Doar vremea închisă și rece, cu rafale de vânt resimțite la os la luciul apei dar și cu averse de ploaie în reuniunea după-amiezei, a umbrit ziua inaugurală a Campionatului Național de Fond pentru seniori de pe canalul Bega și a mărit timpii de sosire, însă prezența întregii flotile ”tricolore” a României, în ambarcațiunile lui Dinamo NIRO dar și ale Stelei, i-a îndârjit pe tinerii canotori ai cluburilor locale, care au onorat cum se cuvine revenirea după 2 ani a ”Naționalului” de Fond la Timișoara, în sărbătoare la aniversarea a 150 de ani de la lansarea sa la apă ca leagăn al vâslelor autohtone.
Într-adevăr, ”Societatea de Luntrișoare” a studenților Timișoarei lua ființă deja în îndepărtatul 1864 și cu nu mai puțin decât 61 de ani înaintea primei structuri federale, fondată la Arad și strămutată ulterior la București, unde la anul se va puncta aniversarea a 9 decenii de canotaj pe apele României.
Iar momentul aniversar al Timișoarei a fost marcat astăzi cum se cuvine, între cele două reuniuni ale zilei, de premiera organizării simbolice a festivității de decernare a medaliilor în sediul Consiliului Județean Timiș, nou partener al Asociației Județene de Canotaj Timiș, gazdă a ambelor competiții naționale de fond ce deschid în mod tradițional sezonul pe apă, ca și în 2012, juniorii vâslind deja fără vânt potrivnic vinerea și sâmbăta trecută iar astăzi și mâine coborând pe canalul Bega crema seniorilor de loturi olimpice.
Încercații canotori s-au scuturat așadar de stropii de ploaie neașteptat de necruțători în Săptămâna Patimilor și, după prima reuniune a zilei, ce s-a derulat de la 9 la 12,30, au descins în grup la festivitate, mai multe medalii revenind și tinerilor de la CS Universitatea și CSM Timișoara.
Deși probele primei zile au fost dominate, conform previziunilor, de canotorii de talie internațională din bărcile lui Dinamo NIRO și ale Stelei, care aveau să-și împartă în totalitate prada aurului miercurii în raport de 7/4, timișorenii au vâslit din răsputeri, salutând cum se cuvine triumful unui înaintaș al canotajului local la ediția inaugurală a Naționalului organizat pe apele Mureșului după alcătuirea Federației Române în 1925, Francisc Cerhatic pregătindu-se atunci pentru a reveni cu medalia locului I pe Bega, în numele lui CFR Timișoara, prin a se fi deplasat la concursul de la Arad transportându-și barca pe carul cu boi.
Nici un secol n-a mai curs de-atunci Bega la vale dar avansurile tehnologiei au transformat instrumentarul canotorilor mileniului III în adevărate comori plutitoare, scopul rămânând însă același, să ajungi primul la finish, ceea ce a fost semnificativ îngreunat astăzi de vântul care a suflat necontenit din față, pe traseul de 6.000 de metri, clasic probelor de fond, de la Fabrica de Zahăr, în amonte până la Flora.
Fiind și un criteriu de preselecție pentru Campionatul European, selecția de acea dată pe 2.000 de metri urmând a avea cât de curând loc la Snagov fără ca antrenorii să mai aibă parte de Sărbători Pascale în familie, canotorii au tras astăzi cât au putut, fie și împotriva curentului dar și a… ramului.
CS Universitatea s-a pregătit pentru a-și alinia sportivii în 7 dintre probele acestui Național ce va lua sfârșit joi, iar CSM Timișoara pentru 14 probe, grupările locale de seniori având însă în componență și mai tineri canotori crescuți la CS Banatul și CSȘ Bega. Iar la cârma celor de la CSM, și ”sufletul” Asociației Județene de Canotaj, fostul sportiv pe ape Zlatomir Balojin, într-o pereche a antrenorilor cu Hada.
Ca număr de echipaje s-au prezentat mai în forță doar Dinamo NIRO, cu 23, respectiv Steaua, cu 16, din București mai aliniindu-se la start și Olimpia, pe când celelalte centre reprezentate pe Bega au fost Târgu Mureș, Călărași, Constanța, Piatra Neamț, Suceava, Drobeta Turnu Severin și nu în ultimul rând Orșova, care a dominat copios săptămâna trecută, în întrecerea juvenilă.
Ce se va mai întâmpla mâine, în reuniunea finală de la 9 la 12,30, urmată de festivitatea de premiere și închidere a competiției, de această dată în preajma apei, și cât va ține vremea cu canotorii, rămâne de văzut, dar până atunci să notăm rezultatele localnicilor, începând cu cele ale sportivilor de la CSM Timișoara…
Deși săracă în recolta sa pe ploaia după-amiezii, Timișoara a furnizat o plăcută surpriză în proba de două rame, Vasile Udrescu și Bogdan Doroș, juniori ai CSM-ului, încheind pe locul secund la tineret, după echipajul lui Dinamo.
”Argintul” celor 2 a venit după un alt loc 2 obținut tot la două rame, dar la categoria ușoară, în ultima probă a reuniunii dimineții, de Răzvan Hodorogea și Radu Bârdan, dubli campioni naționali săptămâna trecută la juniori pentru CSM Timișoara, și încheind acum în 26:51,82 minute.
Și echipajele mai mari au urcat pe podium, de exemplu cel de 4 rame al fetelor de la CSM Timișoara, încheind pe locul 3 în componența Paula Pisică, Cristina Indrea, Irina Godeanu, Norica Hobean, cu timpul de 31:38,02 minute. Pe 4 au încheiat băieții de la CSM, Alin Homorogan, Samuel Balaș, Vasile Udrescu și Bogdan Doroș.
Un loc 3 la simplu tineret și pentru Patricia Ștef, în proba de simplu a categoriei ușoară Alina Călin, tot de la CSM Timișoara, încheind a cincea.
O altă clasare pe locul 2, la categoria tineret, au reușit-o și Samuel Balaș și Bogdan Onița la dublu rame – categoria ușoară, cu timpul de 34:26,36, cei de la CS Universitatea Timișoara clasându-se pe locurile 3 și 4, prin Casian Pența și Alin Ciosici respectiv Ciprian Postolache și Răzvan Toderiță.

Adrian Cionca (stânga), locul 2 la simplu, iar Robert Pataki, pe 3 în barca de 4+1 tot a Universității
Și pentru că am amintit de ”U”, în proba de simplu deteanul Adrian Cionca, printre altele un campion mondial de juniori la Eton-Dorney, a încheiat pe locul 2, cu timpul de 25:29,15 minute.
Pe locul 3 s-au clasat universitarii Timișoarei, după Steaua și Dinamo, în proba de 4+1 rame, în alcătuirea Ionuț Atofanei, Robert Pataki, Robert Spiridon și Daniel Donci, cu cârmaci Răzvan Nicolae.
CS U va mai vîsli mîine în probele de 8+1 băieți, simplu categoria ușoară, simplu tineret băieți, și la două rame tineret, cu două echipe, pe când CSM Timișoara, care și-a distribuit cei 26 de canotori în 14 echipaje, și-a încercat forțele în aceste două zile în probele de dublu vâsle seniori, 2 rame seniori, 4 rame seniori, 8+1 seniori, 4 vâsle senioare, 4 rame senioare, simplu și dublu băieți – ambele la categoria ușoară, două rame categoria ușoară, simplu fete categoria ușoară, dublu categoria ușoară, două rame tineret băieți, simplu tineret fete și două rame fete.