Nicolae Romulus Dărămuş semnează în Monitorul de Suceava notabila consemnare titrată „Performanţă în sport?… Nu… Doar competiţie!”, accesibilă sub genericul „Ecologia iubirii şi… viceversa” la această legătură, punând punctul pe i dintr-o perspectivă principială elementară vizavi de lumea sportului, prin a pleca de la ultimul cerc vicios în care se găseşte nimeni alta decât conducătoarea Autorităţii Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă. Iată textul integral.
„Elisabeta Lipă – campioana canotoare – se află azi în centrul unui scandal de corupţie financiară. Nu mai adaug aici alte scandaluri similare din sport, fie că e vorba de fotbal, box etc.
O spun pe unde pot şi o scriu de ani şi ani: sportul de performanţă nu este de performanţă, ci doar de competiţie! Inclusiv competiţie în câştiguri financiare cu orice preţ, etica nemaicontând!
Performanţa presupune cantonarea omului în „Mens sana in corpore sano”. Or, în ziua de azi, când traiul în ”a avea” – mult, nemăsurat, ”de toate” – este singura măsură, mintea împricinatului nu are cum fi decât una beteagă!… Faptul fiind valabil în majoritatea sporturilor – zise, de performanţă – de la alpinismul extrem şi fotbal, la canotaj, sporturi de contact (diversificate în duritate, permisivitate şi… câştiguri) etc.
Aşadar, sintagma corectă este ”sport de competiţie”!
Performanţa înseamnă echilibru înăuntrul întregului spirit-trup, loc unde autocunoaşterea şi creşterea spirituală merg în paralel cu creşterea capacităţilor şi abilităţilor fizice, spre a ajunge la ”cea mai bună variantă personală” (care se poate atinge la orice vârstă!).
Etiologia acestei situaţii ubicue – în zisele sporturi ”de performanţă”, dar şi în alte domenii (învăţământ, afaceri, politică) – consistă în părăsirea de către om a traiului în ”a fi” şi plonjarea familiei sale – ca mentalitate şi stil de viaţă – în paradigma lui ”a avea” (de toate, mult, nemăsurat), urmată de disoluția faptică a familiei (nu neapărat și scriptică), loc unde banii și carierismul separă soții-părinți, rezultând ”copilul invizibil”: orfanul cu părinți vii și ”ocupați”, dar reciproc absenți și absenți din viața copilului.
Este vorba despre părinții neiubitori, lipsiți de respect între ei și față de odrasla căreia, adesea, îi dau ”de toate” – bani, haine de firmă, excursii, mașină etc. – nu însă atenție, respect și timp personal spre dezvoltarea acestuia: într-un cuvânt, nu îi oferă iubire!
Sunt părinții prăsitori nu și crescători: o familie unde lipsa celor ”șapte ani de acasă” (până spre pubertatea copilului) ”plantează” și în copil același comportament neiubitor, lipsit de respect (față de sine și ”celălalt”), comportament însă adictiv la bani, posesii, imagine de sine ”grozavă” – în fapt, goală spiritual! – având însă mereu pretenții crescute de la cei din jur: ”nesătulia”, cum sugestiv numesc insațietatea moldovenii de dincolo de Prut.
Stresul acestui fel de a trăi în ”a avea” este cel care generează acestor nefericiți (sportivi, afaceriști și oameni obișnuiți etc.), după boala capului, bolile trupului!… Bolile capului fiind reprezentate de evantaiul tulburărilor de personalitate aflate în explozie în societatea modernă.
Unul dintre toxicele efecte de masă ale traiului în ”a avea” este cel al idealizării sportivilor de succes din sportul de competiție – nu de performanță, deci! – generând explozia galeriilor și fanilor personali; fenomen înăuntrul căruia, negăsiți și fără vreun talent împlinit ori vreun merit deosebit personal, se identifică autosuficient cu idolii; faptul fiind valabil – cum subliniam undeva – și în alte domenii ”de succes”: afaceri, politică, lumea filmului și alte arte.
Este un loc comun unde lipsa ”înmulțirii talantului” personal este compensată prin adicții înverșunate la vedete, postere cu ele, alergarea după autografe și pasionata frecventare a spectacolelor, unele și pe stadioane. La fanii din sport, de pildă, este lesne de observat exact opusul comportamental și fizic față de cel al idolului: sedentarismul, siluetele scăpate din chingi, micii și bericile care îi însoțesc dinaintea ecranelor unde se agită.
Titlul unei cărți de Gerald G. Jampolsky – ”Iubirea înseamnă renunțarea la frică” rezumă întreaga situație disecată în aceste rânduri, întrucât doar frica este motorul traiului în ”a avea”, ea neputând coexista cu iubirea; iubirea cuprinzând-o și pe cea de sine, ca ”înmulțire a talanților”, în condițiile eticii personale practicate.
Revenind la sport, performanța este exercitarea individuală a acestuia întru ”Mens sana in corpore sano”, nu doar aplauzele, ura și urletele pe stadioane.
Merită cercetată cartea ”Tulburările de personalitate din DSM-5” de Len Sperry, un manual care, față de prima sa apariție unde era gros cât un creionaș, a ajuns astăzi la aproape 600 de pagini!
Și concluzia: aici și aiurea, oamenii de succes – în covârșitoarea lor majoritate – au atins reușita în viață după canoanele societății: având bani, proprietăți, parteneri, copii etc., fără a trăi însă o viață reușită… Fanii lor, de regulă, jinduind la aceeași tristă reușită.”
