Deteanul Adrian Cionca, de la Universitatea Timişoara, locul 5 la Mondialul sub 23 de ani din Italia, în barca de 4 vâsle a României

Adrian Cionca, selecţionat odată cu acest an în lotul olimpic de seniori al României în vederea pregătirii participării la Jocurile Olimpice de vară Rio de Janeiro 2016, a reintrat într-un echipaj al flotilei „tricolore” aliniată la Campionatul Mondial, deteanul legitimat la CS Universitatea Timişoara concurând în weekend la categoria sub 23 de ani, după ce în 2011 devenea campion european şi mondial de juniori.

Adrian Cionca, câştigător al aurului mondial la juniori la Eton Dorney, în 7 august 2011, la 18 ani, a reintrat în finala A şi la Mondialul de Tineret (U23), din Italia, tot în 4 vâsle

 

 

Născut în 16 mai 1993, în judeţul Timiş, Cionca s-a regăsit în weekend în aceeaşi barcă de 4 vâsle care i-a adus mari satisfacţii în 2011, ca junior, şi de această dată calificându-se împreună cu colegii săi în finala A a probei, fără a mai urca însă pe podium. Acum 3 veri, la 18 ani abia împliniţi, impunătorul Adrian Cionca devenea la finele lunii iunie campion european în ambarcaţiunea de 4x a României la Kruszwika, în Polonia, iar puţin mai apoi, la începutul lui august, îşi adăuga la gât şi titlul mondial, împreună cu Ioan Prundeanu, Ionuţ Luca şi Cosmin Ilie Cuciurean, cu timpul de 6:01.62, în întrecerea World Rowing Juniors Championships, găzduite pe Dorney Lake, din cadrul centrului nautic al Colegiului Eton, în vestul Londrei.

Anii au trecut dar iată că Adrian Cionca îşi urmează visul brazilian, vâslind la Campionatul Mondial de Tineret, sub 23 de ani, care s-a încheiat la Varese.

În echipajul Ioan Prundeanu, Cristi-Ilie Pîrghie, şi acesta un produs al canotajului juvenil timişorean, lansat tot de CSŞ Bega, Adrian Cionca şi Vasile Agafiţei, „tricolorii” au încheiat finala A pe locul 5, cu timpul de 5:55.010, poziţie menţinută după fiecare sfert al cursei: 1:26.980 după 500 de metri, 2:57 la mijlocul distanţei, şi 4:27 după 1.500 de metri.

Campioană mondială de tineret la 4 vâsle băieţi a devenit Elveţia, cu timpul de 5:48.950, urmată pe podium de Ucraina şi Germania, pe 4 încheind gazda Italia. Ultima în finala A, a şasea, s-a clasat Olanda.

Cionca şi colegii săi au avut însă de tras în 3 curse pentru a pătrunde în finala pentru medalii, după ce au încheiat pe 4 în una dintre serii, cu timpul de 6:03,670, după Elveţia, Noua Zeelandă şi Ucraina, două dintre viitoarele medaliate. În consecinţă, românii au fost nevoiţi să se alinieze în recalificări, pe care le-au câştigat, primii din 6 echipaje, cu timpul de 5:57.010, şi cu peste două secunde şi jumătate în faţa Norvegiei.

Au urmat semifinalele, în care România a încheiat a doua în una dintre serii, după Italia, în 6:01,090, şi cu al treilea timp general al penultimului act. Ulterior, deşi a izbutit cel mai bun timp al său la Varese, echipajul de 4 vâsle al României n-a reuşit să urce pe podium. Interesant, echipajele Canadei, Poloniei şi Noii Zeelande au înregistrat timpi mai buni decât cel al „tricolorilor” în finala B a probei.

În ansamblu, din totalul celor 21 de întreceri, 12 rezervate băieţilor şi 9 sexului frumos, inclusiv la categoria uşoară, România a aliniat opt echipaje, iar 6 au intrat chiar în finală, printre care şi cel de vâsle-cuadruplu, însă doar 3 au obţinut şi medalii, după cum urmează:

– aur la dublu vâsle, feminin: Ioana Vrînceanu şi Viviana Bejinariu, în 7:01.830;
– argint la dublu vîsle – categorie uşoară, feminin: Andreea Asoltanei şi Ionela Lehaci, în 7:03,680, după Noua Zeelandă;
– bronz la patru rame (4-) masculin: Toader Gontaru, Vasile Cozmiuc, Vlad Aicoboae, Adrian Damii, în 5:57,190, după Italia (5:55,370) şi Germania, în 5:56,280.

Noua Zeelandă a dominat lupta pentru medalii, cu 3 de aur, două de argint şi una de bronz, urmată de SUA (3-1-1) şi Italia (2-3-2), în continuare clasându-se Germania, Franţa şi Cehia, printre altele cu câte două medalii de aur, iar pe locul 7, la egalitate cu Lituania, şi România: 1-1-1.

23 de flotile naţionale au obţinut medalii, dintre care 7 câte una de aur. Rusia, Polonia, Ucraina şi Serbia au mai urcat pe podium dintre ţările central-est europene.

Lacul Varese, cu o lungime de 8,8 kilometri şi lăţime de 4,5 km, este parte a unei rezervaţii naturale protejată, şi a mai găzduit printre alte competiţii nautice Campionatul European din 2012.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Canotaj și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− sase = 0

 


Ultimele articole din categoria Canotaj: