată în sensul de a anunţa în paralel, aşa cum ar fi şi normal, şi presa locală în legătură cu publicarea „Topurilor” pe propriul portal, de parcă instituţiile media ar trebui să aibă globuri de cristal, clarvăzătoare în ceea ce priveşte data anunţului de către onor DJST, ori să „stea cu ochii ca pe butelie” pe portalul „Direcţiei”, poate, poate se îndură într-un sfârşit a lansa „marele anunţ”, abia pe 23 ale lunii ianuarie.

Aceste „topuri” fiind oricum coborâte în derizoriu şi într-o pierdere evidentă de credibilitate, din mai multe puncte de vedere, oglindire a lipsei de credibilitate emanată de această instituţie de „tăiat frunze la câini”, dat fiind că, în ceea ce priveşte „direcţionarea” şi ajutorarea sportului, vid.

Acestea fiind zise, enumerarea.

Aşadar, topul olimpic pe 2023 o are în frunte pe Rucsandra Ioana Bucşa (CANOTAJ / C.S.M. TIMIŞOARA), dublă campioană continentală de juniori în 2023, dar şi dublă medaliată cu bronz la Campionatul Naţional de Seniori, urmată de Silviu George Elemeş (CANOTAJ / C.S.M. TIMIŞOARA), ocupant al locului 3 la Campionatul Mondial de Tineret, dar şi la Campionatul Naţional de Seniori, totodată campion naţional de juniori.

Iar tot pe podium şi Patrik Iulian Gordan, din luptele greco-romane, de la C.S.Ş.1 Timişoara şi C.S. UVT Timişoara, cu un loc III la Campionatul European sub 20 de ani precum şi titlul de campion naţional de seniori dar şi de Tineret, precum şi locul I la C. N. U20.

Tinel Mureşan, tot din canotaj şi tot de la C.S.M. Timişoara, în imediata apropiere a podiumului „Top10 Olimpic”, pe 4, ca vicecampion de „argint” la Campionatul European de juniori, în plus cu un loc III la C. N. seniori precum şi dublu campion al României la C. N. Juniori.

Cine-i urmează pe 5-10, conform DJST Timiş? În orice caz, nicăieri de exemplu Cristina Daniela Bălan, alergătoarea de la CS Athletics Timişoara, o prezenţă constantă în anii trecuţi şi, parcurgându-i rezultatele din 2023, absolut nemotivat neinclusă de astă dată, omisiune aruncând o şi mai alungită umbră de îndoială asupra unor „topuri” oricum cât se poate de discutabile, controversate, subiective şi comportând remarci nu doar pe tema încurcării „sticlelor cu borcanele”.  

5. JOSAN DUMITRIŢA – SCRIMĂ – C.S.U. POLITEHNICA TIMIŞOARA

Rezultate: – 1 Loc III – C.E. Juniori ; – 1 Loc III – C.N. Seniori; – 1 Loc I – C.N. Juniori; – 1 Loc II – C.N. Juniori; – 2 Loc III – C.N. Juniori.

6. KRAUSZ ERIK – PENTATLON MODERN – C.S.U POLITEHNICA TIMIŞOARA

Rezultate: – 1 Loc I – C.E. Tineret ; – 2 Loc I- C.N. Seniori.

7. TOADER BOGDAN – PENTATLON MODERN – C.S.U. POLITEHNICA TIMIŞOARA

Rezultate: – 1 Loc I – C.E. Tineret ; – 2 Loc II- C.N. Seniori.

8. TĂMĂŞILĂ YASMINA – ATLETISM – C.S.U. POLITEHNICA TIMIŞOARA

Rezultate: – 3 Loc I – C.N. Seniori; – 2 Loc I – C.N. Tineret; – 3 Loc II – C.N. Seniori; – 2 Loc III – C.N. Tineret.

9. TEUŞAN TABITA – ATLETISM – C.S.M. TIMIŞOARA

Rezultate: – 4 Loc I – C.N. Seniori ; – 2 Loc II – C.N. Seniori; – 2 Loc III- C.N. Seniori.

10. POP ALESSIA-CRISTINA – ATLETISM – L.P.S. BANATUL TIMIŞOARA / C.S. GIROC CHIŞODA

Rezultate: – 3 Loc I – C.N. Tineret ; – 1 Loc II – C.N. Seniori; – Participare Festivalul Olimpic Tineret .

=10. MITI BIKFALVI INGRID – SCRIMA – C.S.U. POLITEHNICA TIMIŞOARA

Rezultate: – 2 Loc I- C.N. U17; – 2Loc II – C.N. U19; – 1Loc III – CN. U23; – 1Loc III – C.N. Seniori; Participare la C.E. si C.M. U17.

Denis Florin Iovescu şi-a păstrat de la un an la altul locul fruntaş în topul disciplinelor neolimpice, din karate, reprezentând A.C.S. Sport Record Timişoara, cu rezultate competitive, dublu campion al lumii în 2023 la C.M. seniori, triplu campion european de seniori şi cu 4 locuri I la C. N. Seniori.

Kevin Marco Luca îl urmează pe locul 2 în „Top10 Neolimpic”, tot din karate, de la C.S. KARATE DO ZANSHIN TIMIŞOARA (rezultate: – 2 Loc I – C.M. Seniori ; – 1 Loc I – C.E. Seniori; – 1 Loc II – C.E. Seniori; – 2 Loc I – C.N. Seniori), iar pe 3 Gheorghe Popa din modelism, legitimat la C.S.M. Timişoara şi cu rezultatele: – 3 Loc I la C.M. Seniori ; ; 3 Loc I – C.N. Seniori; – 2 Loc II – C.N. Seniori; – 1 Loc III – C.N. Seniori.

În continuarea clasamentului:

4. DAN CRISTINA – MODELISM – C.S.M. TIMIŞOARA

Rezultate: – 1 Loc I – C.M. Seniori ; – 2 Loc II- C.M. Seniori; – 1 Loc III- C.M. Seniori; – 1 Loc I- C.N. Seniori; – 3 Loc II- C.N. Seniori.

5. DAN LUCIAN – MODELISM – C.S.M. TIMIŞOARA

Rezultate: – 3 Loc II – C.M. Seniori ; – 2 Loc III- C.M. Seniori; – 1 Loc I- C.N. Seniori; – 4 Loc II- C.N. Seniori.

6. MANEA ROBERT – KARATE – C.S. KARATE DO ZANSHIN TIMIŞOARA

Rezultate: – 1 Loc I – C.M. Seniori ; – 1 Loc III- C.M. Seniori; – 1 Loc I- C.E. Seniori; – 1 Loc III- C.E. Seniori.

7. POPESCU PETRIŞOR – MODELISM – C.S.M. TIMIŞOARA

Rezultate: – 2 Loc II – C.M. Seniori ; – 3 Loc II- C.N. Seniori.

8. POPESCU IOANA – KARATE – C.S. U.V.T

Rezultate: – 4 Loc I – C.E. Seniori ; – 2 Loc II – C.E. Seniori ; – 2Loc I- C.N. Seniori.

9. HRIŢCU BOGDAN – KARATE – C.S. U.V.T

Rezultate: – 2 Loc I – C.E. Seniori ; – 1 Loc II- C.E. Seniori; – 1 Loc III- C.E. Seniori; – 3 Loc I- C.N. Seniori.

10. STANCIU MIHAI – KARATE – C.S. U.V.T

Rezultate: – 3 Loc I – C.E. Seniori; 2 Loc I – C.N. Seniori.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Canotaj, Lupte greco-romane, Pentatlon, Scrimă și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Canotaj: